| Abonare la RSS

Harghita Băi, perla neșlefuită a turismului harghitean


Cei din zona Depresiunii și Munților Ciuc dar si cei din zona Bacăului  sau a Moldovei în general vin cu plăcere în fiecare iarna la o tură de schi fără pretenții de Valea Prahovei, la Harghita Băi în județul omonim.

Aparține din punct de vedere administrativ de orașul Miercurea Ciuc, față de care se află la 17 kilometri. Drumul urmează pasul ce leaga reședința de județ de Odorheiu Secuiesc și mai departe Sighișoara.

Iarna nu poți urca cei șapte kilometri până sus în stațiune, fără cauciucuri de iarnă. La intrare te întâmpină un peisaj dezolant de exploatare părăsită, dată de ruinele fostei mine de caolin(o  varietate de argilă foarte fină) după care urmează câteva blocuri mici de garsoniere si apoi încep vilele și pensiunile.

De ce neșlefuită, pentru că există doar o pârtie mică – Csipike- amenajată dar foarte scurtă si alte câteva pentru inițiați dar în care nu exista aproape deloc infrastructură. De asemenea posibilitățile de cazare si mai ales de servire a mesei sunt putine si îngrămădite, ca la restaurantul Csiki.

Deși iarna este lungă,  și turistii lasă destui bani-evident neimpozitați-dotările lasă de dorit, anul acesta inaugurându-se o  mica trambulină pentru un nou sport cu colacul gonflabil. Mai e mult până departe dar potențialul este imens iar peisajul acoperă dezămagirea inițială.

Share

Salina Cacica-mică dar adâncă

March 24th, 2010 | Nu sunt comentarii | Publicat in Turismul in Romania de

Aș numi această salină o minune poloneză în România, pentru că ea a fost ,,săpată” de minerii aduși din zona Wieliczka în timpul ocupării Bucovinei de către Imperiul Austro -Ungar.

Dealul Călugarița cu o altitudine de 805 metri fusese prospectat și de către călugării de la Mânăstirea Humor care exploataseră sarea dintr-un pârâu ce izvora de aici, undeva prin secolul al XVI lea.

Importanța sării  de aici, din comuna Pârtești, județul Suceava, este relevată și de aducerea în zonă a specialiștilor polonezi, austrieci, sloveni, ucraineni și ruteni din toate colțurile imperiului care și-au construit aici o frumoasa biserică catolică, azi bazilică.

Capela Sfintei Varvara- ocrotitoarea minerilor de pretutindeni, este amenajată la adâncimea de  30 de metri, unde toate odoarele capelei sunt sculptate în sare. Mai jos se afla lacul creat de mineri, singurul de acest fel din țară și probabil din Europa.

Urmează apoi fosta sală de bal în care împărații austroungari și regii României mai apoi erau invitați să petreacă, după ce erau plimbați cu bărcuța pe lac. La adâncimea de 60 de metri, într-un aer plin de aerosoli sărați se află un teren de fotbal unde tinerii dar si bolnavii stau câteva ore pentru tratament.

Autorul acestei postări -Viorel Irascu-administrează un blog de travel cu care a ajuns în finala ROBLOGFEST. Pentru o clasare cât mai bună votați-l. Azi este ultima zi!

Share

Pietrele Muierilor- Solca, Suceava

March 21st, 2010 | 2 comentarii | Publicat in Curiozitati, Drumetii prin munti de

Numele de Solca amintește  unora de mânăstirea construită de  domnitorul Ștefan Tomșa dar si de uluitorul gest făcut de comuniști de a transforma beciurile și incinta sfintei mânăstiri în depozit de bere! pentru fabrica din localitate.

Pietrele Muierilor sunt o alcătuire ciudată de stânci grezoase situate la altitudinea de 900 de metri, pe unul din dealurile de  lânga orașul Solca din județul Suceava. Au avut rolul de a proteja, “muierile”, batrânii și copii acestora, de atacurile turcilor, tătarilor sau polonezilor exact așa cum s-a întâmplat și cu Peștera Muierilor din zona Gorjului.

Din păcate, de aceste stânci și de protejarea pădurii  nu se ocupă nimeni din oraș, deși oamenii știu de ele, iar la sărbători mulți urcă până acolo pentru panorama frumoasa asupra Solcăi și asupra  ținutului Bucovinei.

Indicatoare nu sunt, dar întrebați localnicii și aceștia vă vor ajuta să găsiți mânăstirea mai sus menționată, apoi un drum forestier plin de hoți de lemne și în cele din urmă un urcuș anevoios  care pe ,,ultima sută,,  se va transforma într-o probă de anduranță …alpină,  veți ajunge să admirați formele cu aspect de ciuperci și alte ființe, ca cele din Ceahlău sau Bucegi.

