Ropedia.ro – Redescoperiti Romania

Restaurantul Tamas Bistro din Savadisla

De câteva săptămâni ori de câte ori venim de la schi din Băişoara nu putem rezista tentaţiei de a ne opri în Săvădisla la restaurantul numit Tamás Bistro. Este un restaurant cu specific unguresc, amenajat într-o clădire cu front la strada principală a localităţii, chiar faţă în faţă cu Casa de Cultura. Iniţial am rămas surprins că exista un asemenea local în Săvădisla, însă după prima incursiune în specialităţile servite aici mi-am dat seama, de ce rezistă acest restaurant aici şi de ce dă clasă multor restaurante din Cluj chiar şi de aici, de la 20 de km distanţă de municipiu.

În primul rând vorbim aici de mâncare. Preparatele din meniu nu sunt foarte multe, însă sunt deosebite de ceea ce găseşti de obicei prin oraş chiar dacă sunt puţin mai scumpe unele dintre ele. Eu personal comand de fiecare dată lucruri pe care nu le găsesc altundeva deci ceea ce veţi citi în rândurile de mai jos sunt specialităţile. Desigur acestea sunt mai scumpe, însă la Tamás Bistro veţi găsi şi preparate mai populare şi mai ieftine.

Prima dată am măncat gulyas a la Săvădisla o specialitate locală disponibilă la 17 lei, care este puţin diferită de gulyasul unguresc traditional. A fost o adevărată revelaţie. Atunci am hotărât că voi veni şi a doua oară.

A doua ocazie mi-a dat şansa să gust din friptura de raţă pe varză recomandată de personal. Iniţial vroiam să iau una din ciorbele mult lăudate de prietenii cu care am fost prima dată. Insă mă bucur că doamna care ne-a servit m-a convins să iau friptura de raţă. La preţul de 24 de lei porţia poate fi ieftin pentru unii, scump pentru alţii … dar pentru mine şi-a meritat toţi banii.

A treia oară când am venit la Tamás Bistro, deja ne pregăteam să întrebăm ce specialitate au astăzi la ofertă. Şi nu mică ne-a fost mirarea când am văzut că meniul s-a schimbat, au mai apărut preparate. La recomandarea doamnei care ne-a fost gazdă am comandat cotlet de căprioară cu sos de brănză şi afine (vezi foto). A costat 32 de lei, dar nu trebuie să vă mai spun că a fost fenomenal, nu ?

Câteva cuvinte şi despre personal. Au fost foarte amabili şi politicoşi şi de asemenea proactivi. Mă refer în primul rând la faptul că ne-au recomandat mâncărurile pe care altfel poate nu le-am fi comandat. Un alt lucru elementar care nu se întâmplă în multe locuri este faptul că au avut grijă să ne ia hainele şi să le pună pe cuier.  Printre micile gesturi care le-am observat a fost şi scăunelul cu picioare lungi pentru copii mici care a fost adus la masa vecină unde era un copil de vreo 2 anişori – tot aşa la iniţiativa ospătarului. Aceste gesturi mărunte fac mult în experienţa per ansamblu trăită de client la un restaurant.

În ceea ce priveşte localul, putem spune că este amenajat cu gust, cu mobilier de epocă, cu câteva mese aşezate în câte o caleaşcă, totul fiind dominat de culorile alb si roşu. Preţurile nu sunt mici dar nici nu putem spune că sunt exagerate, sunt locuri mult mai scumpe în Cluj unde nu ai parte de serviciile şi mâncarea de la Tamás Bistro.

După 3 weekenduri consecutive de mâncat aici pot deci să spun fără doar şi poate că Tamás Bistro este cel mai bun restaurant cu specific unguresc din zona Clujului.

Evaluarea noastră:

Mâncare: nota 10
Servirea: nota  10
Locaţia: nota 9
Localul: nota 9
Preţurile: nota9
Per ansamblu: nota 9.5

Biserica UNESCO din Ghelinţa- Covasna

I-aş spune, în completarea titlului, biserica uitată de noi şi regăsită de alţii. Voi introduce astfel o notă de regret pentru monumentele care stau înca în picioare şi care asteaptă o mâna întinsă de la autorităţi.

Secolul al XIII–lea găseşte bisericuţa  în picioare, gata zidită si pictată pe interior cu frumoase casete fixate pe tavan, de altfel o caracteristică aproape generală a bisericilor romano catolice sau unitariene din zona locuită de secui şi saşi.

