Pacuiul lui Soare
Multi pleaca din Constanta pentru a vizita vestita manastire Dervent, pe drumul dinspre Ostrov. Vestita pentru o cruce care creste…si ma rog, cica ar face unele minuni. Pe drum mai sunt si alte obiective turistice, manastirea Sf. Andrei, vestigiile de la Adamclisi, cateva muzee si ceva grote. Dar nu despre ele este vorba acum, ci despre una dintre putinele ruine bizantine pe care se pare ca se chinuie sa le dezgroape de ceva decenii arheologii, cetatea Vicina de pe insula Pacuiul lui Soare. Am aflat despre ea initial de pe unul dintre panourile pe care ministerul…x s-a invrednicit de a le plasa ici colo. Asa ca am pornit pe drum.
Drumul nu este grozav dar nici de lepadat. Are bucati bune si rele, ca mai toate drumurile judetene. Peisajul este chiar montan pe alocuri, paduri, curbe si satele dobrogene care sincer arata cam tragic, parca oamenii astia nu prea ar avea simt estetic sau ceva nu se leaga, o expresie a mixturii de neamuri si popare de prin aceste locuri. In general insa iti sare in ochi lipsa de locuri de popas, restaurant sau carciumi macar, ceea ce spune destul de mult despre valorificarea locala a punctelor de interes… Asa ca daca va este foame puteti servi de la orice alimentara mezeluri cu culori indoielnice sau produse de panificatie solide la genul este bun si de mancat si de arma…
La Dervent am incercat sa aflam unde ar trebui sa mergem mai departe, Dunarea se zarea, dar nestiind in ce parte a luncii sa apucam am intrebat calugarii. Acestia ne-au raspuns cu un demn dispret monahal si o bunavointa crestineasca ca este ceva mai incolo. Intre noi fie vorba, la ce bun sa mergi “ceva mai incolo” sau oriunde altundeva cand din punctul lor de vedere ai ajuns la capatul drumului… Dar noi, ca niste turisti incapatanati, am intrat in manastire doar ca sa bem apa si am mers mai departe pe drumul pe care cersetorii din fata manastirii, mult mai amabili, ni l-au aratat. Amabilitatea ni s-a parut relativa cand am cotit la dreapta pe digul de pe marginea Dunarii, pe care daca nu iti rupi masina macar afli cu ce se lupta pilotii pe pistele neamenajate. Indicatoare clare nu prea sunt, asa ca urmezi instinctul. Zona este cu precadere folosita de pescari amatori sau profesionisti, veniti pe sosea dar mai ales cu barci pe care le vezi acostate pe alocuri.
Ajungem in cele din urma la bariera (observati va rog ca oriunde vrei sa ajungi in Romania mai degraba gasesti o bariera decat un indicator prietenos), unde arheologi cu un aspect hipiot ne spun fara menajamente ca insula nu este vizitabila din mai multe considerente pe care nu le-am luat in seama. Am insistat pe langa paznicul care este si barcagiu si in cele din urma am aflat ca ne poate duce contra unei sume modice dar ca ne va lasa acolo si se va intoarce mai tarziu sa ne ia. Fiind duminica si destul de tarziu, partea cu mai tarziu nu ne-a coafat asa ca am decis sa il platim sa ne si astepte pe malul insulei cat o vizitam.
Drumul cu barca este destul de scurt dar edificator din punct de vedere al peisajului. Daca malul stang de pe care am plecat este chiar stancos pe alocuri, cu mici plaje pietroase, partea dreapta este plina de vegetatie care coboara pana in apele Dunarii.
Radacini de copaci dezgolite de ape, linistea si calmul verzui al apelor, briza racoroasa si reflexia soarelui in acestea ne-au facut sa ne relaxam brusc. Am debarcat pe o plaja destul de larga, probabil locul in care barcagiul ne sfatuise sa facem si o baie in Dunare. Timpul fiind destul de scurt am renuntat la partea aceasta in favoarea interesului pentru partea istorica a insulei.
Am urcat deci pe o carare si am inceput sa observam vestigiile, care desi neamenajate si fara placutele descriptive erau destul de impunatoare.
Ne-am jucat in lipsa informatiilor concrete de-a datul cu parerea..aici era probabil sala mare a cetatii, colo sala de bai nelipsita intr-o cetate romana sau bizantina, dincolo probabil intaririle portului… Am facut poze, ne-am catarat pe ziduri dezgolite de arheologi, am strabatut in pas de mars toata insula sau macar partea sitului arheologic dar timpul nefiind un aliat am decis sa revenim si sa ramanem o zi intreaga pe insula. Seara aducand si cativa nori de tantari suparatori am decis sa plecam dupa primul asalt al acestora.
La intoarcere de pe insula am observat si cateva grupuri ajunse cu salupe pe alte plaje ale insulei care pareau ca nu vor respecta semnul de „Campare interzisa” afisat peste tot. Le-am urat succes cu bazaitoarele in gand si am ajuns pe mal, unde am multumit paznicului pentru bunavointa si clipele minunate de pe insula. Nefiind pregatiti pentru o zona atat de necomerciala am calcat acceleratia catre Constanta, fiind uscati de sete si lesinati de foame dar bucurosi ca am mai gasit un loc mai putin accesibil depravarii turistice uzuale.
