| Abonare la RSS

Despre partia artificiala de la Roata – Cavnic

July 22nd, 2010 Publicat in Schi si zapada

Probabil aţi aflat deja că la Cavnic s-a deschis prima pârtie artificială de schi din ţară, unde se poate schia chiar şi la 40 de grade în mijlocul verii. Nu este cine ştie ce derapaj climatic care să facă posibilă treaba asta. Este vorba de un material special (polimer special) cu care s-a realizat o pârtie de 100 m lungime şi pe care se poate schia în condiţii similare cu cele de pe o pârtie tradiţională. Investiţia a fost mare din câte citesc în presă (aproximativ 100.000 de euro).

Este foarte lăudabilă investiţia şi incercarea de a face posibil schiatul şi în sezonul de vară insă am o mare problemă cu modul în care din nou investitorul incearcă să işi recupereze investiţia.  Conform presei o oră de schiat la Cavnic pe pârtia artificială de 100 m costa 20 RON. Probabil că dacă pune la socoteala investiţia patronul de la Roata poate crede că e un preţ acceptabil. Din punctul meu de vedere este un preţ exorbitant. Adică iarna un abonament de o zi costa 80 de lei şi poţi schia in jur de 7-8 ore pe toată lungimea pârtiei iar acum pe o pârtie de 100 m dacă aş schia 8 ore ar costa 160 RON.

Fără supărare dar la preţul acesta pot schia în Austria pe gheţar (pe Kaprun de exemplu) şi nu pe 100 m. În plus am şi zăpadă/gheaţă adevărată.  Şi din câte se vede pe webcamul de la Superski Cavnic lumea incă nu se înghesuie să schieze la Cavnic la preţurile astea cu toate că articolele (advertorialele ?) din presă ne lasă cu impresia că ar fi aşa.

Share

Comentati acest articol