| Abonare la RSS

La Sfantu Gheorghe in Delta Dunarii a inceput festivalul de film Anonimul

August 11th, 2009 | Nu sunt comentarii | Publicat in Festival de

Camping DolphinIeri 10 august a inceput cea de şasea ediţie a Festivalului Internaţional de Film Independent Anonimul. Acest eveniment se desfăşoară la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării. Festivalul este găzduit de complexul Green Village şi Camping Delfinul şi se desfăşoară între 10-16 august 2009. În timpul zilei proiecţiile au loc în sălile de cinema din cadrul complexului Green Village iar seara filmele sunt proiectate pe ecranul gigant în aer liber de la Camping Delfinul, aflat chiar vizavi de Green Village.

Festivalul Anonimul are o structură competiţională ce cuprinde secţiuni de lungmetraj, scurtmetraj ficţiune şi scurtmetraj animaţie. În cadrul secţiunii de lungmetraj vor intra în competiţie 7 filme:

UZAK IHTIMAL/ WRONG ROSARY in regia lui Mahmut Fazil Coskun, Turcia 
Tiger Award, Festivalul International de Film de la Rotterdam, 2009

TULPAN in regia lui Sergei Dvortsevoy, Kazakhstan 
Un Certain Regard, Cannes 2008 
East of West, Festivalul International de Filmde la Karlovy Vary, 2008

CEALALTA IRINA in regia lui Andrei Gruzsniczki, Romania 
Locul al 3lea, Festivalul de Film de la Bergamo, 2009 
Premiul Zilelor Filmului Romanesc, Festivalul International de Film Transilvania, 2009

TREELESS MOUNTAIN in regia lui So-Yong Kim, Coreea de Sud 
Premiul Netpac, Festivalul International de Film de la Pusan, 2008 
Premiul Juriului Ecumenic, Forum – Berlinale 2009

UNA SEMANA SOLOS/ A WEEK ALONE in regia Celinei Murga, Argentina 
Cel mai bun regizor, Festivalul International de Film de la Salonic 2008 
(Celina Murga a castigat Premiul pentru cea mai buna regie la prima editie a Festivalului de film ANONIMUL, 2004 cu filmul Ana y los otros/ Ana si ceilalti)

STELLA in regia lui Sylvie Verheyde, Franta 
Nominalizare Cel mai bun actor in rol secundar pentru Benjamin Biolay, Premiile César 2009 
Cel mai bun scenariu, Festivalul International de Film de la Flanders, 2008

199 RECETAS PARA SER FELIZ/ 199 TIPS TO BE HAPPY in regia lui Andrés Waissbluth, Chile 
Premiul Juriului, Festivalul de Film Valdivia, 2008 
Festivalul International de Film de la Rotterdam, 2009

În cadrul secţiunii de scurtmetraj de ficţiune vor fi proiectate 24 de pelicule iar la secţiunea scurtmetraje de animaţie vor intra în competiţie 18 pelicule.

Festivalul va cuprinde şi un program întitulat Eco Docs, ce a fost lansat în 2007 şi în cadrul căruia se vor prezenta producţii care abordează probleme globale cu care se confruntă în prezent omenirea. Un aspect inedit şi o premieră în acelaşi timp îl reprezintă faptul că în acest an premiile nu vor fi acordate de juriu ci de publicul prezent la Festivalul Anonimul.

De asemenea în acest an organizatorii au pus un accent deosebit pe mediatizarea festivalului, fiind invitaţi şi o serie de bloggeri de renume precum Zoso, Bobby Voicu, Arhi, Victor Kapra şi alţii.

Mai multe informatii pe pagina oficiala a festivalului.

Share
Tags: , , , , ,