| Abonare la RSS

Rezervatia de zimbrii de la Hateg – intre nepasare si lehamite

May 28th, 2009 | 2 comentarii | Publicat in Jurnal de calatorie de

Rezervaţia de zimbrii de la Haţeg este printre puţinele locuri din Europa unde trăieşte zimbrul (bison bonasus). Această specie care a dominat pădurile de foioase din Europa medievală este aproape dispărută. Mai există doar 3600 de zimbrii la nivel mondial, un rezultat bun putem spune, dacă ne gândim că la un moment dat rămăseseră doar 12 exemplare.

Rezervatia de zimbrii Hateg

În rezervaţia de la Haţeg sunt zimbrii incepând cu 1958, numărul lor fiind variabil, în prezent fiind de 6 exemplare. Am fost şi noi să îi vedem cu ocazia unei călătorii prin zonă.

Din păcate în rezervaţie lucrurile stau ca pe vremea lui nea Nicu. Angajaţilor nu le pasă de nimic, probabil pentru că salariul vine oricum. La intrarea in rezervaţie este un nenea care vinde tot felul de suveniruri.  De la el aflăm că biletele de intrare in rezervaţie se iau de la cabană. Mergem pe drumul care duce în interiorul rezervaţiei.Rezervatia de zimbrii de la Hateg La un moment dat pe dreapta este intr-adevăr o cabană dar nu este chiar la drum. Aşa că mulţi dintre turişti trec pe lângă ea fără să mai plătească pentru că aparent nu este nimeni la cabană.

Noi fiind constincioşi incepem să căutăm pe cineva responsabil cu biletele. Nici vorbă de casă de bilete sau ceva asemănător. După un ocol al cabanei găsim în spate o tanti şi un nenea puşi pe bârfe care se arată cam deranjaţi că am venit să ne cumpărăm bilet la preţul “exorbitant” de 3 lei pe cap de adult şi 2 lei pentru copii, elevi şi studenţi.

Cu toate că mulţi au fentat cumpăratul de bilete, noi credem că este de datoria fiecăruia să cumpere un bilet care costă doar 3 lei. De ce ?

  • Pentru că astfel arătăm că sprijinim rezervaţia şi animalele de acolo.
  • Pentru că astfel în statistici apare că rezervaţia a avut vizitatori şi merită menţinută şi nu inchisă.
  • Dacă nu plătiţi a ca şi cum nu aţi fi fost acolo.
  • Pentru că aceşte animale merită mai mult după secole de vânătoare şi după ce au ajuns să dispară aproape complet din vina inaintaşilor noştrii.

Rezervatia de zimbrii de la Hateg

Odată trecuţi de bilete mai mergem cam o sută de metrii până ajungem la ţarcul zimbrilor. Acesta iarăşi este realizat într-un stil care se practică doar la noi. Gard de beton, înalt de aproape 2 metrii astfel încât turiştii să nu vadă nimic. Sunt câteva “geamuri” din fier care sunt deschise şi închise (trântite) de turişti, fapt care credem că ii deranjează mai mult pe zimbrii decăt i-ar fi deranjat să zicem un gard de sârma sau bârne prin care să se poată vedea aceste animale măreţe în toată splendoarea lor.

Rezervatia de zimbrii de la Hateg

Zimbrii se prezintă într-o stare bună (cu toate că presa scria în anii trecuţi că sunt subnutriţi şi slabi), fiind în număr de 6 (mai 2009). Dintre aceştia doi zimbrişori sunt născuţi anul trecut şi sunt puţin mai jucăuşi şi mai nostimi decât părinţii lor care afişează o nepăsare faţă de prezenţa noastră în apropierea lor.

Facem câteva fotografii după care plecăm la drum. Cu un gust amar pentru că această rezervaţie are un potenţial imens – lucru demonstrat de numărul mare de vizitatori în perioada vizitei noastre, însă modul în care işi fac treaba autorităţile şi personalul din rezervaţie lasă de dorit. Lasă mult de dorit.

