| Abonare la RSS

Legenda Cascadei Cailor

November 26th, 2010 | Nu sunt comentarii | Publicat in Curiozitati, Jurnal de calatorie de

Vara asta am fost din nou la Cascada Cailor – una din cascadele cele mai impresionante din Carpaţi. Dacă până acum admiram frumuseţea ei sălbatică fără a avea nici măcar idee despre originea numelui Cascada Cailor, cu ocazia asta am aflat şi povestea din spate.

Legenda Cascadei Cailor spune că Muntele Piatra Rea având păşuni întinse, era locul preferat al localnicilor pentru a ţine din primăvară până în toamnă “stavele” (hergheliile) de cai. Din când în când ursul incerca să îşi găsească o pradă uşoară din zecile sau chiar sutele de cai de pe munte. Însă într-un loc deschis şansele ursului erau slabe.

Într-o noapte întunecată, fără vizibilitate şi cu o furtună de proporţii, ursul a venit să îşi aleagă o pradă. Speriaţi de fulgere şi de atacul neaşteptat al ursului, animalele au luat-o la goana, direct spre prăpastie. Unii dintre ei au scăpat dar o mulţime de animale au căzut în prăpastie, ursul alegându-se după spusele localnicilor cu vreo 15 cai.

De atunci localnicii au început să folosească numele de Cascada Cailor.

Daţi click aici pentru mai multe informaţii despre Cascada Cailor, rute de acces şi legenda completă!

Iată şi alte poze realizate în iunie 2010

Share
Tags: , , ,

Moscheea Ali Gazi Paşa- Babadag

February 28th, 2010 | Nu sunt comentarii | Publicat in Diverse, Jurnal de calatorie de


Dobrogea are câteva moschei renumite pentru vechimea şi decoraţiunile lor, din perioada când aceasta regiune a fost inclusă în Imperiul Otoman vreme de mai bine de 500 ani.

Initial situată la Silistra(Bulgaria de azi-fost teritoriu românesc) resedinţa paşei este mutată la Babadag pentru a putea observa şi contracara mai bine mişcările ruşilor ţarişti, aflati în secolul al XVII lea în plină expansiune.

Numele se referă la toponimele turce baba=tată şi dag =munte, sau muntele lui Baba, adica al unui om spiritual şi bătrân, remarcat de oamenii zonei care îi poartă amintirea peste ani.

Zona frumoasă cu dealuri acoperite cu păduri de stejar, salcâm şi tei l-a fermecat pe Paşa Ali Gazi  care a  decis ca în locul unde curge un izvor sfânt, la cişmeaua Kalaigi să ridice o frumoasă moschee, demnă de statutul otomanului şi de importanţa oraşului, cu un minaret de 23 de metri înălţime, astfel ca toţi dreptcredincioşii întru Allah să fie chemaţi de muezin la rugăciune.

Moscheea are unele dintre cele mai frumoase decoraţiuni interioare din lemn din acestă zonă europeană  şi adăposteşte şi cavoul paşei care a iubit atât de mult zona.

În apropiere se află şi un muzeu oriental ce urmăreşte cultura turco-tătară din Dobrogea, însă nu prea sunt indicatoare către el iar interiorul moscheii a rămas secret pentru că nu era deschisă şi nici program de vizitare sau de rugăciune n-am văzut. În sfârşit… vechile metehne balcanice nu sunt uitate uşor.

Unii îi spun oraşului ,, Sinaia Dobrogei”, pentru combinaţia deosebită de relief deluros şi  floră adaptată secetelor  precum şi  pentru apa limanului omonim ce răcoreşte amiezile  toride de vară. Ar fi putut fi mai mult de atât dar limitele bugetare nu i-au permis nici să renoveze moscheea şi casa imamului( conducătorul religios), acest lucru făcându-se cu ajutorul unei fundaţii …turceşti.

Drumurile care leagă însă orăşelul( unde mai traiesc azi doar 50 de familii de turci) de Constanţa, Tulcea sau Măcin sunt însă proaste şi  foarte proaste iar informaţiile despre acesta se opresc, din păcate, la baza militară româno-americană de aici.

Share

Pacuiul lui Soare

February 17th, 2010 | Nu sunt comentarii | Publicat in Jurnal de calatorie de

Multi pleaca din Constanta pentru a vizita vestita manastire Dervent, pe drumul dinspre Ostrov. Vestita pentru o cruce care creste…si ma rog, cica ar face unele minuni. Pe drum mai sunt si alte obiective turistice, manastirea Sf. Andrei, vestigiile de la Adamclisi, cateva muzee si ceva grote. Dar nu despre ele este vorba acum, ci despre una dintre putinele ruine bizantine pe care se pare ca se chinuie sa le dezgroape de ceva decenii arheologii, cetatea Vicina de pe insula Pacuiul lui Soare. Am aflat despre ea initial de pe unul dintre panourile pe care ministerul…x s-a invrednicit de a le plasa ici colo. Asa ca am pornit pe drum.

