| Abonare la RSS

Mânăstirea Nămăieşti- biserica crescută din stâncă

March 14th, 2010 Publicat in Curiozitati, Diverse

În goana estivală a călătorului către Câmpulung ( Muscel) sau către aiurea, acesta ,,uită,,  să treacă cale de cinci kilometri către Valea Mare- Pravăţ, pe la mânăstirea ce a ,, răsărit ” din stânca sub care se afla icoana Maicii Preacurate.

La Nămăieşti, timpul geologic se suprapune timpului religios şi rezultă o minune de bisericuţă, jumătate Dumnezeu şi jumătate om, unde se află o icoană făcătoare de minuni, despre care se spune ca  a fost pictată de Evanghelistul Luca la îndemnul prietenului său Sfântul Apostol Andrei, pe când călătoreau pe meleagurile noastre.

La origine un mic schit de măicuţe harnice (originile sale se pierd în negura secolului al XIII lea)  a devenit prin grija unor donatori o frumoasă şi pioasă mânăstire, chiar dacă a trecut printr-un incendiu devastator în Primul Război Mondial si printr-o reconstrucţie în 1921.

Legenda vorbeşte de visul unui cioban care este îndemnat de Fecioara Maria să caute sub piatra cea mare şi să scoată la lumină icoana ce o înfătişa cu Pruncul în braţe şi de atunci lumina acesteia sfinţeşte valea Câmpulungului ducând visul pocăinţei mai departe.

Share
Autor:

Comentati acest articol