Ropedia.ro – Redescoperiti Romania

Podul Minciunilor din Sibiu. Adevar sau legenda?

In Sibiu, undeva in Piata Mica este un pod. Un pod renumit si cautat de toti vizitatorii care poposesc in orasul Sibiu. Este vorba de Podul Minciunilor. Multe se spun despre acest pod, mai ales in privinta numelui sau. Exista desigur multe teorii. Una din ele spune ca numele podului ar proveni din limba saseasca.  Fiind primul pod culcat din Sibiu, sasi ii spuneau lugenmarchen ceea ce era folosit si pentru cuvantul minciuna.

A doua teorie spune ca negustorii din Sibiu care isi inselau clientii erau aruncati de pe pod, cu timpul acesta devenind cunoscut printre sibieni ca si Podul Minciunilor.

Cea mai credibila ipoteza este cea conform careia tinerii ofiteri din Academia Militara, dar si feciorii din orasul Sibiu isi aduceau iubitele pe pod, acesta fiind un veritabil loc de facut promisiuni si juraminte. Insa de cele mai multe ori acestea ramaneau la stadiul de promisiuni, multe inimi zdrobite fiind puse pe seama juramintelor de pe Podul Minciunilor.

Cititi articolul Ropedia.ro despre Podul Minciunilor si aflati mai multe detalii

Biserica din lacul Fantanele

Foarte mulţi clujeni işi petrec weekendurile la Beliş, pe malul lacului Fântânele. Insă puţini ştiu că lacul ascunde un “secret”. Un secret ştiut de unii, nici măcar imaginat de alţii. Cei care sunt norocoşi să ajungă aici după o perioadă prelungită de secetă sau atunci când apa lacului scade din diferite motive pot vedea ce ascunde de fapt Lacul Fântânele. Este o biserică. De fapt ruinele unei biserici. Iar pe fundul lacului un sat întreg.

Ca şi în multe alte locuri şi aici atunci când la sfârşitul anilor 60 s-a hotărât construirea lacului Fântânele, nu s-a ţinut cont de soarta satelor existente pe locul în care urma să fie realizat lacul.  De fapt oamenii au fost strămutaţi pe un loc mai înalt , pe amplasamentul actual al localităţii Beliş, iar Belişul vechi a fost inundat după construcţia lacului. Aceeaşi soartă au avut o şi cătunele Milioan , Ples , Dadesti , Bolojesti şi Giurcuta de Jos.

Din satul Beliş (cel vechi) nu se vede mai nimic. Biserica însă se poate vedea la ape scăzute, ceea ce in cazul lacului Fântânele se întâmplă destul de rar din păcate.

Restaurantul Tamas Bistro din Savadisla

De câteva săptămâni ori de câte ori venim de la schi din Băişoara nu putem rezista tentaţiei de a ne opri în Săvădisla la restaurantul numit Tamás Bistro. Este un restaurant cu specific unguresc, amenajat într-o clădire cu front la strada principală a localităţii, chiar faţă în faţă cu Casa de Cultura. Iniţial am rămas surprins că exista un asemenea local în Săvădisla, însă după prima incursiune în specialităţile servite aici mi-am dat seama, de ce rezistă acest restaurant aici şi de ce dă clasă multor restaurante din Cluj chiar şi de aici, de la 20 de km distanţă de municipiu.

În primul rând vorbim aici de mâncare. Preparatele din meniu nu sunt foarte multe, însă sunt deosebite de ceea ce găseşti de obicei prin oraş chiar dacă sunt puţin mai scumpe unele dintre ele. Eu personal comand de fiecare dată lucruri pe care nu le găsesc altundeva deci ceea ce veţi citi în rândurile de mai jos sunt specialităţile. Desigur acestea sunt mai scumpe, însă la Tamás Bistro veţi găsi şi preparate mai populare şi mai ieftine.

Prima dată am măncat gulyas a la Săvădisla o specialitate locală disponibilă la 17 lei, care este puţin diferită de gulyasul unguresc traditional. A fost o adevărată revelaţie. Atunci am hotărât că voi veni şi a doua oară.

A doua ocazie mi-a dat şansa să gust din friptura de raţă pe varză recomandată de personal. Iniţial vroiam să iau una din ciorbele mult lăudate de prietenii cu care am fost prima dată. Insă mă bucur că doamna care ne-a servit m-a convins să iau friptura de raţă. La preţul de 24 de lei porţia poate fi ieftin pentru unii, scump pentru alţii … dar pentru mine şi-a meritat toţi banii.

A treia oară când am venit la Tamás Bistro, deja ne pregăteam să întrebăm ce specialitate au astăzi la ofertă. Şi nu mică ne-a fost mirarea când am văzut că meniul s-a schimbat, au mai apărut preparate. La recomandarea doamnei care ne-a fost gazdă am comandat cotlet de căprioară cu sos de brănză şi afine (vezi foto). A costat 32 de lei, dar nu trebuie să vă mai spun că a fost fenomenal, nu ?

Câteva cuvinte şi despre personal. Au fost foarte amabili şi politicoşi şi de asemenea proactivi. Mă refer în primul rând la faptul că ne-au recomandat mâncărurile pe care altfel poate nu le-am fi comandat. Un alt lucru elementar care nu se întâmplă în multe locuri este faptul că au avut grijă să ne ia hainele şi să le pună pe cuier.  Printre micile gesturi care le-am observat a fost şi scăunelul cu picioare lungi pentru copii mici care a fost adus la masa vecină unde era un copil de vreo 2 anişori – tot aşa la iniţiativa ospătarului. Aceste gesturi mărunte fac mult în experienţa per ansamblu trăită de client la un restaurant.

În ceea ce priveşte localul, putem spune că este amenajat cu gust, cu mobilier de epocă, cu câteva mese aşezate în câte o caleaşcă, totul fiind dominat de culorile alb si roşu. Preţurile nu sunt mici dar nici nu putem spune că sunt exagerate, sunt locuri mult mai scumpe în Cluj unde nu ai parte de serviciile şi mâncarea de la Tamás Bistro.

După 3 weekenduri consecutive de mâncat aici pot deci să spun fără doar şi poate că Tamás Bistro este cel mai bun restaurant cu specific unguresc din zona Clujului.

Evaluarea noastră:

Mâncare: nota 10
Servirea: nota  10
Locaţia: nota 9
Localul: nota 9
Preţurile: nota9
Per ansamblu: nota 9.5

Sustinem Let’s Do It Romania

Curatarea Romaniei de deseuri intr-o singura zi! Acesta este telul initiativei Let’s Do It Romania.

Ce se vrea de fapt ?

Pe scurt:  inventarierea tuturor depozitelor ilegale de gunoi/deseuri din tara (din paduri, campii, albii de rauri, periferii de localitati) si curatarea acestora de catre voluntarii participanti la initiativa. Toata actiunea de curatare va fi terminata in decursul unei singure zile. Cum este posibil ? Este, daca se aduna suficienti voluntari si se organizeaza foarte bine actiunea!

Intr-o prima faza timp de 8 luni se vor inventaria gunoaiele, se vor face harti detaliate cu locatiile care trebuie curatate si in final intr-o zi de septembrie 2010 armata de voluntari sprijinita de autoritati, organizatii neguvernamentale si media vor aduna si transporta gunoaiele la gropile de gunoi autorizate.

Oricine se poate inscrie si participa atat la organizare cat si la strangerea gunoiului in raza localitatii de domiciliu. Mai multe detalii pe siteul: http://letsdoitromania.ro/

Aceasta initiativa este inspirata de una similara din Estonia unde 40.000 de voluntari au curatat intreaga tara in doar 5 ore. Desigur Romania este o tara mult mai mare, de aceea este nevoie de cat mai multi voluntari. Vizitati pagina si implicati-va!

Iata povestea Let’s Do It Estonia:

Manastirea Sfanta Ana din Orsova

Mănăstirea Sfânta Ana din Orşova are o poveste interesantă, poate una dintre cele mai interesante din ultima perioada. De aceea m-am hotărât să vă povestesc şi voua această întâmplare ce a dus la edificarea mănăstirii.

În timpul Primului Război Mondial, în 1916 un tânăr sublocotenent din regimentul 17 Infanterie pe nume Pamfil Şeicaru, împreună cu camaradul său de arme Petre Gavanescu erau pe Dealul Moşului lângă Orşova când în apropierea lor a căzut un obuz de artilerie. Amândoi au fost ingropaţi de vii de pământul ce s-a ridicat datorită exploziei. Insă au reuşit cu greu să se salveze şi au supravieţuit.

Atunci Pamfil Şeicare a promis că atunci când situaţia sa materială o va permite va edifica în acel loc o mănăstire, ca semn de recunoştiinţă faţă de Dumnezeu pentru că a scăpat cu viaţă.

Mai târziu în perioada interbelică Pamfil Şeicaru a ajuns unul dintre cei mai cunoscuţi ziarişti, a fost director al ziarului Curentul şi mai târziu deputat în Parlamentul României. Şi Pamfil Şeicaru s-a ţinut de cuvânt. A construit pe Dealul Moşului mănăstirea care se numeşte acum Mănăstirea Sfânta Ana, după numele mamei lui Pamfil Şeicaru : Ana.

Dar Mănăstirea Sfânta Ana nu este singura construcţie realizată de Pamfil Şeicaru, tot el este ctitorul Monumentului Eroilor de la Mărăşeşti – dedicat celor căzuţi în primul război mondial. După sosirea comuniştilor în al Doilea Război Mondial, Pamfil Şeicaru a părăsit România şi a trăit in Spania şi apoi Germania, unde de altfel a şi murit în 1980 la vârsta de 86 de ani.

Citiţi mai multe despre Mănăstirea Sfânta Ana în articolul dedicat pe Ropedia.ro iar despre viaţa lui Pamfil Şeicaru puteţi citi aici.

Foto: Aneta Chin

Cupa Rachitele – Campionat national de escalada pe gheata

In acest sfarsit de saptamana (30-31 ianuarie 2010) are loc Cupa Rachitele la escalada pe gheata in Rachitele, comuna Margau, judetul Cluj.  Intrecerea are loc la Cascada Rachitele care iarna ofera un peisaj extraordinar. Cei interesati pot vizita siteul competitiei la cuparachitele.ro unde se pot afla mai multe detalii despre participarea la concurs.

Serbarile Zapezii la Comandau

Anual in comuna Comandau, judetul Covasna se organizeaza manifestarea deja devenita traditionala numita generic Serbarile Zapezii. In acest an se pare ca evenimentul va avea loc chiar in acest weekend, pe 30 ianuarie 2010.

Pe partia de schi din Comandau vor avea loc manifestari sportive si intreceri de toate felurile pentru toti pasionatii de schi si zapada. In acest moment la Comandau zapada masoare 60-70 cm si este ideala pentru schi.

Comuna Comandau este o comuna situata la 1030 m altitudine in Depresiunea Comandau. Are o partie de schi dotata cu teleschi si are toate atuurile sa devina in timp, una dintre cele mai importante statiuni turistice pentru sporturile de iarna din Curbura Carpatilor, avand in vedere si faptul ca stratul de zapada la Comandau persista timp de 4-5 luni pe an si de cele mai multe ori are o grosime de peste 1m. Pentru mai multe informatii despre Comandau, click aici.

Noul aspect al Salinei Turda

Am fost astazi 23 ianuarie 2010 la Turda sa vizitam Salina Turda redeschisa ieri de catre oficialitatile invitate la eveniment. Am aflat de pe internet ca s-a dat in functiune si o noua intrare in Salina insa in lipsa unor informatii clare nu aveam de unde sa stim unde este “intrarea din zona Durgau”. Am mai fost la Salina cu numeroase ocazii deci drumul spre vechea intrare nu il puteam rata. Mai ales ca toate indicatoarele dinspre Cluj te conduc la intrarea veche. Am hotarat deci sa mergem acolo si poate aflam unde e cealalta intrare.

Odata ajunsi acolo am aflat ca inca se poate intra si pe aici dar pe viitor vom fi nevoiti sa folosim intrarea noua. Taxa de intrare este de 10 lei pentru adulti si 5 lei pentru copii si studenti. Drumul prin galeria Franz Josef  imi era deja familiar asa ca am pornit spre adancuri.

Trebuie notat ca din partea asta trebuie parcursa o distanta de aproximativ 900m prin galerie pana ajungem la mina Rudolf, cea mai mare si mai spectaculoasa din incaperile salinei. Pe balconul Minei Rudolf ne-a intampinat o noua infatisare a Salinei Turda. O infatisare moderna si placuta ochiului. Pentru cei care nu au fost, odata ajunsi la Mina Rudolf suntem in partea sa superioara, pana acum fiind necesar sa coboram trepte cat pentru un bloc de 10-15 etaje. Insa aici este prima surpriza placuta. S-a instalat un lift ultramodern, care chiar daca nu este foarte incapator este un ajutor de nadejde pentru oamenii care se deplaseaza greu sau pentru cei cu dizabilitati. Noi fiind insa tineri si saturati de statul pe scaun de la birou o luam in jos pe scari.

Jos ne intampina noile elemente de functionalitate ale Minei Rudolf si anume un teren de minigolf, o pista de bowling, teren de sport, un amfiteatru pentru concerte si proiectii de film dar si o gondola uriasa care din pacate nu functiona la ora la care am fost acolo. Nu era inca lume multa dar pana sa plecam s-a aglomerat destul de mult. Evident am inspectat si fotografiat tot ceea ce exista in mina inainte sa coboram spre Mina Maria Tereza care ne atragea cu barcutele si zona de promenada amenajata pe insula din mijlocul lacului salin.  Acestea sunt vizibile din Mina Rudolf, existand un loc de unde se pot face fotografii foarte bune avand lacul si insula in prim plan. In aceasta prima parte a vizitei noastre nu am vazut nici un fel de personal de la Salina Turda, fiind chiar mirati de acest lucru. Din loc in loc erau insa camere de supraveghere.

In Mina Maria Tereza era deja destul de multa lume iar unii s-au incumetat sa se plimbe si cu barcile pe lacul salin din mina. Atunci insa a aparut si personalul pe care nu il vazusem nicaieri si i-a scos pe oameni din barci si de pe lac. Motivul nu l-am auzit pentru ca am fost relativ departe de zona cu barci. Este evident ca inca nu sunt pregatiti pentru a primi atatia vizitatori.

Dupa scurta sesiune de fotografiat am pornit spre iesire pentru ca incepeau sa vina tot mai multi oameni si s-a aglomerat destul de mult salina. Daca la coborare a fost usor, la urcat e mai greu cand ai scari cat pentru 20 de etaje (cele de la Mina Rudolf si cele de la Mina Maria Tereza) dar ne-am propus sa nu mergem cu liftul in pofida acestui fapt.

25 de minute si am si ajuns la iesirea din galeria Franz Josef, respectiv din Salina Turda. Pe drumul de iesire galeria gemea de multimea de oameni care inca coborau si asta doar la intrarea veche. Ce era la intrarea noua nu stiam, insa probabil si acolo erau multi. Daca nu vreti sa prindeti aglomeratie va sugeram sa mergeti mai devreme. Noi am intrat la 11.00 si am iesit la 13.00.

Concluzii:

Ce nu ne-a placut

Uneori aveam impresia ca s-a redeschis salina prea devreme. Personalul nu stie inca ce sa faca cu noile dotari. Nu exista un birou de informatii sau orice sa intrebi cand se da drumul la gondola sau cum se poate juca un tenis pe terenul de sport din dotare.  Nu strica de asemenea nici o cafenea sau cofetarie. Erau foarte multi parinti cu copii mici si chiar am prins o discutie despre faptul ca nu poti cumpara nimic in salina. Este o modalitate prin care se pot face niste bani care cu siguranta ar folosi pentru intretinerea Salinei care acum cu siguranta costa mai mult. Un alt minus este lipsa indicatoarelor spre noua intrare.

Ceea ce ne-a placut

Noul aspect al Salinei este cu siguranta unul foarte reusit. S-a amenajat cu bun gust, lume relativ civilizata, nu era mizerie sau gunoi nicaieri. Mai nou exista si WC jos in Mina Rudolf. Posibilitati multiple de petrecere a timpului liber.

Vom reveni cu siguranta pentru ca merita. Poate atunci vom prinde si gondola functionand si ne vom da si cu barcile pe lac.

Mai multe informatii:

Am actualizat articolul pentru Salina Turda de pe Ropedia.ro, puteti citi acolo mai multe despre Salina Turda

Pentru mai multe fotografii vizitati albumul dedicat Salinei Turda de pe Ropedia.ro

In recunoastere la Baisoara

Duminica 17 ianuarie 2010

Pornim nu foarte devreme spre Băişoara. De această dată nu mergem la schi. Mergem să ne relaxăm, mergem la zăpadă, deorece la Cluj nici urmă de nea. Drumul spre Staţiunea Muntele Băişorii nu este printre cele mai bune drumuri pe care le poate visa un şofer care ţine la maşina lui. Sunt şi porţiuni mai bune. Drumul a fost insa curat, nu era zăpadă pe carosabil decât chiar când am ajuns în staţiune.

După o scurtă pauză de cafea pornim să explorăm staţiunea dar mai ales pârtia de schi. Cu toate că zăpada nu este mare (aproximativ 15 cm) peste tot sunt turişti, amatori de schi şi săniuş. Nu lipsesc nici comercianţii de tot felul. De la ceai sau vin fiert la inchirieri de echipament de schi sau ATV-uri sunt de toate.

Drumul spre pârtie este mai aglomerat decât ne aşteptam. Odată ajunşi acolo primul lucru care ne sare în ochi este pasajul teleschiului deasupra potecii. Deasupra noastră trec schiorii care urcă spre vârf.

Pârtia de la Băişoara este o pârtie medie ca dificultate. Nu este nocturnă iar pârtia in sine datorită stratului subţire de zăpadă nu se prezintă într-o condiţie excelentă. Pe alocuri sunt nişte bolovani, în alte locuri se vede iarba de sub covorul de zăpadă. Nu ar fi stricat un tun de zăpadă totuşi. Pentru că temperatura este sub zero grade, deci s-ar fi rentat producerea zăpezii artificiale.

Cu toate acestea sunt schiori în număr mare , chiar mai mare decât m-aş fi aşteptat. Dar teleschiul dublu face faţă cu brio celor care nu s-au putut abţine de la o tură pe zăpadă. Mai că îmi pare rău că nu am venit echipat pentru schi.

Mergem la puţin săniuş, un pic de plimbare şi peste ceva vreme pornim spre casă. Urmează incă o săptămână de aşteptare. Poate va ninge  şi vom avea zăpadă suficientă pentru schi!

Update: Pretul unei urcari cu teleschiul era 4 lei

Vidra din Lacul Lilieci

Un articol si o veste extraordinara: Pe 30 decembrie 2009 cei de la CRE Natura Bacau au observat si filmat o vidra in Lacul Lilieci (Judetul Bacau). Nu putem decat sa admiram pasiunea acestor oameni care isi dedica timpul si priceperea unor astfel de cauze. Din pacate cum spun si ei vidra de la Lilieci va avea o viata grea:

ii urez succes vidrei noastre sa scape de plasele monofilament puse de taranii din Itesti, sa nu se intalneasca pe mal cu cei 7 caini dezlegati mereu de la stana amplasata in arie cu vreo 500 de metri mai la nord de locul unde am facut observatia, sa nu fie vazuta de vajnicii vanatori mereu cu rachiul in cap, dispusi oricand sa-si demonstreze vitejia si barbatia – traditia don’le, nu intelegeti voi!. Ii doresc sa nu mai inoate printre tone de PET-uri si deseuri venite de pe malul Itestiului sau din amonte – via Izvorul Muntelui

Este o realitate trista care afecteaza nu doar vidra de la Lilieci ci si multe alte animale si habitate naturale de pe tot teritoriul Romaniei.  Sa speram totusi ca va reusi sa isi gaseasca o pereche si sa vedem si mai multe vidre in apele din Romania.

Puteti vedea aici filmul realizat de ei:

Vidra pe Bistrita from gabigritcu on Vimeo.

Via / Sursa : Blogul CRE Natura Bacau