Ropedia.ro – Redescoperiti Romania

Promovarea sa fie cea mai mare problema a turismului romanesc?

Mai nou toata lumea, inclusiv Ministerul Turismului si presedintele Basescu vorbesc despre promovarea turismului romanesc si despre banii care sunt alocati acestor actiuni. Toata presa vorbeste despre ministrul turismului, doamna Udrea si actiunile ministerului pe care il conduce. Numai ca nimeni nu vorbeste  despre ceea ce trebuie in legatura cu turismul romanesc.

Nu vreu sa fiu inteles gresit. Este bine sa promovam turismul romanesc. Dar  cu masura si fara a strica prea multi bani pe acest lucru. Pentru ca sunt alte prioritati daca chiar vrem sa ajutam acest sector. O sa va povestesc cate ceva din experientele mele ca turist si ca om care chiar i-a vazut pe turistii aia straini care vin in Romania. Si nu doar la televizor.

Student fiind am calatorit frecvent cu trenul. Chiar si dupa terminarea studiilor am calatorit mult si mai calatoresc cu trenul. Si acum cateva zile la mijloc de iulie 2009 am calatorit din nou pe ruta Brasov – Cluj Napoca. Pe tren deseori te intalnesti cu turisti straini pentru ca lor le place sa calatoreasca cu trenul, spre deosebire de romani care considera multi dintre ei ca numai saracii iau trenul.

Mai aveam vreo 20 de minute pana la plecarea trenului intercity 531 pe ruta mentionata anterior. In gara Brasov erau foarte multi turisti straini. Poate ca si criza asta i-a atras in locuri mai ieftine (cum am anticipat ca se va intampla) dar va spun sincer ca niciodata nu am vazut atatia. Efectiv fiecare al doilea om din gara Brasov era strain. Si restul erau jumatate romani, jumatate tigani.  Nu am nimic cu tiganii atata timp cat se spala si nu fura. Problema este ca majoritatea nu se spala si put ingrozitor. Stateam pe bancuta de pe peron si urmaream un grup de turisti nemti care asteptau sosirea la peron a trenului personal de pe ruta Brasov – Teius (probabil mergeau sa vada biserici sasesti de prin satele din preajma, altfel ma gandesc ca ar fi luat trenul intercity). Alaturi de ei astepta si un grup de tigani, destul de multi, destul de galagiosi si cu un miros care ar fi speriat si niste sconcsi. Dupa sosirea trenului la peron tiganii au luat cu asalt trenul, ocupand practic tot ceea ce era de ocupat iar cativa intarziati incercau din rasputeri sa urce un frigider de pe vremea bunicii pe tren. Turistii germani s-au perindat prin toate vagoanele si pana la urma negasind alt loc au stat in picioare la una dintre usile trenului, probabil pentru a prinde si ceva aer curat in marea de mirosuri fermentate din tren.

Daca vorbim de miros sa nu uitam nici gara Brasov. Una dintre cele mai mari gari din tara (si cel mai mare nod feroviar din Romania) pute ingrozitor si peste tot e plin cu boschetari, cersetori si oameni de ai strazii. A incerca sa mergi in zona in care ar trebui sa fie sala de asteptare este o adevarata aventura. Majoritatea scaunelor sunt ocupate de tot felul de indivizi mai mult sau mai putin beti sau drogati si care au un miros de iti vine sa o iei la fuga. De asemenea multi dintre ei sunt pusi pe cearta iar oamenii de ordine sau politistii sunt fie inexistenti fie neinteresati de aceasta problema.

Astea sunt conditiile pe care le intampina un turist strain in cea mai importanta gara din punct de vedere turistic din Romania si astea sunt conditiile din trenurile romanesti. Ca sa nu mai vorbim ca trenul face din Brasov pana in Cluj cam 5 ore si jumatate. Putin mai mult decat facea prin secolul 19.

Aici trebuie investiti banii – in infrastructura, nu in promovare. Acum am vorbit doar despre caile ferate, dar sunt multe alte domenii care sunt in situatii similare. Fie ca vorbim de infrastructura, fie ca vorbim de educare sau grad de civilizatie a oamenilor si a personalului care vine in contact cu turistii. Pentru ca am patit de multe ori ca personalul de la hoteluri sau restaurante sa fie agresiv, fara maniere si fara pregatirea necesara activitatii pe care o desfasura.

Promovarea se face dupa ce am rezolvat aceste probleme. Pentru ca promovand ceva ce nu se ridica la nivelul asteptarilor clientului (turistului strain) ne facem un rau, nu un bine. Pentru ca vor veni, vor vedea, vor pleca si ne vor face reclama proasta. Pentru ca este bine stiut ca 20 de clienti multumiti iti aduc 1 client nou, in timp ce 1 client nemultumit iti va face reclama proasta astfel incat vei pierde 20 de potentiali clienti.

Rezervatia de zimbrii de la Hateg – intre nepasare si lehamite

Rezervaţia de zimbrii de la Haţeg este printre puţinele locuri din Europa unde trăieşte zimbrul (bison bonasus). Această specie care a dominat pădurile de foioase din Europa medievală este aproape dispărută. Mai există doar 3600 de zimbrii la nivel mondial, un rezultat bun putem spune, dacă ne gândim că la un moment dat rămăseseră doar 12 exemplare.

În rezervaţia de la Haţeg sunt zimbrii incepând cu 1958, numărul lor fiind variabil, în prezent fiind de 6 exemplare. Am fost şi noi să îi vedem cu ocazia unei călătorii prin zonă.

Din păcate în rezervaţie lucrurile stau ca pe vremea lui nea Nicu. Angajaţilor nu le pasă de nimic, probabil pentru că salariul vine oricum. La intrarea in rezervaţie este un nenea care vinde tot felul de suveniruri.  De la el aflăm că biletele de intrare in rezervaţie se iau de la cabană. Mergem pe drumul care duce în interiorul rezervaţiei. La un moment dat pe dreapta este intr-adevăr o cabană dar nu este chiar la drum. Aşa că mulţi dintre turişti trec pe lângă ea fără să mai plătească pentru că aparent nu este nimeni la cabană.

Noi fiind constincioşi incepem să căutăm pe cineva responsabil cu biletele. Nici vorbă de casă de bilete sau ceva asemănător. După un ocol al cabanei găsim în spate o tanti şi un nenea puşi pe bârfe care se arată cam deranjaţi că am venit să ne cumpărăm bilet la preţul “exorbitant” de 3 lei pe cap de adult şi 2 lei pentru copii, elevi şi studenţi.

Cu toate că mulţi au fentat cumpăratul de bilete, noi credem că este de datoria fiecăruia să cumpere un bilet care costă doar 3 lei. De ce ?

• Pentru că astfel arătăm că sprijinim rezervaţia şi animalele de acolo.
• Pentru că astfel în statistici apare că rezervaţia a avut vizitatori şi merită menţinută şi nu inchisă.
• Dacă nu plătiţi a ca şi cum nu aţi fi fost acolo.
• Pentru că aceşte animale merită mai mult după secole de vânătoare şi după ce au ajuns să dispară aproape complet din vina inaintaşilor noştrii.

Odată trecuţi de bilete mai mergem cam o sută de metrii până ajungem la ţarcul zimbrilor. Acesta iarăşi este realizat într-un stil care se practică doar la noi. Gard de beton, înalt de aproape 2 metrii astfel încât turiştii să nu vadă nimic. Sunt câteva “geamuri” din fier care sunt deschise şi închise (trântite) de turişti, fapt care credem că ii deranjează mai mult pe zimbrii decăt i-ar fi deranjat să zicem un gard de sârma sau bârne prin care să se poată vedea aceste animale măreţe în toată splendoarea lor.

Zimbrii se prezintă într-o stare bună (cu toate că presa scria în anii trecuţi că sunt subnutriţi şi slabi), fiind în număr de 6 (mai 2009). Dintre aceştia doi zimbrişori sunt născuţi anul trecut şi sunt puţin mai jucăuşi şi mai nostimi decât părinţii lor care afişează o nepăsare faţă de prezenţa noastră în apropierea lor.

Facem câteva fotografii după care plecăm la drum. Cu un gust amar pentru că această rezervaţie are un potenţial imens – lucru demonstrat de numărul mare de vizitatori în perioada vizitei noastre, însă modul în care işi fac treaba autorităţile şi personalul din rezervaţie lasă de dorit. Lasă mult de dorit.

Prin Cheile Valisoarei sau Aiudului

Era o zi frumoasă de martie 2009, într-o sâmbătă călduroasă. Atunci am fost pentru prima dată în zona Rimetea – Colţeşti – Vălişoara. Pentru cei care nu cunosc zona, numele enumerate sunt nume de localităţi în zona Depresiunii Trascău şi a Munţilor Trascău din Apuseni. Ca de obicei plecăm dis de dimineaţă din Cluj Napoca spre Turda. Din Turda ne incadrăm pe drumul spre Alba Iulia dar după numai câtiva kilometrii o luăm la dreapta spre Câmpeni. Pentru a ajunge la Rimetea unde era primul nostru obiectiv am urmat acest drum până în localitatea Buru unde am virat la stânga şi am trecut peste Arieş pe un pod care arăta ca după un război mondial.

Odata ajunsi la Rimetea, debarcăm din maşină pentru o şedinţă de fotografiat, Piatra Secuiului este un obiectiv ce neaparat trebuie prins în vizorul aparatului de fotografiat. Însă nu zăbovim prea mult pentru că nu acesta este destinaţia noastră. Următorul sat este Colţeştiul, aici ne oprim la o scurta pauză de cafea la Conacul Secuiesc. Impresiile sunt bune, locul arată ingrijit, amenajat cu gust şi preţurile sunt decente. În Colţeşti vizităm şi Cetatea Colţeşti, despre care ştiam că este ruinat dar surprinzător este într-o stare mai bună decăt speram. Facem şi aici nişte poze şi plecăm spre Cheile Vălişoarei (numită şi Cheile Poienii sau Cheile Aiudului)  destinaţia noastră finală pentru ziua de azi.

După ce trecem de satul Vălişoara un panou amplasat pe marginea drumului ne anunţă că am ajuns la intrarea în Cheile Vălişoarei. Da, ştiu. Unii preferă Cheile Aiudului dar panoul spune clar că este vorba de Cheile Vălişoarei şi de fapt într-adevăr este mai aproape de Vălişoara decât de Aiud. Cheile sunt impresionante, o despicătură de 100-125m lăţime desparte două stânci semeţe înalte de aproximativ 800m. După găsirea unui loc de parcare hotărâm să urcăm versantul stâng urmând pe o porţiune marcajul turistic. Urcuşul este destul de abrupt dar încetul cu încetul ajungem la aproximativ jumătatea versantului unde hotărâm să ne luăm o scurtă pauză de masă. Imediat din rucsac apar slănina, brânza,  roşiile şi desigur şi ceapă roşie pe lângă alte mâncăruri pregătite de acasă.

De aici urcarea devine mai periculoasă, pe lângă stâncă impunătoare cu multe locuri în care trebuie efectiv să faci căţărare de pe piatra pe piatra. Insă priveliştea merită, vedem din ce în ce mai mult din Cheile Vălişoarei iar versantul drept din faţa noastră ne indeamnă să mai urcăm, să îl vedem odată de sus. Nu peste mult timp suntem pe cel mai înalt vârf din Cheile Vălişoarei, un vârf unde nu mulţi pun piciorul. Numai vulturii vin aici să îşi consume prada, după cum indică multitudinea de oase de diferite mărimi. Normal facem o sumedenie de poze, ca şi pe tot parcursul nostru de până acum iar după câteva zeci de minute ne gândim şi la coborâre.

Insă coborârea pare mai grea decât urcatul. Insă ne descurcăm, mai repede sau mai târziu, toţi coborâm la baza stânci şi hotârâm să nu coborâm în chei pe unde am venit ci undeva mai jos pe vale,  după ce trecem şi de pădurea care era în faţa noastră. Uşor de zis, insă când ieşim din pădure suntem întâmpinaţi de o zonă cu tufişuri şi spini prin care trecerea este un adevărat coşmar. Ne ia aproximativ o oră să coborâm, iar odată ce am ajuns jos am văzut că arătăm ca după o luptă cu o ceată de pisici sălbatice.

Căutăm un loc unde să mâncâm pentru că deja era după masa pe la orele 16 iar după vreo 2 ore pornim spre casă pe ruta Cheile Vălişoarei – Poienile Aiudului – Aiud – Cluj Napoca.

Muzeul Civilizatiei Populare Traditionale Astra Sibiu

Muzeul Civilizatiei Populare Traditionale Astra din Sibiu este probabil unul dintre cele mai frumoase muzee in aer liber nu numai din tara dar si din Europa. Muzeul fondat in 1905 cuprinde peste 35000 de obiecte pe o suprafata de 96 de hectare. Daca sunteti in Sibiu nu trebuie sa il ratati!

Biserica de lemn din Rozavlea

Trecand prin Rozavlea dinspre Sighetu Marmatiei spre Borsa, pe dreapta inainte de iesirea din localitate este o frumoasa biserica din lemn. Construita intre 1716 si 1720. Poarta hramul Sfintii Arhangeli Mihail si Gavriil. Puteti citi mai multe despre aceasta biserica aici.

Iarna la Balea Lac

Ne-am hotarât într-o zi de vineri, ianuarie 2009, să mergem la Bâlea Lac, să vedem cum arată iarna, acum că s-a terminat şi Biserica de gheaţă şi Hotelul de gheaţă.

Pornim sâmbată dimineaţa la 7 din Cluj Napoca. Drumul este destul de monoton până la Sibiu. Aici dat fiind că nici unul dintre noi nu a luat micul dejun, ne oprim la Hotel Best Western Fântâniţa Haiducului să mâncăm ceva. La intrarea în restaurant suntem întâmpinaţi de un chelner destul de ursuz care ne spune că dacă vrem cafea, să mergem la bar.  Dar noi am vrea şi mic dejun deci până la urmă rămânem în restaurant. Ne comandăm omletă ţărănească în dauna breakfastului englezesc care ne este sugerat de chelner. Trebuie să vă spun că rar am văzut şi mâncat o omletă ca cea de aici. În primul rând a fost imensă, avea de toate şi a fost delicioasă. A meritat pe deplin cei 13 lei cât scria in meniu la preţ.

Plecăm mai departe spre Bâlea Cascadă şi ajungem relativ repede. De aici Transfăgărăşanul este inchis. La Bâlea Lac se ajunge cu telecabina. Insă la telecabină era o coadă destul de mare. Totuşi altă soluţie nu este, aşa că ne punem la coadă şi aşteptăm. Merge relativ repede insă sunt mulţi în faţa noastră. Aflăm după o vreme că intervalul dintre urcări este de 12 minute. Adica la fiecare 12 minute pleacă un grup de 12-14 persoane. Şi aşa stăm la coadă aproximativ o oră şi regretăm că nu am făcut rezervare. Deorece se pot face rezervări şi cei cu rezervări au prioritate la urcare. Până la urmă vine şi rândul nostru şi ne bucurăm că nu am ajuns mai târziu, pentru că acum coada era de cel puţin două ori mai lungă decât atunci când sosisem noi (adică pe la ora 12). Urcăm in cabină şi incepem să facem poze cu nemiluita până sus la Bâlea Lac. Aici suntem taxaţi pentru telecabină, deorece taxarea se face doar sus. Atât la urcare cât şi la coborâre.  Preţul este de 15 lei pe sens, adică o urcare şi o coborăre cu telecabina Bâlea costă 30 de lei.

Spre ghinionul nostru când ajungem sus începe să se lase ceaţa şi vedem tot mai puţine din piscurile Făgăraşilor. Vizităm Hotelul de Gheaţă care este realizat din blocuri de gheaţă (tăiate probabil din gheaţa groasă a Lacului Bâlea care este în întregime îngheţat). Intrare în hotel costă 6 lei. Înăuntru sunt câteva scaune şi mese la care stau oameni dornici să bea un ceai cald. Merge şi muzica, cam tare pentru un asemenea loc, în mijlocul munţior adică. În Biserica de gheaţă nu ne este permis accesul. Nenea de la intrare ne spune că trebuie să vină preotul să sfinţească biserica şi doar după aceea vom putea să intrăm şi noi. Aşadar pornim într-o plimbare pe gheaţa lacului Bâlea, gheaţa aşa de groasă incăt inclusiv maşina de tasat zăpada poate urca pe ea. Facem o plimbare până pe malul celălalt, facem poze în continuu. După o oră de plimbări hotărâm că e cazul să mâncăm şi o supă la Cabana Bâlea. Servirea e prompta şi la nici 10 minute de la intrare în cabană mâncăm deja ciorbele comandate. Preţurile sunt relativ ok, o ciorbă costă de la 7 la 9 lei iar smântăna şi ardeiul iute se plătesc separat. La scurt timp în restaurant  îşi face apariţia preotul împreună cu o echipă de la Realitatea TV.

După ce am servit prânzul mergem să vizităm şi noi  biserica. Este micuţă, totuşi impresionantă. Construită din blocuri de gheaţă ca şi hotelul prezintă pe pereţi sculpturi în gheaţă a numeroase personaje biblice. Sunt amenajate şi băncuţe acoperite cu blănuri pentru cei care vor să stea şi să se roage.Noi plecăm mai departe şi ne punem la coada pentru coborâre. Aceasta nu este aşa de mare ca cea la urcare dar estimăm că mai târziu va fi şi este o idee bună să coborâm. Aşteptăm şi aici şi observăm că şi aici sunt privilegiaţi. Mai exact echipa de la Realitatea nu stă la coadă. Unii sunt mai egali decât alţii. Totuşi după 40 de minute coborâm şi noi. Urmează o şedinţă de aruncat cu bulgări de zăpadă unii în alţii. Mai explorăm puţin împrejurimile cabanei de la Bâlea Cascadă apoi plecăm spre Cluj. La ora 8 suntem acasă.

In vizita prin Cheile Turzii

Zilele trecute am fost intr-o scurta calatorie pana la Turda. Ocazia nu conteaza, dar am zis ca daca tot suntem aici ar trebui sa profitam si sa vizitam Cheile Turzii deorece a trecut cam mult timp de la ultima vizita. Zis si facut, am rezolvat treburile si am pornit spre Cheile Turzii. De la capatul sudic al orasului, la podul de la iesirea spre Alba Iulia am intrat pe o straduta ce ducea spre groapa de gunoi a orasului. Privelistea pe aceasta prima portiune nu este prea incantatoare dar odata ce incepi sa urci dealul incepe sa devina mai interesant. Apar la orizont turlele bisericilor din zona si apare dupa o vreme si impresionanta priveliste ce include Cheile Turzii.

Ajunsi mai aproape, dam de drumul pe care se poate ajunge cu masina pana la campingul de la intrarea in Cheile Turzii. De aici incepem sa coboram si nu mai este foarte mult pana ajungem la camping. Aici ca de obicei lume multa, oameni iesiti la gratar, se vand mititei, se bea bere. In aceste conditii ceea ce ne surprinde este relativa curatenie ce domneste prin zona. Trecem pe langa cabana si coboram in padurea ce strajuieste intrarea in chei.

Aici dupa cateva zeci de metri si trecerea unui pod ajungem la o casuta unde trebuie sa cotizam cu 5 lei – taxa de intrare. Mai departe incepe adevarata aventura, raul Hasdate care de a lungul timpului a creat aceasta minunatie ne taie de multe ori calea, trebuie sa trecem peste poduri care mai de care mai inguste si mai usor de balansat.

Insa privelistea merita, pesterile sunt si ele prezente insa multe nu sunt accesibile fiind la inaltimi considerabile deasupra potecii noastre. Aceasta poteca prezinta si cateva zone unde trebuie sa ne tinem de cabluri altfel am fi in pericol sa cadem in gol. Dupa ce traversam pana aproape de capatul celalalt al cheilor hotaram sa intram  in una din pesterile de aici care este accesibila relativ usor.

Pestera e mica si se vad urmele oamenilor unii mai civilizatii altii mai putin. Cert este ca nu e mare lucru de vazut in pestera. Dupa ce ne odihnim putin pornim inapoi spre camping si cabana.

Aici facem cateva fotografii ale panourilor si asteptam cu rabdare pana vine dupa noi cunostiinta noastra din Turda. Toata excursia noastra a durat 5 ore. Asa ca atunci cand aveti ocazia si aveti 5 ore la dispozitie (venind cu masina si nu pe jos ca noi, chiar mai putin) puteti profita pe deplin si sa vedeti Rezervatia Naturala Cheile Turzii.

Pentru mai multe informatii despre chei cititi articolul Ropedia.ro despre Cheile Turzii

In Turda mai puteti vizita:

• Salina Turda
• Castrul roman Potaissa
• Baile sarate Turda

Un ghetar in inima Romaniei – Pestera Scarisoara

Peştera Scărişoara este situată în perimetrul comunei Gârda de Sus din judeţul Alba. Nu este singura atractie a comunei, tot aici fiind şi peştera Poarta lui Ionel şi de asemenea şi Cheile Ordâncuşei. Dat fiind multitudinea de obiective turistice din zonă hotărâm să plecăm într-o frumoasă dimineaţă de sâmbătă spre această minunăţie a naturii din Munţii Apuseni. Drumul de la Cluj Napoca la Turda şi de acolo pe Valea Arieşului până în Gârda de Sus nu este lung, în doar 3 ore jumate, cu unele pauze de cafea pe drum ajungem acolo.

Din centrul comunei Gârda turiştii, deci şi noi avem mai multe opţiuni: fie mergem pe jos, fie mergem cu maşina până unde putem şi de acolo pe jos, fie mergem cu maşinile de teren ale localnicilor, care şi-au dezvoltat o adevarată afacere din transportatul turiştilor spre peşteră. Drumul este prost, asta o ştiam şi noi deci insistenţele localnicilor nu sunt o noutate. Însă decidem să o luam pe jos.

Drumul pe o porţiune este destul de aglomerat, zeci de maşini şi sute de turişti, toţi vor să ajungă la vestitul gheţar din Peştera Scărişoara. După aproximativ 1 km se mai răresc maşinile, mulţi decid să le lase pe marginea drumului datorită drumului tot mai degradat. Insă sunt şi oameni mai curajoşi care nu se sfiesc să bage maşinile lor pe acest drum. După o porţiune destul de abruptă de urcuş ajungem pe un teren mai plat, unde nu mai trebuie să depui efort prea mare, pare chiar o plimbare.

Peisajul este tipic Munţilor Apuseni, Ţării Moţilor, cu case la mari depărtări, cu gospodării în vârf de deal, unde să ajungi la vecin trebuie să parcurgi distanţe destul de lungi. După aproape doua ore de mers ajungem într-o zonă cu o aglomerare de case şi chiar cu câteva magazine săteşti. Aici este şi punctul de intoarcere a curselor pe care le fac sătenii cu turiştii. De aici mai sunt aproximativ 400 de metrii din care o porţiune bună prin pădure. Ajungem la peşteră! Aici grupuri mari de turişti aşteaptă să intre. Intrarea se face doar cu ghid şi contra unei taxe de 5 lei. Acum tocmai este un grup în peşteră deci va trebui să aşteptăm. Nu trece mult şi reuşim să intrăm în peşteră.

Peştera Scărişoara

De fapt coborâm într-o imensă grotă – un aven sub formă de puţ vertical, pe nişte scări metalice. Şi coborâm aşa în zig-zag chiar şi 50 de metrii. După care începem cu adevărat să ne bucurăm că ne-am luat haine groase cu noi, deşi e spre sfârşit de iulie. În subteran ni se infăţişează un peisaj desprins parcă din zonele arctice. Imenşi stâlpi de gheaţă, ţurţuri de diferite mărimi, iluminate deosebit. Sălile Peşterii Scărişoara poartă diferite nume precum Sala Mare, Biserica, Catedrala, Palatul Sânzianei.

Peştera Scărişoara

Nu toată peştera se poate vizita, o mare parte a ei este inchisă publicului formând o rezervaţie naturală în care accesul se face doar cu autorizaţie specială.

Şi aşa plecăm cu amintiri deosebite, cu poze şi filme pentru cei de acasă. Drumul spre Gârda este mai uşor fiind o coborâre continuă. Insă noi inainte de a ajunge la Gârda ne abatem spre valea Ordâncuşei pentru a vedea Peştera Poarta lui Ionel şi Cheile Ordâncuşei, alte obiective ce nu trebuie ratate dacă tot sunteţi aici.

Pentru detalii despre cum ajungeţi aici, mai multe fotografii şi descrieri detaliate ale obiectivelor turistice consultaţi paginile create de noi pentru:

• Gârda de Sus
• Peştera Scărişoara
• Peştera Poarta lui Ionel
• Cheile Ordâncuşei
• Judeţul Alba

Povesti cu zâne din Poiana Zânelor

Ast?zi v? spun o poveste cu zâne. O poveste despre locul în care se zice c? po?i întâlni aceste personaje atât de mult iubite de copii ?i nu numai. Echipa Ropedia.ro a fost aici nu cu mult timp în urm?. Este vorba de Poiana Zânelor din satul Valea Mare, comuna ?an?, jude?ul Bistri?a-N?s?ud. Acest loc este cunoscut de c?tre localnici din cele mai vechi timpuri ca unul în care dac? nu e?ti atent po?i fi cu u?urin?? vr?jit de aceste f?pturi. Chiar ?i acum sus?in s?tenii din ?an? exist? un b?trân în sat care în tinere?e a f?cut gre?eala s? r?spund? chem?rii unei zâne. Ca urmare niciodat? nu s-a mai c?s?torit ?i starea s?n?t??ii lui s-a degradat. Dar se zice c? sunt ?i z?ne bune, care peste noapte dispar cu turma de oi a ciobanilor ?i se intorc cu ele diminea?a. Dup? o asemenea întâmplare de obicei oile dau lapte din bel?ug.

Dar s? revenim la Poiana Zânelor, am poposit aici pentru 2 zile, în locul în care nu cu mult timp în urm? s-a conturat o mini sta?iune de vacan??, cu un complex turistic foarte bine dotat, cu peste 10 pensiuni ?i 2 restaurante, cu piscin? interioar? ?i bazin în aer liber. Acest loc atrage acum mul?i turi?ti, mai ales vara dar ?i iarna, fiind dat? în func?iune o pârtie de schi, de dimensiuni mici intr-adevar dar care se afl? la doar 200 de metrii de complex.

Posibilit??ile de petrecere a timpului liber sunt variate la Poiana Zânelor:

- pentru cei pasiona?i de drume?ii ?i excursii la munte exist? trasee turistice foarte  bine marcate spre Vârful Omului din Mun?ii Suhard, spre Gr?dina Zânelor ?i spre Mun?ii Rodnei. Exist? chiar ?i posibilitate ca în schimbul unei taxe modice s? v? inso?easc? un ghid, bun cunosc?tor al zonei.
-  exist? terenuri de sport de bun? calitate, posibilitate de tenis de mas?
-  paintball, inchirieri de ATV-uri cu care te po?i plimba pe potecile din p?durile din apropiere
-  piscin? interioar?, bazin in aer liber, minipiscin?, jacuzzi
-  zbor pe cordelin?, mers pe frânghii
-  sauna, solar, fitness, masaj
-  si desigur focul de tab?r? senza?ional care se face doar la cerere, deci fi?i pe faz?

Semnal de telefonie mobil? este doar în anumite zone, noi am descoperit semnal pentru Orange mergând pe drumul care duce spre pârtia de schi ?i din câte am înteles Vodafone tot pe acolo are semnal. Acest lucru poate fi ?i un avantaj, dac? e nevoie po?i da un telefon, dac? te caut? cineva – “e?ti în vacan??, nu ai semnal!”

Ceea ce am v?zut acolo ne-a pl?cut, am r?mas pl?cut impresiona?i de pre?urile relativ mici (nu era chiar sezon, poate ?i din aceast? cauz?), posibilit??ile multiple de petrecere a timpului liber, aerul curat, lini?tea, cur??enia ?i c?ldura din camere (afar? fiind relativ frig). Ceea ce se poate trece ca ?i minus a fost apa din piscina interioar? care era mai rece decât am sperat.

Per ansamblu este un loc frumos, un loc în care merit? s? mergi în grup cât mai mare pentru c? fiind mai mul?i posibilit??ile de distrac?ie sunt mai mari, ins? ?i dac? vrei doar s? î?î incarci bateriile, în lini?te, la aer curat, Poiana Zânelor poate fi o solu?ie excelent?.

Castelul Bran – perla turismului romanesc?

Nu de mult am fost intr-o scurta vizita la Castelul Bran din judetul Brasov, nu este prima data cand vizitez acest obiectiv, dar este prima data in ultimii 5 ani cand am ocazia sa vad ceea ce este numit de catre unii perla turismului romanesc. Cand am ajuns acolo aveam impresia ca intr-adevar iata o localitate, un punct de atractie care se dezvolta, are succes. Parcarea era plina cu masini, autocare din toate colturile Romaniei dar si multe din afara tarii.
Era o duminica dimineata de iulie 2007. Strazile erau pline cu turisti, atat de pline incat era o adevarata aventura pentru orice sofer sa treaca prin Bran pe soseaua incarcata cu oameni de toate varstele, de la copii care abia puteau umbla pana la batranii sositi in grupuri organizate. La intrare in curtea castelului o multime care ne descurajeaza pentru moment. Coada la bilete se intinde pe zeci de metrii. Hotaram sa bem o cafea inainte sa ne incumetam la aceasta aventura.

Cafenele sunt destule, in fapt toata comuna este impanzita de pensiuni, restaurante, cafenele si magazine de suveniruri. Cafeaua este 5 lei, un pret care si in marile orase poate fi considerat foarte scump, dar ce sa facem asta este. Pe drumul de intoarcere spre castel vedem ceva ce ne lasa fara cuvinte. Pe peretele uneia dintre casele aflata in apropierea Castelului Bran este o tablita cu urmatoarea inscriptie “Acest trotuar este proprietate privata” – oare ce inseamna acest lucru? Ca nu avem voie sa trecem pe trotuar?

Inainte sa ajungem la castel trecem prin mini-targul de suveniruri din fata intrarii, se gasesc aici tot felul de asa zise suveniruri cu sau fara legatura cu Castelul Bran si cu legenda lui Dracula. Tricoul cu inscriptia “Bautor de bere autorizat, caut sponsorizare” la un pret de 30 de RON pare la prima vedere nostim. Dar sa fim seriosi, 30 de RON? Pot sa va dau un sfat? Asemenea tricouri se gasesc si in oras la orice magazin si cu mult sub 30 de RON. Deci nu are rost sa cumparati asa ceva aici. De fapt aproape nimic nu merita cumparat in primul rand pentru ca este exagerat de scump, in al doilea rand pentru ca nu are legatura cu Branul si Castelul Bran si in al treilea rand pentru ca in orice magazin din oras poate fi gasit mult sub pretul acesta. Daca tot este sa cumparati ceva atunci orientati-va spre ceva ce are legatura cu Branul si care va va aminti intotdeuna ca ati fost la Bran si nu la un magazin de suveniruri.

Stam la coada la bilete si intr-un final ajungem sa intram in curtea interioara a castului. Biletul a fost 12 RON si ne asteptam macar sa fie un ghid care sa dea cateva explicatii cu privire la istoria castelului, la proprietarii acestuia pe parcursul vremurilor si asa mai departe. Insa nimic. Nici un ghid , numai garzile de la intrare. Turistii sunt lasati inauntru la gramada, ca o turma de oi. Toti sa imbulzesc sa intre in castel iar inauntru trebuie sa mergi destul de repede pe culoarul amenajat pentru ca din spate vin tot mai multi oameni. Nu este timp sa te uiti la diferitele exponate din muzeu, sa citesti tablitele sau sa schimbi doua vorbe. Intr-un final ies din castel cu un usor gust amar. Urmeaza vizitarea Muzeului Satului amenajat in curtea castelului. Cele cateva gospodarii taranesti si anexe gospodaresti sunt ingrijite si unele din ele chiar frumos amenajate chiar si in interior. Aici nu este aglomeratia de la castel. Macar atat.

Ajungand acasa cercetez cu atentie istoria si evolutia Castelului Bran – daca tot nu am avut ghid sa aflu si eu mai mult fata de ce stiam. Stiam ca a fost retrocedat lui Dominic de Habsburg dar nu stiam un fapt. De fapt cred ca am uitat de acesta. Castelul Bran a fost daruit de catre brasoveni reginei Maria, deci nu a fost cumparat!. Regina Maria l-a lasat prin testament fiicei sale principesa Ileana. Iar acum acesta a revenit lui Dominic de Habsburg, fiul principesei Ileana cu obligatia de a pastra muzeul timp de 3 ani de la data retrocedarii.

Nu stiu cum sunt obiceiurile la altii dar la noi cand primesti un dar, nu te apuci sa il vinzi. Modul in care Castelul Bran este scos la vanzare de catre Dominic de Habsburg este de a dreptul revoltator. Ok, inteleg ca toata lumea are dreptul de a face ce vrea cu proprietatea sa dar nu este nimic nobil (ei se pretind familie nobiliara) in a instraina un bun pe care pana la urma l-ai primit cadou.

In opinia mea Castelul Bran datorita importantei sale in peisajul turistic romanesc (spre deosebire de litoral acest loc chiar este vizitat de straini) nu trebuia retrocedat in natura ci trebuiau oferite compensatii materiale reale si nu supraestimate cum este pretul actual de vanzare al acestuia. Dar asta este opinia mea.

Lasand la o parte toate acestea, va recomand totusi sa mergeti si sa vedeti Branul, pentru ca este un loc special, foarte frumos si pe care nu se stie in conditiile date cat timp il veti mai putea vizita.

Puteti citi mai multe despre castel pe pagina Ropedia.ro dedicata Castelului Bran.