Nota:  autorul acestui articol administrează un blog de travel ce a ajuns în finala ROBLOGFEST, asa că rugămintea este să-l votați pentru o cât mai bună clasare. Multumesc.

Share

Mânăstirea Nămăiești- biserica crescută din stâncă

March 14th, 2010 | Nu sunt comentarii | Publicat in Curiozitati, Diverse de

În goana estivală a călătorului către Câmpulung ( Muscel) sau către aiurea, acesta ,,uită,,  să treacă cale de cinci kilometri către Valea Mare- Pravăț, pe la mânăstirea ce a ,, răsărit ” din stânca sub care se afla icoana Maicii Preacurate.

La Nămăiești, timpul geologic se suprapune timpului religios și rezultă o minune de bisericuță, jumătate Dumnezeu și jumătate om, unde se află o icoană făcătoare de minuni, despre care se spune ca  a fost pictată de Evanghelistul Luca la îndemnul prietenului său Sfântul Apostol Andrei, pe când călătoreau pe meleagurile noastre.

La origine un mic schit de măicuțe harnice (originile sale se pierd în negura secolului al XIII lea)  a devenit prin grija unor donatori o frumoasă și pioasă mânăstire, chiar dacă a trecut printr-un incendiu devastator în Primul Război Mondial si printr-o reconstrucție în 1921.

Legenda vorbește de visul unui cioban care este îndemnat de Fecioara Maria să caute sub piatra cea mare și să scoată la lumină icoana ce o înfătișa cu Pruncul în brațe și de atunci lumina acesteia sfințește valea Câmpulungului ducând visul pocăinței mai departe.

Share

Gura Haitii- Perla Călimanilor

March 7th, 2010 | Nu sunt comentarii | Publicat in Drumetii prin munti, Flora si fauna de

Mirosul hribilor de pădure de conifere ar trebui sa devina marcă înregistrată pentru acesta zona de la poalele Călimanilor. Pârâul Haita ce boloborosește ca un patefon stricat aceeași melodie ar trebui pus pe lista celor mai frumoase râușoare, si cred că ar trebui să ia și un premiu pentru asta.

Casa meteorologului de peste drum, unde în diminețile de iunie jderii ies de prin culcușurile hornului, mult prea putin folosit, sa ia gura de aer și să-și agite coada stufoasa către vreo arătare de pârs, este locul unde mi-ar place sa chiui de bucuria munților.

Craterul Călimanilor aș vrea sa ma înghită cu tot cu Peștera Luanei cea din limonit si cu lentile de sulf, și să mă facă rădăcină de merișor, să le pot întinde si să pot astupa gura aceea hidoasă făcută de utilaje în căutare de material pentru explozibili.

Smântâneii culeși din pădure și balmoșul Doamnei Rodica să-mi fie soațe culinare, pe lângă liniștea dimineților petrecute în roua fâneței cu păiuș, festucă și imortele.

Oamenii muntelui ce-și beau liniștiți adălmașul la pensiunea lui Nea Traian, aș vrea să-mi fie ghizi către  coclaurii stâncoși din jurul piramidei lui Pietrosu, luându-mă cu ei să le car măcar coasa cu care înving căpițele din poiana.

Aceasta este Gura Haitii, cu singularul hait, care înseamnă baraj de lemne și lăcușor de acumulare, pentru buștenii aduși din munți de huțulii  cei păroși.

Share

Moscheea Ali Gazi Pașa- Babadag

February 28th, 2010 | Nu sunt comentarii | Publicat in Diverse, Jurnal de calatorie de


Dobrogea are câteva moschei renumite pentru vechimea și decorațiunile lor, din perioada când aceasta regiune a fost inclusă în Imperiul Otoman vreme de mai bine de 500 ani.

Initial situată la Silistra(Bulgaria de azi-fost teritoriu românesc) resedința pașei este mutată la Babadag pentru a putea observa și contracara mai bine mișcările rușilor țariști, aflati în secolul al XVII lea în plină expansiune.

Numele se referă la toponimele turce baba=tată și dag =munte, sau muntele lui Baba, adica al unui om spiritual și bătrân, remarcat de oamenii zonei care îi poartă amintirea peste ani.

Zona frumoasă cu dealuri acoperite cu păduri de stejar, salcâm și tei l-a fermecat pe Pașa Ali Gazi  care a  decis ca în locul unde curge un izvor sfânt, la cișmeaua Kalaigi să ridice o frumoasă moschee, demnă de statutul otomanului și de importanța orașului, cu un minaret de 23 de metri înălțime, astfel ca toți dreptcredincioșii întru Allah să fie chemați de muezin la rugăciune.