Share
Tags: , , , ,

Prin Cheile Valisoarei sau Aiudului

May 6th, 2009 | Nu sunt comentarii | Publicat in Jurnal de calatorie de

Era o zi frumoasă de martie 2009, într-o sâmbătă călduroasă. Atunci am fost pentru prima dată în zona RimeteaColţeştiVălişoara. Pentru cei care nu cunosc zona, numele enumerate sunt nume de localităţi în zona Depresiunii Trascău şi a Munţilor Trascău din Apuseni. Piatra SecuiuluiCa de obicei plecăm dis de dimineaţă din Cluj Napoca spre Turda. Din Turda ne incadrăm pe drumul spre Alba Iulia dar după numai câtiva kilometrii o luăm la dreapta spre Câmpeni. Pentru a ajunge la Rimetea unde era primul nostru obiectiv am urmat acest drum până în localitatea Buru unde am virat la stânga şi am trecut peste Arieş pe un pod care arăta ca după un război mondial.

Odata ajunsi la Rimetea, debarcăm din maşină pentru o şedinţă de fotografiat, Piatra Secuiului este un obiectiv ce neaparat trebuie prins în vizorul aparatului de fotografiat. Însă nu zăbovim prea mult pentru că nu acesta este destinaţia noastră. Cetatea ColtestiUrmătorul sat este Colţeştiul, aici ne oprim la o scurta pauză de cafea la Conacul Secuiesc. Impresiile sunt bune, locul arată ingrijit, amenajat cu gust şi preţurile sunt decente. În Colţeşti vizităm şi Cetatea Colţeşti, despre care ştiam că este ruinat dar surprinzător este într-o stare mai bună decăt speram. Facem şi aici nişte poze şi plecăm spre Cheile Vălişoarei (numită şi Cheile Poienii sau Cheile Aiudului)  destinaţia noastră finală pentru ziua de azi.

După ce trecem de satul Vălişoara un panou amplasat pe marginea drumului ne anunţă că am ajuns la intrarea în Cheile Vălişoarei. Da, ştiu. Unii preferă Cheile Aiudului dar panoul spune clar că este vorba de Cheile Vălişoarei şi de fapt într-adevăr este mai aproape de Vălişoara decât de Aiud. Cheile ValisoareiCheile sunt impresionante, o despicătură de 100-125m lăţime desparte două stânci semeţe înalte de aproximativ 800m. După găsirea unui loc de parcare hotărâm să urcăm versantul stâng urmând pe o porţiune marcajul turistic. Urcuşul este destul de abrupt dar încetul cu încetul ajungem la aproximativ jumătatea versantului unde hotărâm să ne luăm o scurtă pauză de masă. Imediat din rucsac apar slănina, brânza,  roşiile şi desigur şi ceapă roşie pe lângă alte mâncăruri pregătite de acasă.

De aici urcarea devine mai periculoasă, pe lângă stâncă impunătoare cu multe locuri în care trebuie efectiv să faci căţărare de pe piatra pe piatra. Cheile ValisoareiInsă priveliştea merită, vedem din ce în ce mai mult din Cheile Vălişoarei iar versantul drept din faţa noastră ne indeamnă să mai urcăm, să îl vedem odată de sus. Nu peste mult timp suntem pe cel mai înalt vârf din Cheile Vălişoarei, un vârf unde nu mulţi pun piciorul. Numai vulturii vin aici să îşi consume prada, după cum indică multitudinea de oase de diferite mărimi. Normal facem o sumedenie de poze, ca şi pe tot parcursul nostru de până acum iar după câteva zeci de minute ne gândim şi la coborâre.

Cheile ValisoareiInsă coborârea pare mai grea decât urcatul. Insă ne descurcăm, mai repede sau mai târziu, toţi coborâm la baza stânci şi hotârâm să nu coborâm în chei pe unde am venit ci undeva mai jos pe vale,  după ce trecem şi de pădurea care era în faţa noastră. Uşor de zis, insă când ieşim din pădure suntem întâmpinaţi de o zonă cu tufişuri şi spini prin care trecerea este un adevărat coşmar. Ne ia aproximativ o oră să coborâm, iar odată ce am ajuns jos am văzut că arătăm ca după o luptă cu o ceată de pisici sălbatice.

Căutăm un loc unde să mâncâm pentru că deja era după masa pe la orele 16 iar după vreo 2 ore pornim spre casă pe ruta Cheile Vălişoarei – Poienile Aiudului – Aiud – Cluj Napoca.

Share
Tags: , , , , , , , , ,