Ghelinţa este o localitate prosperă,  situată la câţiva kilometri de municipiul/staţiune Covasna, într-o depresiune din Muntii Întorsurii.

Străduţele din sat, semiasfaltate, te poartă cu greu spre biserica despre care nimeni nu a auzit deşi la intrare este un afiş UNESCO din 1994 unde acest monument medieval este situat lângă Coloana lui Brâncuşi.

Zidul ce înconjoară biserica lasă printre mici creneluri să se vadă albeaţa zidurilor ce dăinuie de mai bine de 700 de ani dar  şi închid între ele crucile cimitirului peste care istoria locului îşi plânge încă morţii .

Băncuţele bisericii, roase de carii şi amvonul, lucesc în lumina crepusculului de dimineaţă şi te îndeamnă la nostalgie chiar dacă drapelul roşu, alb, verde  din dreapta altarului te trezeşte din visare.

Doamna care se ocupă de biserică şi după care am umblat o jumătate de oră pe uliţele satului nu ştie o boabă româneste, dar ne întelegem pe limba lui Iisus, acesta fiind cuvântul cel mai des folosit în forma asta de comunicare para/non şi mega verbală.

La ieşire un panou ne arată ca biserica a fost introdusă într-un program de restaurare având ca şi cofinaţator, pe lângă Ministerul Culturii din România şi pe cel al patrimoniului din Ungaria( aşadar au un minister special pentru patrimoniul maghiar de pretutindeni!). Mă întreb dacă şi noi susţinem bisericile noastre vechi din Galiţia sau Timok. M-aş bucura.

Sustinem Let’s Do It Romania

Curatarea Romaniei de deseuri intr-o singura zi! Acesta este telul initiativei Let’s Do It Romania.

Ce se vrea de fapt ?

Pe scurt:  inventarierea tuturor depozitelor ilegale de gunoi/deseuri din tara (din paduri, campii, albii de rauri, periferii de localitati) si curatarea acestora de catre voluntarii participanti la initiativa. Toata actiunea de curatare va fi terminata in decursul unei singure zile. Cum este posibil ? Este, daca se aduna suficienti voluntari si se organizeaza foarte bine actiunea!

Intr-o prima faza timp de 8 luni se vor inventaria gunoaiele, se vor face harti detaliate cu locatiile care trebuie curatate si in final intr-o zi de septembrie 2010 armata de voluntari sprijinita de autoritati, organizatii neguvernamentale si media vor aduna si transporta gunoaiele la gropile de gunoi autorizate.

Oricine se poate inscrie si participa atat la organizare cat si la strangerea gunoiului in raza localitatii de domiciliu. Mai multe detalii pe siteul: http://letsdoitromania.ro/

Aceasta initiativa este inspirata de una similara din Estonia unde 40.000 de voluntari au curatat intreaga tara in doar 5 ore. Desigur Romania este o tara mult mai mare, de aceea este nevoie de cat mai multi voluntari. Vizitati pagina si implicati-va!

Iata povestea Let’s Do It Estonia:

Grindul Chituc

Inainte de toate trebuie sa stii ca pana sa iesi din Vadu trebuie sa iti faci provizii de apa, sa verifici daca ai combustibili suficienti si sa renunti la idea preconceputa ca la mare te asteapta pe plaja o hoarda de localnici serviabili care te indeamna la o bere rece, o inghetata sau alte apanaje ale unui concediu comod pe litoral. Daca asta iti doresti ramai in Mamaia sau nu depasi macar zona Corbu.

Desi pana in anii trecuti zona Vadu era arhisuficienta pentru o dupaamiaza de weekend sau orice altfel de dupamiaza linistita in care puteai face o plaja si un exercitiu de relaxare in solitudine, dupa caz in costumul lui Adam daca esti amator, in ultima vreme fasia edenica pana nu mai de mult a devenit supra-aglomerata iar drumul de placi din beton un calvar. Asa ca am decis intr-o zi sa mergem mai in nord, pe acea fasie de nisip numita Grindul Chituc, dupa cum te anunta si panourile destul de imprecise inca din Vadu. Imprecise pentru ca il anunta dar nu te sfatuiesc pe unde sa si ajungi. Desigur, cei mai temerari povestesc ca este “doar” un drum de cateva ore pe jos de-a lungul baltilor sau chiar pe malul marii… Insa desi cu rusinare si autocompatimire pentru nevolnicia resurselor motorii inascute, va relatam solutia mai putin autopenitenta. Nu va trebuie decat o masina 4X4 sau o Dacie 1300, dupa caz. Din experienta, daca ai o Dacie si o poti urni din loc, macar o sa renunti fara parere de rau la ea in momentul in care va ramane intepenita in nisip sau se va rupe puntea intr-unul din santurile “naturale” sadite de cei de la Apele Romane in incercarea de a proteja biosfera. Vei considera cu usurare ca participi la un program Remat adhoc.