Moscheea are unele dintre cele mai frumoase decorațiuni interioare din lemn din acestă zonă europeană  și adăpostește și cavoul pașei care a iubit atât de mult zona.

În apropiere se află și un muzeu oriental ce urmărește cultura turco-tătară din Dobrogea, însă nu prea sunt indicatoare către el iar interiorul moscheii a rămas secret pentru că nu era deschisă și nici program de vizitare sau de rugăciune n-am văzut. În sfârșit… vechile metehne balcanice nu sunt uitate ușor.

Unii îi spun orașului ,, Sinaia Dobrogei”, pentru combinația deosebită de relief deluros și  floră adaptată secetelor  precum și  pentru apa limanului omonim ce răcorește amiezile  toride de vară. Ar fi putut fi mai mult de atât dar limitele bugetare nu i-au permis nici să renoveze moscheea și casa imamului( conducătorul religios), acest lucru făcându-se cu ajutorul unei fundații …turcești.

Drumurile care leagă însă orășelul( unde mai traiesc azi doar 50 de familii de turci) de Constanța, Tulcea sau Măcin sunt însă proaste și  foarte proaste iar informațiile despre acesta se opresc, din păcate, la baza militară româno-americană de aici.

Share

Cheile Bicăjelului-La Bechet

February 21st, 2010 | Nu sunt comentarii | Publicat in Drumetii prin munti, Turismul in Romania de

Bicăjelul, ca cel mai mare afluent al Bicazului, creează în drumul său câteva mici porțiuni de chei, pe cât de scurte pe atât de spectaculoase și sălbatice.

Se lasă greu descoperite, drumul ce pleacă din centrul stațiunii Lacu Roșu, șerpuiește printre câteva vile scăpătate și două pensiuni din care una –Adela– mi-a rămas în suflet.

Trec de biserica ortodoxă din sat și mă înscriu pe un drum prăfuit, străjuit de arini, sălcii si molizi piperniciți, case de păstori si vaci ce-și umblă cu mândrie talanga pe coclaurii Hăghimașului.

Câteodată pereții de calcar ai Hășmasului încep să se strângă către tine și atunci îți spui că ai ajuns și că cei nouă kilometri de care îți vorbeau sătenii s-au terminat, dar surpiză valea se lărgește și întâlnesti iar lunca atotcuprinzătoare.

Las undeva în dreapta Cheile Duruitoarei, mai greu accesibile și ajung într-un tărâm fantastic în care apele râului se îngrămădesc să-si facă loc printre rocile jurasice si rădăcinile suspendate ale arborilor, volbura lor spărgând liniștea peisajului- am ajuns în zona numită La Bechet.

Nu dureaza mult și ies din strânsoare către un plai cu fânețe și pășuni  ce mă forțează să exclam ,,splendoare în iarbă,, și unde râul abia se urnește,  asta după ce s-a unit din trei izvoare în locul numit Trei Fântâni.

La buza obârșiei se află un cătun uitat, cu oameni statornici dați bine cu muntele și greutățile lui, oameni pentru care fânul este aur curat iar aerul este esența vieții.

Acolo îl întâlnesc pe Marian, un mic păstor ce fuge peste pietre după vacile lui încăpățânate si după tăurașul ce-și găsește un prieten uitându-se bovin în geamul mașinii mele.  Surpriza avea să vină abia după ce facem cunoștință, pentru că acest băiețel de zece ani citea o carte!… o carte de geografie din anii ’70 despre România. Asta a fost cu adevărat impresionant.

Share

Balta Dracului un vulcan noroios mai …apos

February 14th, 2010 | Nu sunt comentarii | Publicat in Curiozitati, Drumetii prin munti, Statiuni balneare de


Nu te întâlnești foarte des cu un vulcan noroios în mijlocul unui… oraș, dar există o asemena situație inedită în orașul Covasna, și nu undeva la margine pe niște coclauri cu aspect selenar ci chiar în parcul din centrul stațiunii.

Oamenii i-au spus Balta Dracului,  începând cu 1782, pentru că apa acesta noroioasă ce vine din adâncurile pământului și dizolva stratele argilo-marnoase  pare că fierbe, sursa de “foc ” fiind cazanele necuratului sau mai curând o emanație postvulcanică numită mofetă( deși vulcanii stinși sunt la zeci de kilometri depărtare, în capătul nord-vestic al Depresiunii Brașov).

Asocierea cu vulcanii noroioși din zona Berca-Pâclele Mari nu este întâmplătoare pentru că fenomenul este asemănător, doar că aici apa este mineralizată puternic cu dioxid de carbon  astfel că rocile sunt ,,înmuiate” bine de tot până când ajung la suprafață, spre deosebire de vulcanii noroioși clasici unde agentul principal este gazul metan.

