| Abonare la RSS

Top 10 obiective turistice pe Ropedia.ro in 2010

January 4th, 2011 | 2 comentarii | Publicat in Top Ropedia.ro, Turismul in Romania de

Acum când anul 2010 este deja in istorie şi am păşit in 2011 iată topul celor mai populare obiective in 2010 de pe Ropedia.ro

Locul 10 – Planul Înclinat

Planul Înclinat din oraşul Covasna (judeţul Covasna), numit uneori mai ales de localnici “Şiclăul” este un monument tehnic unicat. La inaugurare acesta era cel mai important sistem de căi ferate inguste din Carpaţi unificând trei componente majore: vagoanele trase de cai, planul înclinat şi locomotivele cu aburi. În 1995 odată cu catastrofalele doborâturi de copaci din zona Covasnei, a fost afectat si planul înclinat, în prezent el fiind într-o stare de degradare moderată.

Locul 9 – Delta Dunării

Rezervaţia Biosferei Deltei Dunării din judeţul Tulcea este o unitate de relief situată în estul României pe cursul Dunării, fiind cea mai nouă unitate de relief a ţării, o câmpie aflată în stadiul de formare. Delta Dunării este cea de a două deltă din Europa şi a cincea din lume din punctul de vedere al mărimii sale şi este cea mai bine conservată din Europa. De asemenea este considerată a fi cea de a treia zonă ca importanţă ecologică din lume. În 1991 a fost inclusă în patrimoniul mondial UNESCO, ca rezervaţie a biosferei.

Locul 8 – Mănăstirea Nicula

Mănăstirea Nicula din localitatea Nicula (judeţul Cluj) este una dintre mănăstirile importante ale României şi în acelaşi timp cel mai mare loc de pelerinaj ortodox din cadrul Patriarhiei Române. În data de 15 august a fiecărui an de praznicul “Adormirea Maicii Domnului” peste 300 000 de pelerini din toate colţurile ţării vin la Mănăstirea Nicula pentru a participa la slujba oficiată cu această ocazie specială.

Locul 7 – Lacul Sfânta Ana

Lacul Sfânta Ana din Băile Tuşnad (judeţul Harghita) este un lac de crater vulcanic, format într-un con vulcanic stins.  Lacul atrage anual foarte mulţi turişti fiind probabil cel mai vizitat obiectiv al judeţului Harghita. În craterul vecin există o mlaştină numită Mohos de o frumuseţe deosebită, vizitabilă doar cu ghid specializat datorită traseului dificil printre zonele mlăstinoase şi cele stabile.

Locul 6 – Cetatea Râşnov

Cetatea Râşnov din Râşnov (judeţul Braşov) este cel mai controversat obiectiv de pe Ropedia.ro, comentariile vizitatorilor demonstrând acest lucru. Conflictul dintre investitorul care a realizat o serie de investiţii şi primăria din Râşnov a dat naştere multor controverse, controverse ce au ajuns să dividă vizitatorii în două tabere, cei care susţineau investitorul şi cei care susţineau primăria din Râşnov.

Locul 5 – Cimitirul Vesel

Cimitirul Vesel din Săpânţa (judeţul Maramureş) este unul dintre obiectivele turistice de referinţă ale României pe plan extern. Aproape orice pliant despre România are undeva o fotografie sau o descriere despre  Cimitirul Vesel. În anul 2010 echipa Ropedia.ro a revizitat Cimitirul Vesel şi a actualizat informaţiile despre acest obiectiv turistic. În acelaşi timp a fost publicat şi un articol despre Casa memoriala Ion Stan Pătraş dedicat creatorului celebrelor cruci din Cimitirul Vesel.

Locul 4 – Peştera Scărişoara

Peştera Scărişoara din Munţii Apuseni este printre cele mai interesante peşteri din România, adăpostind un gheţar în adâncurile pământului, un gheţar ce nu se topeşte nici în cele mai calde veri, atunci când afară temperaturile depăsesc 30 de grade. Peştera Scărişoara a fost întotdeuna printre cele mai populare obiective turistice de pe Ropedia.ro, anul 2010 confirmând statutul Peşterii Scărişoara de obiectiv turistic determinant al Apusenilor

Locul 3 – Castelul Huniazilor

Castelul Huniazilor din Hunedoara a avut de asemenea un an interesant. Dacă la începutul anului interesul părea să scadă pentru acest obiectiv turistic important al judeţului Hunedoara, la sfârşitul anului odată cu filmările unei pelicule americane în incinta castelului (avându-l în rolul principal pe celebrul actor Nicholas Cage)  interesul a crescut brusc astfel incât Castelul Huniazilor a intrat în top 3.

Locul 2 – Cascada Cailor

Cascada Cailor din Munţii Rodnei, din apropierea oraşului Borşa este unul dintre obiectivele turistice naturale de referinţă ale Maramureşului acest lucru fiind demonstrat de numărul mare de vizite către pagina de descriere a acesteia pe Ropedia.ro. În 2010 echipa noastră a vizitat din nou Cascada Cailor, a realizat fotografii noi şi a actualizat articolul pe site incluzând şi Legenda Cascadei Cailor.

Locul 1 – Salina Turda

Salina Turda din Turda (judeţul Cluj) a fost şi anul trecut pe primul loc în preferinţele vizitatorilor Ropedia.ro, insă odată cu renovarea salinei şi volumul de publicitate primit pe toate canalele mass-media, Salina Turda se detaşează clar ca cel mai vizitat obiectiv turistic pe Ropedia.ro însumând un număr de vizite triplu faţă de locul doi.

P.S.

Topul a fost realizat pe baza numărului de accesări ale articolelor despre obiectivele în cauză.

Share