Sa ne intoarcem la drum… Dupa cum spuneam, pe acest drum spre plaja Vadu, care este mai degraba un dig placat cu beton printre mlastini, exista o anume bifurcatie, in termeni mai precisi o intersectare a drumului principal cu alte doua drumuri care pleaca alandala prin papuris. Acolo trebuie sa faci pe unul dintre acestea stanga, cotind, printre paraiturile si o eventuala atingere cu scutul a pietrelor prezente, spre nord. Drumul este bineinteles o carare pe nisip, mai exact doua carari, paralele, care se vor intersecta pana la urma, asa ca nu te obosi sa alegi, amandoua sunt la fel de sinuoase, pline de capcane in nisip si la fel de inguste. Din cand in cand apare o zona de roca care face zdruncinaturile si mai afurisite. Daca nu treci de treapta a doua si nu pui frana brusc, vei ajunge la prima bariera, un post de paza pe care un neavizat il poate considera capatul drumului. Am avut curiozitatea de a opri pentru a afla ca de fapt nu ne impiedica nimeni sa mergem mai departe. Si am mers inca aproximativ 15 km. Peisajul este fascinant, linistea de asemenea… Fauna te surprinde, la fel si seara si te gandesti ca este de mirare ca mai misca ceva in zona aceea in afara de tauni si alte insect cu trompe insetate. Aici ma opresc si va repet de mai multe ori, ca sa intelegeti: daca nu aveti un noroc chior sa nimeriti cand bate vant puternic dinspre mare ori sa ploua cu galeata, trebuie neaparat sa aveti Autan, Autan, Autan… Uiti de apa, combustibili si orice altceva…prioritatea este supravietuirea imediata.

Urmatoarea bariera este cea pazita cu strasnicie de cei de la Apele Romane, mai mult sau mai putin incoruptibili, si consta intr-un pod cu bariera peste canalul ce leaga lacul de mare. Se spune ca dincolo nisipurile sunt si mai grozave, albe chiar, dar cum noi nu cautam atoli de corali, ne-am intors cativa kilometri si am croit cu cauciucurile drum pana pe plaja prin vegetatia specifica, adica iarba si tufe de spini care in general pot ascunde ce este mai rau, insa noi am sperat in ce este mai bine.

Asa ca dupa trei santuri, o groapa plina cu apa si multe injuraturi am strabatut fasia ce desparte plaja de drum, pana ce am ajuns la cativa metri de mare. Cunoscand posibilitatea de a te trezi luat de valuri am ales o duna mai inalta atat pentru corturi cat si pentru masina, cu toate ca teoretic toata zona este perfect inundabila pe timp de furtuna. De mentionat ca in zona nu exista decat o singura liniuta instabila de semnal, si aceasta fiind pana la urma o situatie generatoare de relaxare…in fond cei de la 112 nu te-ar lua in serios daca ai avea necazuri.

Am stat trei zile pe grind, fara sa reusim sa trecem mai departe spre Periboina. Am platit amenda pentru campare in biosfera, nu am lasat nimic nedegradabil in urma si am ramas cu cateva lucruri esentiale in minte. Celebra vaduva neagra exista (desi noi am ratat o astfel de intalnire), la fel ca si multe alte specii de paianjeni mai putin veninosi pe care trebuie sa ii indepartezi cu grija din cort seara pentru un somn odihnitor…

In august miliarde de moluste fosforescente transforma noaptea valurile marii in jerbe de luminite, un spectacol fantastic…

Iar pentru pescarii inraiti, mitul cu baltile bogate in pesti ramane in picioare, desi noi nu am prins decat carasei ce fac placerea pescuitului sa para o deviatie rusinoasa.

Aprecierea maxima ramane pentru linistea si intimitatea unui loc rar vizitat de civilizatie, un loc cu plaje salbatice, curate, cu pericole naturale de bun simt care te fac sa pricepi ca mama natura a avut altceva in plan decat siguranta specie umane, un loc perfect pentru romantici inraiti si pentru cei in cautarea echilibrului interior. Asta desigur pana cand se termina gheata din lada frigorifica, sarea de pe piele face déjà straturi ce iti provoaca mancarimi insuportabile iar nisipul omniprezent in mancare, bautura si prin toate orificiile cu care corpul uman este prevazut te fac sa apreciezi din nou conditiile oferite la cateva zeci de kilometrii, la preturi “rezonabile”.

Manastirea Sfanta Ana din Orsova

Mănăstirea Sfânta Ana din Orşova are o poveste interesantă, poate una dintre cele mai interesante din ultima perioada. De aceea m-am hotărât să vă povestesc şi voua această întâmplare ce a dus la edificarea mănăstirii.

În timpul Primului Război Mondial, în 1916 un tânăr sublocotenent din regimentul 17 Infanterie pe nume Pamfil Şeicaru, împreună cu camaradul său de arme Petre Gavanescu erau pe Dealul Moşului lângă Orşova când în apropierea lor a căzut un obuz de artilerie. Amândoi au fost ingropaţi de vii de pământul ce s-a ridicat datorită exploziei. Insă au reuşit cu greu să se salveze şi au supravieţuit.

Atunci Pamfil Şeicare a promis că atunci când situaţia sa materială o va permite va edifica în acel loc o mănăstire, ca semn de recunoştiinţă faţă de Dumnezeu pentru că a scăpat cu viaţă.

Mai târziu în perioada interbelică Pamfil Şeicaru a ajuns unul dintre cei mai cunoscuţi ziarişti, a fost director al ziarului Curentul şi mai târziu deputat în Parlamentul României. Şi Pamfil Şeicaru s-a ţinut de cuvânt. A construit pe Dealul Moşului mănăstirea care se numeşte acum Mănăstirea Sfânta Ana, după numele mamei lui Pamfil Şeicaru : Ana.

Dar Mănăstirea Sfânta Ana nu este singura construcţie realizată de Pamfil Şeicaru, tot el este ctitorul Monumentului Eroilor de la Mărăşeşti – dedicat celor căzuţi în primul război mondial. După sosirea comuniştilor în al Doilea Război Mondial, Pamfil Şeicaru a părăsit România şi a trăit in Spania şi apoi Germania, unde de altfel a şi murit în 1980 la vârsta de 86 de ani.

Citiţi mai multe despre Mănăstirea Sfânta Ana în articolul dedicat pe Ropedia.ro iar despre viaţa lui Pamfil Şeicaru puteţi citi aici.

Foto: Aneta Chin

Mica legendă a Pietrei Teiului

Ochii drumeţului care traverseaza viaductul de la Poiana Teiului, în drum spre Vatra Dornei sau Durău, cad pe o apariţie insolită ce stă înfiptă ca un ac de piatră în mijlocul luncii Bistriţei.

Este Piatra Teiului, un conglomerat calcaros  ce străjuieşte iarna dintre gheţuri şi vara dintre ape intrarea  râului moldav în lacul de acumulare de la Izvorul Muntelui- Bicaz.

Se spune că Aghiuţă, supărat pe auriul Bistriţei a vrut să o zăgăzuiască pentru totdeauna, aşa că urcând el pe culmile Ceahlăului ,,o rupt de acolo un hărtan si legându-l de-a fedeleşu’ s-a pogorât cu el în puterea nopţii către valea Bistriţii” (citat din Al. Vlahuţă- România pitorească).

Planurile dracului nu s-au potrivit cu cele ale Soarelui, aşa că ziua şi cântatul cocoşilor l-au prins pe Scaraoţchi coborând spre vale furios  acesta ,,zbughind-o la naiba” şi lăsând namila de piatră în bătătura Călugărenilor(sat  din comuna Poiana Teiului).

Când au văzut oamenii aşa stâncă lăsată de izbelişte s-au crucit şi ca să împlinească voia Domnului au pus şi o cruce sus pe ea.

Lasănd legendele la o parte şi revenind la …geografie sau dacă vreţi la geologie, aflaţi că stânca aceasta are peste 23 de metri înălţime şi este de fapt un martor de eroziune având aceeaşi constituţie petrografică ca şi marele PION (denumirea veche a Ceahlăului) motiv pentru care a fost declarată minirezervaţie geologică.

