| Abonare la RSS

Cheile Şugăului din Parcul Naţional Cheile Bicazului- Hăşmaş

January 28th, 2010 Publicat in Jurnal de calatorie

Deşi foarte disputate în mediul academic şi chiar economic şi urmărite constant de ,,ghinionul“ investitorilor rapace(scandalul apelor minerale în care este implicat ca şi  custode al rezervaţiei şi Ticu Lăcătuşu), Cheile Şugăului sunt astăzi o pată de culoare limpede pe obrazul tot mai murdar al Parcului Naţional Cheile Bicazului– Hăşmaş.

În regiunile carstice există multe forme de relief  spectaculoase situate pe traseul principal al râului, ce ferăstruieşte dinţii de calcar ai masivelor muntoase, însă există frumuseţi ascunse de ochii călătorului de week-end sau de cei ai turistului/teroristului de mediu, frumuseţi ce individualizează orice zonă calcaroasă din lume.

O asemenea dulce imagine oferă aceste chei, ce fac parte din rezervaţia Cheile Şugăului–Munticelu, chei salbatice şi uitate de timp între crestele Munţilor Hăşmaş- Suhard.

Chiar la intrarea în parcul naţional, pe stânga cum veniţi dinspre Bicaz, întâlniţi un bar situat la baza unei uriaşe stânci, punct nodal în traficul adălmaşurilor localnice, după care un drumeag cu grohotişuri urcă spre izvoarele afluentului Bicazului numit Şugăul.

Cheile se lasă aşteptate preţ de câţiva kilometri după care pereţii de calcar şi de travertin încep, încet încet să se închidă, apa să se învolbure şi pădurea să strângă privirea într-un orizont îngust dar uimitor de liniştitor.

Aş numi zona ,,linişte şi pace” pentru cei ce vor o clipă sau mai multe de deconectare şi de regăsire, ca să nu spun de introspecţie, într-un loc unde târlele ciobanilor si ale ţăranilor din vale răsună, încă, de boncănitul cerbilor.

Share

Un comentariu pentru “Cheile Şugăului din Parcul Naţional Cheile Bicazului- Hăşmaş”

  1. ccccorneliu56 spune:

    Mergeţi, vizitaţi, dar nu distrugeţi ca în peştera Munticelu.
    http://www.youtube.com/watch?v=ebuS_baQ4E0

    Au reaparut caprele negre in Munticelu!
    http://www.youtube.com/watch?v=uQBGFkcjrco


Comentati acest articol