Drumul nu este grozav dar nici de lepadat. Are bucati bune si rele, ca mai toate drumurile judetene.  Peisajul este chiar montan pe alocuri, paduri, curbe si satele dobrogene care sincer arata cam tragic, parca oamenii astia nu prea ar avea simt estetic sau ceva nu se leaga, o expresie a mixturii de neamuri si popare de prin aceste locuri. In general insa iti sare in ochi lipsa de locuri de popas, restaurant sau carciumi macar, ceea ce spune destul de mult despre valorificarea locala a punctelor de interes… Asa ca daca va este foame puteti servi de la orice alimentara mezeluri cu culori indoielnice sau produse de panificatie solide la genul este bun si de mancat si de arma…

La Dervent am incercat sa aflam unde ar trebui sa mergem mai departe, Dunarea se zarea, dar nestiind in ce parte a luncii sa apucam am intrebat calugarii. Acestia ne-au raspuns cu un demn dispret monahal  si o bunavointa crestineasca  ca este ceva mai incolo. Intre noi fie vorba, la ce bun sa mergi “ceva mai incolo” sau oriunde altundeva cand din punctul lor de vedere ai ajuns la capatul drumului… Dar noi, ca niste turisti incapatanati, am intrat in manastire doar ca sa bem apa si am mers mai departe pe drumul pe care cersetorii din fata manastirii, mult mai amabili, ni l-au aratat. Amabilitatea ni s-a parut relativa cand am cotit la dreapta pe digul de pe marginea Dunarii, pe care daca nu iti rupi masina macar afli cu ce se lupta pilotii pe pistele neamenajate. Indicatoare clare nu prea sunt, asa ca urmezi instinctul. Zona este cu precadere folosita de pescari amatori sau profesionisti, veniti pe sosea dar mai ales cu barci pe care le vezi acostate pe alocuri.

Ajungem in cele din urma la bariera (observati va rog ca oriunde vrei sa ajungi in Romania mai degraba gasesti o bariera decat un indicator prietenos), unde arheologi cu un aspect hipiot ne spun fara menajamente ca insula nu este vizitabila din mai multe considerente pe care nu le-am luat in seama. Am insistat pe langa paznicul care este si barcagiu si in cele din urma am aflat ca ne poate duce contra unei sume modice dar ca ne va lasa acolo si se va intoarce mai tarziu sa ne ia. Fiind duminica si destul de tarziu, partea cu mai tarziu nu ne-a coafat asa ca am decis sa il platim sa ne si astepte pe malul insulei cat o vizitam.

Pacuiul lui Soare - Cetatea Vicina

Pacuiul lui Soare - Cetatea Vicina

Drumul cu barca este destul de scurt dar edificator  din punct de vedere al peisajului. Daca malul stang de pe care am plecat este chiar stancos pe alocuri, cu mici plaje pietroase, partea dreapta este plina de vegetatie care coboara pana in apele Dunarii.

Pacuiul lui Soare - Cetatea Vicina

Pacuiul lui Soare - Cetatea Vicina

Radacini de copaci dezgolite de ape, linistea si calmul verzui al apelor, briza racoroasa si reflexia soarelui in acestea ne-au facut sa ne relaxam brusc. Am debarcat pe o plaja destul de larga, probabil locul in care barcagiul ne sfatuise sa facem si o baie in Dunare. Timpul fiind destul de scurt am renuntat la partea aceasta in favoarea interesului pentru partea istorica a insulei.

Am urcat deci pe o carare si am inceput sa observam vestigiile, care desi neamenajate si fara placutele descriptive erau destul de impunatoare.

Pacuiul lui Soare - Cetatea Vicina

Pacuiul lui Soare - Cetatea Vicina

Pacuiul lui Soare - Cetatea Vicina

Pacuiul lui Soare - Cetatea Vicina

Pacuiul lui Soare - Cetatea Vicina

Ne-am jucat in lipsa informatiilor concrete de-a datul cu parerea..aici era probabil sala mare a cetatii, colo sala de bai nelipsita intr-o cetate romana sau bizantina, dincolo probabil intaririle portului… Am facut poze, ne-am catarat pe ziduri dezgolite de arheologi, am strabatut in pas de mars toata insula sau macar partea sitului arheologic dar timpul nefiind un aliat am decis sa revenim si sa ramanem o zi intreaga pe insula. Seara aducand si cativa nori de tantari suparatori am decis sa plecam dupa primul asalt al acestora.

Pacuiul lui Soare - Cetatea Vicina

La intoarcere de pe insula am observat si cateva grupuri ajunse cu salupe pe alte plaje ale insulei care pareau ca nu vor respecta semnul de „Campare interzisa” afisat peste tot. Le-am urat succes cu bazaitoarele in gand si am ajuns pe mal, unde am multumit paznicului pentru bunavointa si clipele minunate de pe insula. Nefiind pregatiti pentru o zona atat de necomerciala am calcat acceleratia catre Constanta, fiind uscati de sete si lesinati de foame dar bucurosi ca am mai gasit un loc mai putin accesibil depravarii turistice uzuale.

Share
Tags: , , ,

Biserica UNESCO din Ghelinţa- Covasna

February 7th, 2010 | Nu sunt comentarii | Publicat in Jurnal de calatorie, Rusine, Turismul in Romania de

I-aş spune, în completarea titlului, biserica uitată de noi şi regăsită de alţii. Voi introduce astfel o notă de regret pentru monumentele care stau înca în picioare şi care asteaptă o mâna întinsă de la autorităţi.

Secolul al XIII–lea găseşte bisericuţa  în picioare, gata zidită si pictată pe interior cu frumoase casete fixate pe tavan, de altfel o caracteristică aproape generală a bisericilor romano catolice sau unitariene din zona locuită de secui şi saşi.

Ghelinţa este o localitate prosperă,  situată la câţiva kilometri de municipiul/staţiune Covasna, într-o depresiune din Muntii Întorsurii.

Străduţele din sat, semiasfaltate, te poartă cu greu spre biserica despre care nimeni nu a auzit deşi la intrare este un afiş UNESCO din 1994 unde acest monument medieval este situat lângă Coloana lui Brâncuşi.

Zidul ce înconjoară biserica lasă printre mici creneluri să se vadă albeaţa zidurilor ce dăinuie de mai bine de 700 de ani dar  şi închid între ele crucile cimitirului peste care istoria locului îşi plânge încă morţii .

Băncuţele bisericii, roase de carii şi amvonul, lucesc în lumina crepusculului de dimineaţă şi te îndeamnă la nostalgie chiar dacă drapelul roşu, alb, verde  din dreapta altarului te trezeşte din visare.

Doamna care se ocupă de biserică şi după care am umblat o jumătate de oră pe uliţele satului nu ştie o boabă româneste, dar ne întelegem pe limba lui Iisus, acesta fiind cuvântul cel mai des folosit în forma asta de comunicare para/non şi mega verbală.

La ieşire un panou ne arată ca biserica a fost introdusă într-un program de restaurare având ca şi cofinaţator, pe lângă Ministerul Culturii din România şi pe cel al patrimoniului din Ungaria( aşadar au un minister special pentru patrimoniul maghiar de pretutindeni!). Mă întreb dacă şi noi susţinem bisericile noastre vechi din Galiţia sau Timok. M-aş bucura.

Share

Grindul Chituc

February 2nd, 2010 | 4 comentarii | Publicat in Jurnal de calatorie de

Inainte de toate trebuie sa stii ca pana sa iesi din Vadu trebuie sa iti faci provizii de apa, sa verifici daca ai combustibili suficienti si sa renunti la idea preconceputa ca la mare te asteapta pe plaja o hoarda de localnici serviabili care te indeamna la o bere rece, o inghetata sau alte apanaje ale unui concediu comod pe litoral. Daca asta iti doresti ramai in Mamaia sau nu depasi macar zona Corbu.

Desi pana in anii trecuti zona Vadu era arhisuficienta pentru o dupaamiaza de weekend sau orice altfel de dupamiaza linistita in care puteai face o plaja si un exercitiu de relaxare in solitudine, dupa caz in costumul lui Adam daca esti amator, in ultima vreme fasia edenica pana nu mai de mult a devenit supra-aglomerata iar drumul de placi din beton un calvar. Asa ca am decis intr-o zi sa mergem mai in nord, pe acea fasie de nisip numita Grindul Chituc, dupa cum te anunta si panourile destul de imprecise inca din Vadu. Imprecise pentru ca il anunta dar nu te sfatuiesc pe unde sa si ajungi. Desigur, cei mai temerari povestesc ca este “doar” un drum de cateva ore pe jos de-a lungul baltilor sau chiar pe malul marii… Insa desi cu rusinare si autocompatimire pentru nevolnicia resurselor motorii inascute, va relatam solutia mai putin autopenitenta. Nu va trebuie decat o masina 4X4 sau o Dacie 1300, dupa caz. Din experienta, daca ai o Dacie si o poti urni din loc, macar o sa renunti fara parere de rau la ea in momentul in care va ramane intepenita in nisip sau se va rupe puntea intr-unul din santurile “naturale” sadite de cei de la Apele Romane in incercarea de a proteja biosfera. Vei considera cu usurare ca participi la un program Remat adhoc.

Sa ne intoarcem la drum… Dupa cum spuneam, pe acest drum spre plaja Vadu, care este mai degraba un dig placat cu beton printre mlastini, exista o anume bifurcatie, in termeni mai precisi o intersectare a drumului principal cu alte doua drumuri care pleaca alandala prin papuris. Acolo trebuie sa faci pe unul dintre acestea stanga, cotind, printre paraiturile si o eventuala atingere cu scutul a pietrelor prezente, spre nord. Drumul este bineinteles o carare pe nisip, mai exact doua carari, paralele, care se vor intersecta pana la urma, asa ca nu te obosi sa alegi, amandoua sunt la fel de sinuoase, pline de capcane in nisip si la fel de inguste. Din cand in cand apare o zona de roca care face zdruncinaturile si mai afurisite. Daca nu treci de treapta a doua si nu pui frana brusc, vei ajunge la prima bariera, un post de paza pe care un neavizat il poate considera capatul drumului. Am avut curiozitatea de a opri pentru a afla ca de fapt nu ne impiedica nimeni sa mergem mai departe. Si am mers inca aproximativ 15 km. Peisajul este fascinant, linistea de asemenea… Fauna te surprinde, la fel si seara si te gandesti ca este de mirare ca mai misca ceva in zona aceea in afara de tauni si alte insect cu trompe insetate. Aici ma opresc si va repet de mai multe ori, ca sa intelegeti: daca nu aveti un noroc chior sa nimeriti cand bate vant puternic dinspre mare ori sa ploua cu galeata, trebuie neaparat sa aveti Autan, Autan, Autan… Uiti de apa, combustibili si orice altceva…prioritatea este supravietuirea imediata.

Urmatoarea bariera este cea pazita cu strasnicie de cei de la Apele Romane, mai mult sau mai putin incoruptibili, si consta intr-un pod cu bariera peste canalul ce leaga lacul de mare. Se spune ca dincolo nisipurile sunt si mai grozave, albe chiar, dar cum noi nu cautam atoli de corali, ne-am intors cativa kilometri si am croit cu cauciucurile drum pana pe plaja prin vegetatia specifica, adica iarba si tufe de spini care in general pot ascunde ce este mai rau, insa noi am sperat in ce este mai bine.

Asa ca dupa trei santuri, o groapa plina cu apa si multe injuraturi am strabatut fasia ce desparte plaja de drum, pana ce am ajuns la cativa metri de mare. Cunoscand posibilitatea de a te trezi luat de valuri am ales o duna mai inalta atat pentru corturi cat si pentru masina, cu toate ca teoretic toata zona este perfect inundabila pe timp de furtuna. De mentionat ca in zona nu exista decat o singura liniuta instabila de semnal, si aceasta fiind pana la urma o situatie generatoare de relaxare…in fond cei de la 112 nu te-ar lua in serios daca ai avea necazuri.

Am stat trei zile pe grind, fara sa reusim sa trecem mai departe spre Periboina. Am platit amenda pentru campare in biosfera, nu am lasat nimic nedegradabil in urma si am ramas cu cateva lucruri esentiale in minte. Celebra vaduva neagra exista (desi noi am ratat o astfel de intalnire), la fel ca si multe alte specii de paianjeni mai putin veninosi pe care trebuie sa ii indepartezi cu grija din cort seara pentru un somn odihnitor…

In august miliarde de moluste fosforescente transforma noaptea valurile marii in jerbe de luminite, un spectacol fantastic…

Iar pentru pescarii inraiti, mitul cu baltile bogate in pesti ramane in picioare, desi noi nu am prins decat carasei ce fac placerea pescuitului sa para o deviatie rusinoasa.

Aprecierea maxima ramane pentru linistea si intimitatea unui loc rar vizitat de civilizatie, un loc cu plaje salbatice, curate, cu pericole naturale de bun simt care te fac sa pricepi ca mama natura a avut altceva in plan decat siguranta specie umane, un loc perfect pentru romantici inraiti si pentru cei in cautarea echilibrului interior. Asta desigur pana cand se termina gheata din lada frigorifica, sarea de pe piele face déjà straturi ce iti provoaca mancarimi insuportabile iar nisipul omniprezent in mancare, bautura si prin toate orificiile cu care corpul uman este prevazut te fac sa apreciezi din nou conditiile oferite la cateva zeci de kilometrii, la preturi “rezonabile”.

Share
Tags: ,

Cheile Şugăului din Parcul Naţional Cheile Bicazului- Hăşmaş

January 28th, 2010 | 1 comentariu | Publicat in Jurnal de calatorie de

Deşi foarte disputate în mediul academic şi chiar economic şi urmărite constant de ,,ghinionul“ investitorilor rapace(scandalul apelor minerale în care este implicat ca şi  custode al rezervaţiei şi Ticu Lăcătuşu), Cheile Şugăului sunt astăzi o pată de culoare limpede pe obrazul tot mai murdar al Parcului Naţional Cheile Bicazului– Hăşmaş.

În regiunile carstice există multe forme de relief  spectaculoase situate pe traseul principal al râului, ce ferăstruieşte dinţii de calcar ai masivelor muntoase, însă există frumuseţi ascunse de ochii călătorului de week-end sau de cei ai turistului/teroristului de mediu, frumuseţi ce individualizează orice zonă calcaroasă din lume.

O asemenea dulce imagine oferă aceste chei, ce fac parte din rezervaţia Cheile Şugăului–Munticelu, chei salbatice şi uitate de timp între crestele Munţilor Hăşmaş- Suhard.

Chiar la intrarea în parcul naţional, pe stânga cum veniţi dinspre Bicaz, întâlniţi un bar situat la baza unei uriaşe stânci, punct nodal în traficul adălmaşurilor localnice, după care un drumeag cu grohotişuri urcă spre izvoarele afluentului Bicazului numit Şugăul.

Cheile se lasă aşteptate preţ de câţiva kilometri după care pereţii de calcar şi de travertin încep, încet încet să se închidă, apa să se învolbure şi pădurea să strângă privirea într-un orizont îngust dar uimitor de liniştitor.

Aş numi zona ,,linişte şi pace” pentru cei ce vor o clipă sau mai multe de deconectare şi de regăsire, ca să nu spun de introspecţie, într-un loc unde târlele ciobanilor si ale ţăranilor din vale răsună, încă, de boncănitul cerbilor.

Share
Tags: , , ,

Noul aspect al Salinei Turda

January 23rd, 2010 | 1 comentariu | Publicat in Jurnal de calatorie de

Am fost astazi 23 ianuarie 2010 la Turda sa vizitam Salina Turda redeschisa ieri de catre oficialitatile invitate la eveniment. Am aflat de pe internet ca s-a dat in functiune si o noua intrare in Salina insa in lipsa unor informatii clare nu aveam de unde sa stim unde este “intrarea din zona Durgau”. Am mai fost la Salina cu numeroase ocazii deci drumul spre vechea intrare nu il puteam rata. Mai ales ca toate indicatoarele dinspre Cluj te conduc la intrarea veche. Am hotarat deci sa mergem acolo si poate aflam unde e cealalta intrare.

Odata ajunsi acolo am aflat ca inca se poate intra si pe aici dar pe viitor vom fi nevoiti sa folosim intrarea noua. Taxa de intrare este de 10 lei pentru adulti si 5 lei pentru copii si studenti. Drumul prin galeria Franz Josef  imi era deja familiar asa ca am pornit spre adancuri.

Trebuie notat ca din partea asta trebuie parcursa o distanta de aproximativ 900m prin galerie pana ajungem la mina Rudolf, cea mai mare si mai spectaculoasa din incaperile salinei. Pe balconul Minei Rudolf ne-a intampinat o noua infatisare a Salinei Turda. O infatisare moderna si placuta ochiului. Pentru cei care nu au fost, odata ajunsi la Mina Rudolf suntem in partea sa superioara, pana acum fiind necesar sa coboram trepte cat pentru un bloc de 10-15 etaje. Insa aici este prima surpriza placuta. S-a instalat un lift ultramodern, care chiar daca nu este foarte incapator este un ajutor de nadejde pentru oamenii care se deplaseaza greu sau pentru cei cu dizabilitati. Noi fiind insa tineri si saturati de statul pe scaun de la birou o luam in jos pe scari.

Jos ne intampina noile elemente de functionalitate ale Minei Rudolf si anume un teren de minigolf, o pista de bowling, teren de sport, un amfiteatru pentru concerte si proiectii de film dar si o gondola uriasa care din pacate nu functiona la ora la care am fost acolo. Nu era inca lume multa dar pana sa plecam s-a aglomerat destul de mult. Evident am inspectat si fotografiat tot ceea ce exista in mina inainte sa coboram spre Mina Maria Tereza care ne atragea cu barcutele si zona de promenada amenajata pe insula din mijlocul lacului salin.  Acestea sunt vizibile din Mina Rudolf, existand un loc de unde se pot face fotografii foarte bune avand lacul si insula in prim plan. In aceasta prima parte a vizitei noastre nu am vazut nici un fel de personal de la Salina Turda, fiind chiar mirati de acest lucru. Din loc in loc erau insa camere de supraveghere.

In Mina Maria Tereza era deja destul de multa lume iar unii s-au incumetat sa se plimbe si cu barcile pe lacul salin din mina. Atunci insa a aparut si personalul pe care nu il vazusem nicaieri si i-a scos pe oameni din barci si de pe lac. Motivul nu l-am auzit pentru ca am fost relativ departe de zona cu barci. Este evident ca inca nu sunt pregatiti pentru a primi atatia vizitatori.

Dupa scurta sesiune de fotografiat am pornit spre iesire pentru ca incepeau sa vina tot mai multi oameni si s-a aglomerat destul de mult salina. Daca la coborare a fost usor, la urcat e mai greu cand ai scari cat pentru 20 de etaje (cele de la Mina Rudolf si cele de la Mina Maria Tereza) dar ne-am propus sa nu mergem cu liftul in pofida acestui fapt.

25 de minute si am si ajuns la iesirea din galeria Franz Josef, respectiv din Salina Turda. Pe drumul de iesire galeria gemea de multimea de oameni care inca coborau si asta doar la intrarea veche. Ce era la intrarea noua nu stiam, insa probabil si acolo erau multi. Daca nu vreti sa prindeti aglomeratie va sugeram sa mergeti mai devreme. Noi am intrat la 11.00 si am iesit la 13.00.

Concluzii:

Ce nu ne-a placut

Uneori aveam impresia ca s-a redeschis salina prea devreme. Personalul nu stie inca ce sa faca cu noile dotari. Nu exista un birou de informatii sau orice sa intrebi cand se da drumul la gondola sau cum se poate juca un tenis pe terenul de sport din dotare.  Nu strica de asemenea nici o cafenea sau cofetarie. Erau foarte multi parinti cu copii mici si chiar am prins o discutie despre faptul ca nu poti cumpara nimic in salina. Este o modalitate prin care se pot face niste bani care cu siguranta ar folosi pentru intretinerea Salinei care acum cu siguranta costa mai mult. Un alt minus este lipsa indicatoarelor spre noua intrare.

Ceea ce ne-a placut

Noul aspect al Salinei este cu siguranta unul foarte reusit. S-a amenajat cu bun gust, lume relativ civilizata, nu era mizerie sau gunoi nicaieri. Mai nou exista si WC jos in Mina Rudolf. Posibilitati multiple de petrecere a timpului liber.

Vom reveni cu siguranta pentru ca merita. Poate atunci vom prinde si gondola functionand si ne vom da si cu barcile pe lac.

Mai multe informatii:

Am actualizat articolul pentru Salina Turda de pe Ropedia.ro, puteti citi acolo mai multe despre Salina Turda

Pentru mai multe fotografii vizitati albumul dedicat Salinei Turda de pe Ropedia.ro

Share
Tags: , , , ,

Cheile Runcului – imparatia stancilor

October 22nd, 2009 | Nu sunt comentarii | Publicat in Jurnal de calatorie de

Recent am vizitat Cheile Runcului din comuna Ocoliş, judetul Alba. Am rămas surprins de sălbaticia cu care Valea Runcului a săpat prin calcarele cristaline din platoul Vulturese. Aceste chei sunt relativ puţin cunoscute insă sunt frumoase şi merită să faceţi o vizită, mai ales că în zonă se mai află câteva obiective de interes (Cheile Pociovaliştei – despre care vom scrie într-un articol viitor, dar şi Rezervaţia Scăriţa-Belioara).

Iată câteva fotografii. Pentru mai multe informaţii cititi articolul despre Cheile Runcului de pe Ropedia.ro

Cheile Runcului

Cheile Runcului

Cheile Runcului

Share
Tags: , , , ,

Impresii din Camping Delfinul – Sfantu Gheorghe

August 26th, 2009 | 4 comentarii | Publicat in Jurnal de calatorie, Review de

Camping DelfinulOptiuni de cazare in Sfântu Gheorghe (Delta Dunării) sunt multe. Sunt şi pensiuni, sunt şi cazările la particulari, există şi vilele de la Green Village şi există Camping Delfinul. Am ales această ultimă locaţie pentru a ne petrece concediul, din raţiuni de cost şi atmosfera de la camping. Pentru că încă nu era sezon la inceput de iulie căsuţele erau la 55 de RON iar cortul la 15 RON.

Check in

Odată ajunşi la Sfântu Gheorghe am aflat repede de la localnici unde este situat complexul Delfinul. Trebuia să urmăm drumul principal din sat spre mare până vedem campingul. Am pornit şi după ce am mers aproximativ 400 m, am ajuns acolo. Evident trebuia să ne cazăm la recepţie. Aici spre marea mea surpindere am dat de căteva fete destul de înţepate care ne-au întâmpinat cu o atitudine demnă de ofiţerii securităţii. Una dintre domnişoare era să facă criză de panică că nu am reuşit să scoatem în 10 secunde buletinele cerute cu insistenţă demnă de o cauză mai bună. Înţelegeam dacă era ditamai coada în spatele nostru, însă nici vorba.

casute

Toalete şi duşuri

După aşa o primire am inceput inspecţia campingului destul de precauţi. Însă de aici au inceput surpizele plăcute. Primul obiectiv: duşurile şi toaleta. De acestea se legau temerile mele cele mai mari, în sensul că mă gândeam că vor fi cel puţin insuficiente pentru atâta lume şi va fi coadă.  Insă la camping Delfinul există două clădiri cu duşuri, toalete şi spălătorie la standarde occidentale, cu dotări moderne, apă caldă permanentă, cu o curăţenie  impecabilă şi spre liniştea mea în număr suficient.

Cazare

Căsuţele sunt destul de micuţe, au două paturi insă sunt curate şi echipate corespunzător. În spatele acestora se află locurile de corturi, dotate cu prize pentru incărcătoare de telefon, baterii, etc. Totul amenajat cu gust, cu alei pietruite şi copaci plantaţi peste tot şi în marea de nisip din Sfântu Gheorghe aici exista iarbă care este udată permanent.

Camping Delfinul - restaurantMăncare şi băutură

După ce ne-am acomodat şi am despachetat am pornit spre restaurantul din camping să gustăm preparatele din peşte atât de mult lăudate. Restaurantul “cu autoservire” are un sistem aparte de servire. Te duci, îţi comanzi mâncarea, o plăteşti, după care aştepţi să te strige. Când este strigată comanda ta mergi şi ridici tava cu mâncarea comandată.  Şi trebuie să vă spun că saramura de ştiucă servită aici şi cu care am inceput concediul din Delta Dunării – este excelentă. Printre alte mâncăruri comandate aici şi pe care le recomand se află scrumbia la grătar şi morunaşul la grătar. Pentru alte specialităţi tradiţionale apelaţi la localnici. Voi reveni cu un articol doar pe tema mâncărurilor servite în Deltă.

Preţurile sunt comparabile cu restaurantele din marile oraşe, chiar mai ridicate pentru anumite băuturi. Este oarecum de înţeles deorece tot ce se găseşte aici trebuie adus cu vaporul de la Tulcea sau Murighiol.

Camping Delfinul - cinemaTimp liber şi distracţie

Există în camping Delfinul un cinema în aer liber unde rulează în fiecare seară câte un film. Şi rulau filme noi, din cele care rulează la cinematografe. De exemplu într-una din seri rula Îngeri şi Demoni. Accesul la aceste filme este gratuit (inclus în pachet cum ar veni). La fel stă treaba şi cu discoteca, însă sincer nu am intrat în discotecă pentru că am trecut de vârsta aceea. În plus era lume puţină şi cam mulţi minori.

Câteodată, după un program afişat peste tot în camping se ţin şi recitaluri de muzică folk, jazz şi altele pe scena amenajată la cinematograful în aer liber. Noi am prins un recital de muzică folk.

Comunicaţii

Există semnal de telefonie mobilă, atât Orange cât şi Vodafone. În cadrul campingului există un hotspot pentru internet wireless care este gratuit. În ceea ce priveşte bancomatele, există un bancomat BRD în centrul satului, la Complexul Comercial de la care am reuşit să retrag bani.

Plaja

Plaja din Sfântu Gheorghe este situată cam la 1 km de Camping Delfinul. Mulţi parcurg traseul acesta pe jos dar există şi un trocărici (tractor sau jeep după caz) cu remorcă, care contra sumei de 2 lei vă va duce până la plajă. Plaja este foarte lungă cu lume puţină existând loc suficient pentru toată lumea şi are un aspect mai sălbatic. Aici nu veţi găsi terase sau chioşcuri alimentare. Dacă vreţi să beţi sau să mâncaţi luaţi-vă provizii pentru că pe plajă nu veţi găsi. Merită să veniţi aici şi noapte pentru a vedea licuricii de apă existenţi doar aici şi la Gura Portiţei. Aceştia pe întuneric luminează în apă, oferind un spectacol extraordinar.

Camping Delfinul - corturiServirea

Servirea este punctul cel mai slab al complexului Delfinul. Personalul este adus aici din alte locuri (Tulcea, Bucureşti) şi au un stil foarte enervant de interacţiune cu clienţii. Am amintit deja de femeile de la recepţie. Şi chelnerii au acelaşi stil de a vorbi cu clienţii. De parcă mi-ar face mie o favoare că îmi dă o bere. Păi deocamdată nu eu iau salariul din banii ăia.

Impresii finale

Per total mi-a plăcut la Camping Delfinul, condiţiile sunt excepţionale,  preţurile sunt bune la cazare, decente la mâncare şi băutură. M-a surprins numărul mare de turişti străini de aici şi faptul că aceştia spre deosebire de români nu au nici o problemă în a dormi la cort sau în căsuţe.

Calificativele noastre:

  • Condiţii:  nota 9
  • Servire:   nota 6
  • Preţuri:   nota 8
  • Măncare: nota 9

Share
Tags: , , , , ,

Mitul tantarilor din Delta Dunarii

August 5th, 2009 | 2 comentarii | Publicat in Jurnal de calatorie, Sfaturi utile de

Foarte mulţi dintre prieteni şi colegi m-au intrebat înainte să plec spre Delta Dunării şi după ce am venit de acolo de ţănţari. Toată lumea a auzit de ei şi toată lumea era curioasă şi mirată. Toţi vroiau să ştie ce mi-a venit de vreau în deltă la ţănţari.

Ei bine am fost în Delta Dunării pentru prima oară dar cu siguranţă nu va fi ultima. Iar despre ţănţari ce să vă zic. Majoritatea lucrurilor care se spun sunt mituri şi legende. Ţănţarii există în deltă.  Dar nu reprezintă o problemă atât de mare pe cât se crede şi se zice. Şi la munte poţi avea ghinionul să întâlneşti tot atâţia ţânţari câţi am văzut eu în Delta Dunării.

În primul rând trebuie să le cunoşti programul. Ţânţari reprezintă o problemă în deltă doar la anumite ore, foarte bine definite şi cunoscute de localnici şi de cei experimentaţi în treburi pescăreşti. Prima perioadă de pe la 4 dimineaţa până la 5 jumătate dimineaţa iar a doua perioadă de pe la 8 şi jumătate seara până pe la 10 seara.

În aceste perioade se recomandă să te aperi împotriva lor cu:

1) loţiuni anti ţânţari (Off, Autan), sunt foarte bune şi chiar au efect. Nu trebuie să îţî faci iluzii şi să speri că ţânţarii te vor evita la 5 m. Tot te vor bâzâi însă nu te vor pişca. Asta e diferenţa dintre a avea aplicate aceste soluţii sau nu.

2) spirale fumigene anti-ţânţari, acestea sunt foarte bune în încăperi şi corturi. Odată aprinse aceste spirale, ţânţarii vor dispărea subit. Ai grijă însă să nu dai foc la cort sau la casă/cabană!

3) evită ieşitul din casă/cort dar pentru asta întotdeuna asigură te în timpul zilei şi nopţii că nu ai uitat uşa casei sau cortul deschis.

În rest dacă ai scăpat de aceste perioade ale lor nu ai chiar nici o problemă cu ţânţarii. În perioada mai – începutul lui iulie trebuie să ai grijă insă cu tăunii. Aceştia se intâlnescu aproape exclusiv în apropierea animalelor (cai, vite). Muscătura acestora este dureroasă şi e mai bine să nu faci cunoştiinţă cu ei.

Dacă totuşi te-a pişcat unul e bine să ai la tine Autan (solutie spray după muscătură) şi te dai cu el imediat. Acest sfat e valabil şi pentru pişcătura de ţânţari. Dacă te-ai dat cu acest spray scapi de durere şi mâncărime.

Share
Tags: ,