Amenajat foarte bine, cu grilaj de metal  pentru a împiedica accidentele  și cu o flacară simbolică deasupra, acest  izvor mineral mocirlos atrage atenția oricărui vizitator care a aflat despre acestă minune naturală.

La câțiva pași de ,,fierbătoare’’ se află vreo șase izvoare minerale permanente și amenajate unde turiștii sau localnicii își umplu recipientele cu această ,,aghiazmă” naturală bună pentru zeci de afecțiuni reumatologice, cardiologice sau gastrice.

parcul central și râul Covasna

Share

Biserica UNESCO din Ghelința- Covasna

February 7th, 2010 | Nu sunt comentarii | Publicat in Jurnal de calatorie, Rusine, Turismul in Romania de

I-aș spune, în completarea titlului, biserica uitată de noi și regăsită de alții. Voi introduce astfel o notă de regret pentru monumentele care stau înca în picioare și care asteaptă o mâna întinsă de la autorități.

Secolul al XIII–lea găsește bisericuța  în picioare, gata zidită si pictată pe interior cu frumoase casete fixate pe tavan, de altfel o caracteristică aproape generală a bisericilor romano catolice sau unitariene din zona locuită de secui și sași.

Ghelința este o localitate prosperă,  situată la câțiva kilometri de municipiul/stațiune Covasna, într-o depresiune din Muntii Întorsurii.

Străduțele din sat, semiasfaltate, te poartă cu greu spre biserica despre care nimeni nu a auzit deși la intrare este un afiș UNESCO din 1994 unde acest monument medieval este situat lângă Coloana lui Brâncuși.

Zidul ce înconjoară biserica lasă printre mici creneluri să se vadă albeața zidurilor ce dăinuie de mai bine de 700 de ani dar  și închid între ele crucile cimitirului peste care istoria locului își plânge încă morții .

Băncuțele bisericii, roase de carii și amvonul, lucesc în lumina crepusculului de dimineață și te îndeamnă la nostalgie chiar dacă drapelul roșu, alb, verde  din dreapta altarului te trezește din visare.

Doamna care se ocupă de biserică și după care am umblat o jumătate de oră pe ulițele satului nu știe o boabă româneste, dar ne întelegem pe limba lui Iisus, acesta fiind cuvântul cel mai des folosit în forma asta de comunicare para/non și mega verbală.

La ieșire un panou ne arată ca biserica a fost introdusă într-un program de restaurare având ca și cofinațator, pe lângă Ministerul Culturii din România și pe cel al patrimoniului din Ungaria( așadar au un minister special pentru patrimoniul maghiar de pretutindeni!). Mă întreb dacă și noi susținem bisericile noastre vechi din Galiția sau Timok. M-aș bucura.

Share

Mica legendă a Pietrei Teiului

January 31st, 2010 | Nu sunt comentarii | Publicat in Curiozitati de


Ochii drumețului care traverseaza viaductul de la Poiana Teiului, în drum spre Vatra Dornei sau Durău, cad pe o apariție insolită ce stă înfiptă ca un ac de piatră în mijlocul luncii Bistriței.

Este Piatra Teiului, un conglomerat calcaros  ce străjuiește iarna dintre ghețuri și vara dintre ape intrarea  râului moldav în lacul de acumulare de la Izvorul Muntelui- Bicaz.

Se spune că Aghiuță, supărat pe auriul Bistriței a vrut să o zăgăzuiască pentru totdeauna, așa că urcând el pe culmile Ceahlăului ,,o rupt de acolo un hărtan si legându-l de-a fedeleșu’ s-a pogorât cu el în puterea nopții către valea Bistriții” (citat din Al. Vlahuță- România pitorească).

Planurile dracului nu s-au potrivit cu cele ale Soarelui, așa că ziua și cântatul cocoșilor l-au prins pe Scaraoțchi coborând spre vale furios  acesta ,,zbughind-o la naiba” și lăsând namila de piatră în bătătura Călugărenilor(sat  din comuna Poiana Teiului).

Când au văzut oamenii așa stâncă lăsată de izbeliște s-au crucit și ca să împlinească voia Domnului au pus și o cruce sus pe ea.

Lasănd legendele la o parte și revenind la …geografie sau dacă vreți la geologie, aflați că stânca aceasta are peste 23 de metri înălțime și este de fapt un martor de eroziune având aceeași constituție petrografică ca și marele PION (denumirea veche a Ceahlăului) motiv pentru care a fost declarată minirezervație geologică.

Share
Tags: