| Abonare la RSS

O dezamagire din Delta si cateva sfaturi pentru Camping Delfinul

October 4th, 2012 | Nu sunt comentarii | Publicat in Review de

camping_dolphin1_8918801715Am fost și în acest an în Delta Dunării la Sfântu Gheorghe. Din motive obiective am reușit să ne facem timp pentru această excursie tradițională deja doar în prima săptămână din Septembrie. Zis și făcut, cu câteva săptămâni înainte am verificat situl Campingului Delfinul, locul de cazare preferat în Sfântu Gheorghe. Și spre stupoarea noastră am aflat că în acest an campingul se închide la sfârșit de august.

Am pus mâna pe telefon și am sunat la telefonul afișat pe site (un telefon de București pentru că se pare că acolo au sediul). Un domn îmi explică politicos că într-adevăr campingul se închide la sfârșit de august pentru că nu este rentabil pentru ei să îl țină deschis în septembrie. Această afirmație este cel puțin ciudată și am rămas foarte dezamăgiți pentru că de obicei era plin la început de septembrie și nouă chiar ne plăcea atmosfera din camping. Dar asta este ne-am conformat și am căutat altă locație. Până la urmă ne-am hotărât pentru pensiunea Spiritul Deltei.

Evident când am ajuns acolo am fost șocați de cât de multă lume era în Sfântu Gheorghe, și totuși cei de la Delfinul spun că nu este rentabil să țină deschis campingul. Hai să vedem un pic de ce cred eu că au probleme:

1. Angajații

La Camping Delfinul sunt angajați tot felul de indivizi care de obicei nu sunt localnici (sunt aduși de la Tulcea sau București – am auzit). Gradul lor de implicare este minim. Acum doi ani, tot în septembrie,  dimineata la 7 si ceva stăteam la coada la bar să ne luam o cafea și spre marea noastră dezamăgire nu era nimeni să deschidă barul până pe la 8 și ceva. Asadar am mers in centru la magazin să ne luăm cafea. Seara la 8 băieții de la bar erau plecați deja la pescuit așa că am rămas fără bere fiind nevoiți să mergem în centru la barul dintre sălcii. De asemenea angajații sunt foarte reci și se comportă de parcă mi-ar face o favoare că îmi dă o bere contra cost.

2. Proasta organizare

Am auzit că in numeroase ocazii unii care se pretind turiști s-au cazat la cort în camping fără să plătească nimic. De ce ? Pentru că nimeni nu verifică dacă ai plătit sau nu așa că unii au profitat de acest lucru ani la rând. Nu cred că este chiar așa de dificil de pus la punct un sistem pe baza căruia cei care au campat acolo să fie verificați cumva și să se incaseze taxele de cort.

Dacă ar fi rezolvate aceste două probleme cred că gradul de ocupare ar putea crește nu numai în septembrie ci și în restul sezonului. Din păcate cu aceasta atitudine nu fac decât să directioneze cu mâna lor turiștii spre pensiunile din Sfântu Gheorghe ce apar ca ciupercile după ploaie.

Share
Tags: , ,

Restaurantul Tamas Bistro din Savadisla

February 8th, 2010 | 1 comentariu | Publicat in Review de

De câteva săptămâni ori de câte ori venim de la schi din Băişoara nu putem rezista tentaţiei de a ne opri în Săvădisla la restaurantul numit Tamás Bistro. Este un restaurant cu specific unguresc, amenajat într-o clădire cu front la strada principală a localităţii, chiar faţă în faţă cu Casa de Cultura. Iniţial am rămas surprins că exista un asemenea local în Săvădisla, însă după prima incursiune în specialităţile servite aici mi-am dat seama, de ce rezistă acest restaurant aici şi de ce dă clasă multor restaurante din Cluj chiar şi de aici, de la 20 de km distanţă de municipiu.

În primul rând vorbim aici de mâncare. Preparatele din meniu nu sunt foarte multe, însă sunt deosebite de ceea ce găseşti de obicei prin oraş chiar dacă sunt puţin mai scumpe unele dintre ele. Eu personal comand de fiecare dată lucruri pe care nu le găsesc altundeva deci ceea ce veţi citi în rândurile de mai jos sunt specialităţile. Desigur acestea sunt mai scumpe, însă la Tamás Bistro veţi găsi şi preparate mai populare şi mai ieftine.

Prima dată am măncat gulyas a la Săvădisla o specialitate locală disponibilă la 17 lei, care este puţin diferită de gulyasul unguresc traditional. A fost o adevărată revelaţie. Atunci am hotărât că voi veni şi a doua oară.

A doua ocazie mi-a dat şansa să gust din friptura de raţă pe varză recomandată de personal. Iniţial vroiam să iau una din ciorbele mult lăudate de prietenii cu care am fost prima dată. Insă mă bucur că doamna care ne-a servit m-a convins să iau friptura de raţă. La preţul de 24 de lei porţia poate fi ieftin pentru unii, scump pentru alţii … dar pentru mine şi-a meritat toţi banii.

A treia oară când am venit la Tamás Bistro, deja ne pregăteam să întrebăm ce specialitate au astăzi la ofertă. Şi nu mică ne-a fost mirarea când am văzut că meniul s-a schimbat, au mai apărut preparate. La recomandarea doamnei care ne-a fost gazdă am comandat cotlet de căprioară cu sos de brănză şi afine (vezi foto). A costat 32 de lei, dar nu trebuie să vă mai spun că a fost fenomenal, nu ?

Câteva cuvinte şi despre personal. Au fost foarte amabili şi politicoşi şi de asemenea proactivi. Mă refer în primul rând la faptul că ne-au recomandat mâncărurile pe care altfel poate nu le-am fi comandat. Un alt lucru elementar care nu se întâmplă în multe locuri este faptul că au avut grijă să ne ia hainele şi să le pună pe cuier.  Printre micile gesturi care le-am observat a fost şi scăunelul cu picioare lungi pentru copii mici care a fost adus la masa vecină unde era un copil de vreo 2 anişori – tot aşa la iniţiativa ospătarului. Aceste gesturi mărunte fac mult în experienţa per ansamblu trăită de client la un restaurant.

În ceea ce priveşte localul, putem spune că este amenajat cu gust, cu mobilier de epocă, cu câteva mese aşezate în câte o caleaşcă, totul fiind dominat de culorile alb si roşu. Preţurile nu sunt mici dar nici nu putem spune că sunt exagerate, sunt locuri mult mai scumpe în Cluj unde nu ai parte de serviciile şi mâncarea de la Tamás Bistro.

După 3 weekenduri consecutive de mâncat aici pot deci să spun fără doar şi poate că Tamás Bistro este cel mai bun restaurant cu specific unguresc din zona Clujului.

Evaluarea noastră:

Mâncare: nota 10
Servirea: nota  10
Locaţia: nota 9
Localul: nota 9
Preţurile: nota9
Per ansamblu: nota 9.5

Share
Tags: , ,

Impresii din Camping Delfinul – Sfantu Gheorghe

August 26th, 2009 | 4 comentarii | Publicat in Jurnal de calatorie, Review de

Camping DelfinulOptiuni de cazare in Sfântu Gheorghe (Delta Dunării) sunt multe. Sunt şi pensiuni, sunt şi cazările la particulari, există şi vilele de la Green Village şi există Camping Delfinul. Am ales această ultimă locaţie pentru a ne petrece concediul, din raţiuni de cost şi atmosfera de la camping. Pentru că încă nu era sezon la inceput de iulie căsuţele erau la 55 de RON iar cortul la 15 RON.

Check in

Odată ajunşi la Sfântu Gheorghe am aflat repede de la localnici unde este situat complexul Delfinul. Trebuia să urmăm drumul principal din sat spre mare până vedem campingul. Am pornit şi după ce am mers aproximativ 400 m, am ajuns acolo. Evident trebuia să ne cazăm la recepţie. Aici spre marea mea surpindere am dat de căteva fete destul de înţepate care ne-au întâmpinat cu o atitudine demnă de ofiţerii securităţii. Una dintre domnişoare era să facă criză de panică că nu am reuşit să scoatem în 10 secunde buletinele cerute cu insistenţă demnă de o cauză mai bună. Înţelegeam dacă era ditamai coada în spatele nostru, însă nici vorba.

casute

Toalete şi duşuri

După aşa o primire am inceput inspecţia campingului destul de precauţi. Însă de aici au inceput surpizele plăcute. Primul obiectiv: duşurile şi toaleta. De acestea se legau temerile mele cele mai mari, în sensul că mă gândeam că vor fi cel puţin insuficiente pentru atâta lume şi va fi coadă.  Insă la camping Delfinul există două clădiri cu duşuri, toalete şi spălătorie la standarde occidentale, cu dotări moderne, apă caldă permanentă, cu o curăţenie  impecabilă şi spre liniştea mea în număr suficient.

Cazare

Căsuţele sunt destul de micuţe, au două paturi insă sunt curate şi echipate corespunzător. În spatele acestora se află locurile de corturi, dotate cu prize pentru incărcătoare de telefon, baterii, etc. Totul amenajat cu gust, cu alei pietruite şi copaci plantaţi peste tot şi în marea de nisip din Sfântu Gheorghe aici exista iarbă care este udată permanent.

Camping Delfinul - restaurantMăncare şi băutură

După ce ne-am acomodat şi am despachetat am pornit spre restaurantul din camping să gustăm preparatele din peşte atât de mult lăudate. Restaurantul “cu autoservire” are un sistem aparte de servire. Te duci, îţi comanzi mâncarea, o plăteşti, după care aştepţi să te strige. Când este strigată comanda ta mergi şi ridici tava cu mâncarea comandată.  Şi trebuie să vă spun că saramura de ştiucă servită aici şi cu care am inceput concediul din Delta Dunării – este excelentă. Printre alte mâncăruri comandate aici şi pe care le recomand se află scrumbia la grătar şi morunaşul la grătar. Pentru alte specialităţi tradiţionale apelaţi la localnici. Voi reveni cu un articol doar pe tema mâncărurilor servite în Deltă.

Preţurile sunt comparabile cu restaurantele din marile oraşe, chiar mai ridicate pentru anumite băuturi. Este oarecum de înţeles deorece tot ce se găseşte aici trebuie adus cu vaporul de la Tulcea sau Murighiol.

Camping Delfinul - cinemaTimp liber şi distracţie

Există în camping Delfinul un cinema în aer liber unde rulează în fiecare seară câte un film. Şi rulau filme noi, din cele care rulează la cinematografe. De exemplu într-una din seri rula Îngeri şi Demoni. Accesul la aceste filme este gratuit (inclus în pachet cum ar veni). La fel stă treaba şi cu discoteca, însă sincer nu am intrat în discotecă pentru că am trecut de vârsta aceea. În plus era lume puţină şi cam mulţi minori.

Câteodată, după un program afişat peste tot în camping se ţin şi recitaluri de muzică folk, jazz şi altele pe scena amenajată la cinematograful în aer liber. Noi am prins un recital de muzică folk.

Comunicaţii

Există semnal de telefonie mobilă, atât Orange cât şi Vodafone. În cadrul campingului există un hotspot pentru internet wireless care este gratuit. În ceea ce priveşte bancomatele, există un bancomat BRD în centrul satului, la Complexul Comercial de la care am reuşit să retrag bani.

Plaja

Plaja din Sfântu Gheorghe este situată cam la 1 km de Camping Delfinul. Mulţi parcurg traseul acesta pe jos dar există şi un trocărici (tractor sau jeep după caz) cu remorcă, care contra sumei de 2 lei vă va duce până la plajă. Plaja este foarte lungă cu lume puţină existând loc suficient pentru toată lumea şi are un aspect mai sălbatic. Aici nu veţi găsi terase sau chioşcuri alimentare. Dacă vreţi să beţi sau să mâncaţi luaţi-vă provizii pentru că pe plajă nu veţi găsi. Merită să veniţi aici şi noapte pentru a vedea licuricii de apă existenţi doar aici şi la Gura Portiţei. Aceştia pe întuneric luminează în apă, oferind un spectacol extraordinar.

Camping Delfinul - corturiServirea

Servirea este punctul cel mai slab al complexului Delfinul. Personalul este adus aici din alte locuri (Tulcea, Bucureşti) şi au un stil foarte enervant de interacţiune cu clienţii. Am amintit deja de femeile de la recepţie. Şi chelnerii au acelaşi stil de a vorbi cu clienţii. De parcă mi-ar face mie o favoare că îmi dă o bere. Păi deocamdată nu eu iau salariul din banii ăia.

Impresii finale

Per total mi-a plăcut la Camping Delfinul, condiţiile sunt excepţionale,  preţurile sunt bune la cazare, decente la mâncare şi băutură. M-a surprins numărul mare de turişti străini de aici şi faptul că aceştia spre deosebire de români nu au nici o problemă în a dormi la cort sau în căsuţe.

Calificativele noastre:

  • Condiţii:  nota 9
  • Servire:   nota 6
  • Preţuri:   nota 8
  • Măncare: nota 9

Share
Tags: , , , , ,