Cupa Rachitele – Campionat national de escalada pe gheata

In acest sfarsit de saptamana (30-31 ianuarie 2010) are loc Cupa Rachitele la escalada pe gheata in Rachitele, comuna Margau, judetul Cluj.  Intrecerea are loc la Cascada Rachitele care iarna ofera un peisaj extraordinar. Cei interesati pot vizita siteul competitiei la cuparachitele.ro unde se pot afla mai multe detalii despre participarea la concurs.

Cheile Şugăului din Parcul Naţional Cheile Bicazului- Hăşmaş

Deşi foarte disputate în mediul academic şi chiar economic şi urmărite constant de ,,ghinionul“ investitorilor rapace(scandalul apelor minerale în care este implicat ca şi  custode al rezervaţiei şi Ticu Lăcătuşu), Cheile Şugăului sunt astăzi o pată de culoare limpede pe obrazul tot mai murdar al Parcului Naţional Cheile Bicazului– Hăşmaş.

În regiunile carstice există multe forme de relief  spectaculoase situate pe traseul principal al râului, ce ferăstruieşte dinţii de calcar ai masivelor muntoase, însă există frumuseţi ascunse de ochii călătorului de week-end sau de cei ai turistului/teroristului de mediu, frumuseţi ce individualizează orice zonă calcaroasă din lume.

O asemenea dulce imagine oferă aceste chei, ce fac parte din rezervaţia Cheile Şugăului–Munticelu, chei salbatice şi uitate de timp între crestele Munţilor Hăşmaş- Suhard.

Chiar la intrarea în parcul naţional, pe stânga cum veniţi dinspre Bicaz, întâlniţi un bar situat la baza unei uriaşe stânci, punct nodal în traficul adălmaşurilor localnice, după care un drumeag cu grohotişuri urcă spre izvoarele afluentului Bicazului numit Şugăul.

Cheile se lasă aşteptate preţ de câţiva kilometri după care pereţii de calcar şi de travertin încep, încet încet să se închidă, apa să se învolbure şi pădurea să strângă privirea într-un orizont îngust dar uimitor de liniştitor.

Aş numi zona ,,linişte şi pace” pentru cei ce vor o clipă sau mai multe de deconectare şi de regăsire, ca să nu spun de introspecţie, într-un loc unde târlele ciobanilor si ale ţăranilor din vale răsună, încă, de boncănitul cerbilor.

Serbarile Zapezii la Comandau

Anual in comuna Comandau, judetul Covasna se organizeaza manifestarea deja devenita traditionala numita generic Serbarile Zapezii. In acest an se pare ca evenimentul va avea loc chiar in acest weekend, pe 30 ianuarie 2010.

Pe partia de schi din Comandau vor avea loc manifestari sportive si intreceri de toate felurile pentru toti pasionatii de schi si zapada. In acest moment la Comandau zapada masoare 60-70 cm si este ideala pentru schi.

Comuna Comandau este o comuna situata la 1030 m altitudine in Depresiunea Comandau. Are o partie de schi dotata cu teleschi si are toate atuurile sa devina in timp, una dintre cele mai importante statiuni turistice pentru sporturile de iarna din Curbura Carpatilor, avand in vedere si faptul ca stratul de zapada la Comandau persista timp de 4-5 luni pe an si de cele mai multe ori are o grosime de peste 1m. Pentru mai multe informatii despre Comandau, click aici.

Noul aspect al Salinei Turda

Am fost astazi 23 ianuarie 2010 la Turda sa vizitam Salina Turda redeschisa ieri de catre oficialitatile invitate la eveniment. Am aflat de pe internet ca s-a dat in functiune si o noua intrare in Salina insa in lipsa unor informatii clare nu aveam de unde sa stim unde este “intrarea din zona Durgau”. Am mai fost la Salina cu numeroase ocazii deci drumul spre vechea intrare nu il puteam rata. Mai ales ca toate indicatoarele dinspre Cluj te conduc la intrarea veche. Am hotarat deci sa mergem acolo si poate aflam unde e cealalta intrare.

Odata ajunsi acolo am aflat ca inca se poate intra si pe aici dar pe viitor vom fi nevoiti sa folosim intrarea noua. Taxa de intrare este de 10 lei pentru adulti si 5 lei pentru copii si studenti. Drumul prin galeria Franz Josef  imi era deja familiar asa ca am pornit spre adancuri.

Trebuie notat ca din partea asta trebuie parcursa o distanta de aproximativ 900m prin galerie pana ajungem la mina Rudolf, cea mai mare si mai spectaculoasa din incaperile salinei. Pe balconul Minei Rudolf ne-a intampinat o noua infatisare a Salinei Turda. O infatisare moderna si placuta ochiului. Pentru cei care nu au fost, odata ajunsi la Mina Rudolf suntem in partea sa superioara, pana acum fiind necesar sa coboram trepte cat pentru un bloc de 10-15 etaje. Insa aici este prima surpriza placuta. S-a instalat un lift ultramodern, care chiar daca nu este foarte incapator este un ajutor de nadejde pentru oamenii care se deplaseaza greu sau pentru cei cu dizabilitati. Noi fiind insa tineri si saturati de statul pe scaun de la birou o luam in jos pe scari.

Jos ne intampina noile elemente de functionalitate ale Minei Rudolf si anume un teren de minigolf, o pista de bowling, teren de sport, un amfiteatru pentru concerte si proiectii de film dar si o gondola uriasa care din pacate nu functiona la ora la care am fost acolo. Nu era inca lume multa dar pana sa plecam s-a aglomerat destul de mult. Evident am inspectat si fotografiat tot ceea ce exista in mina inainte sa coboram spre Mina Maria Tereza care ne atragea cu barcutele si zona de promenada amenajata pe insula din mijlocul lacului salin.  Acestea sunt vizibile din Mina Rudolf, existand un loc de unde se pot face fotografii foarte bune avand lacul si insula in prim plan. In aceasta prima parte a vizitei noastre nu am vazut nici un fel de personal de la Salina Turda, fiind chiar mirati de acest lucru. Din loc in loc erau insa camere de supraveghere.

In Mina Maria Tereza era deja destul de multa lume iar unii s-au incumetat sa se plimbe si cu barcile pe lacul salin din mina. Atunci insa a aparut si personalul pe care nu il vazusem nicaieri si i-a scos pe oameni din barci si de pe lac. Motivul nu l-am auzit pentru ca am fost relativ departe de zona cu barci. Este evident ca inca nu sunt pregatiti pentru a primi atatia vizitatori.

Dupa scurta sesiune de fotografiat am pornit spre iesire pentru ca incepeau sa vina tot mai multi oameni si s-a aglomerat destul de mult salina. Daca la coborare a fost usor, la urcat e mai greu cand ai scari cat pentru 20 de etaje (cele de la Mina Rudolf si cele de la Mina Maria Tereza) dar ne-am propus sa nu mergem cu liftul in pofida acestui fapt.

25 de minute si am si ajuns la iesirea din galeria Franz Josef, respectiv din Salina Turda. Pe drumul de iesire galeria gemea de multimea de oameni care inca coborau si asta doar la intrarea veche. Ce era la intrarea noua nu stiam, insa probabil si acolo erau multi. Daca nu vreti sa prindeti aglomeratie va sugeram sa mergeti mai devreme. Noi am intrat la 11.00 si am iesit la 13.00.

Concluzii:

Ce nu ne-a placut

Uneori aveam impresia ca s-a redeschis salina prea devreme. Personalul nu stie inca ce sa faca cu noile dotari. Nu exista un birou de informatii sau orice sa intrebi cand se da drumul la gondola sau cum se poate juca un tenis pe terenul de sport din dotare.  Nu strica de asemenea nici o cafenea sau cofetarie. Erau foarte multi parinti cu copii mici si chiar am prins o discutie despre faptul ca nu poti cumpara nimic in salina. Este o modalitate prin care se pot face niste bani care cu siguranta ar folosi pentru intretinerea Salinei care acum cu siguranta costa mai mult. Un alt minus este lipsa indicatoarelor spre noua intrare.

Ceea ce ne-a placut

Noul aspect al Salinei este cu siguranta unul foarte reusit. S-a amenajat cu bun gust, lume relativ civilizata, nu era mizerie sau gunoi nicaieri. Mai nou exista si WC jos in Mina Rudolf. Posibilitati multiple de petrecere a timpului liber.

Vom reveni cu siguranta pentru ca merita. Poate atunci vom prinde si gondola functionand si ne vom da si cu barcile pe lac.

Mai multe informatii:

Am actualizat articolul pentru Salina Turda de pe Ropedia.ro, puteti citi acolo mai multe despre Salina Turda

Pentru mai multe fotografii vizitati albumul dedicat Salinei Turda de pe Ropedia.ro