| Abonare la RSS

Mica legendă a Pietrei Teiului

January 31st, 2010 | Nu sunt comentarii | Publicat in Curiozitati de


Ochii drumeţului care traverseaza viaductul de la Poiana Teiului, în drum spre Vatra Dornei sau Durău, cad pe o apariţie insolită ce stă înfiptă ca un ac de piatră în mijlocul luncii Bistriţei.

Este Piatra Teiului, un conglomerat calcaros  ce străjuieşte iarna dintre gheţuri şi vara dintre ape intrarea  râului moldav în lacul de acumulare de la Izvorul Muntelui- Bicaz.

Se spune că Aghiuţă, supărat pe auriul Bistriţei a vrut să o zăgăzuiască pentru totdeauna, aşa că urcând el pe culmile Ceahlăului ,,o rupt de acolo un hărtan si legându-l de-a fedeleşu’ s-a pogorât cu el în puterea nopţii către valea Bistriţii” (citat din Al. Vlahuţă- România pitorească).

Planurile dracului nu s-au potrivit cu cele ale Soarelui, aşa că ziua şi cântatul cocoşilor l-au prins pe Scaraoţchi coborând spre vale furios  acesta ,,zbughind-o la naiba” şi lăsând namila de piatră în bătătura Călugărenilor(sat  din comuna Poiana Teiului).

Când au văzut oamenii aşa stâncă lăsată de izbelişte s-au crucit şi ca să împlinească voia Domnului au pus şi o cruce sus pe ea.

Lasănd legendele la o parte şi revenind la …geografie sau dacă vreţi la geologie, aflaţi că stânca aceasta are peste 23 de metri înălţime şi este de fapt un martor de eroziune având aceeaşi constituţie petrografică ca şi marele PION (denumirea veche a Ceahlăului) motiv pentru care a fost declarată minirezervaţie geologică.

Share
Tags:

10 lucruri de verificat inainte de a porni într-o calatorie

July 12th, 2008 | Nu sunt comentarii | Publicat in Sfaturi utile de

Înainte de a porni într-o c?l?torie, excursie este bine s? verifica?i câteva lucruri pentru a fi siguri c? excursia dvs. nu va fi una cu probleme sau nepl?ceri. Ordinea este întâmpl?toare, unele din aceste sfaturi sunt mai importante, altele mai pu?in, de la caz la caz. Îns? este util s? verifica?i totu?i:

1. Cum va fi vremea? În anumite cazuri poate fi deosebit de important. Dac? ?ti?i c? vremea are o influen?? mare asupra c?l?toriei dvs., verifica?i toate informa?iile disponibile din mai multe surse ?i preg?ti?i-v? cu echipament corespunz?tor

2. A?i închis apa, gazul, aparatele electrice? Pentru a nu avea probleme ?i pentru a economisi bani asigura?i-v? c? a?i inchis gazul, apa ?i a?i deconectat toate aparatele electrice neesen?iale din casa. De asemenea stinge?i becurile ?i porni?i alarma dac? dispune?i de una.

3. A?i luat aparatul foto? Are baterii înc?rcate? Poate vede?i pe drum sau la destina?ie ceva ce trebuie neap?rat fotografiat. Dac? a?i uitat aparatul va fi frustrant dar dac? nu l-a?i uitat ins? bateriile sunt slabe ?i nu pute?i face poze va fi ?i mai frustrant.

4 Ave?i grij? s? v? lua?i bani suficien?i ?i nu uita?i nici de acte! Acestea sunt esen?iale pentru orice eventualitate, chiar dac? merge?i în inima mun?ilor nu ve?i ?ti niciodat? ce se poate întâmpla. Este bine s? ave?i bani la dvs. , nu foarte mul?i dar suficien?i. Pute?i lua ?i un card bancar la dvs. , este mai sigur ins? nu îl pute?i utiliza oriunde, a?a ca nu stric? s? ave?i ?i cash. Dac? merge?i în str?in?tate nu uita?i de pa?aport sau viz? dac? sunt necesare.

5. Lua?i cu dvs. un cu?it ?i o lantern?. Acest lucru este valabil mai ales dac?  merge?i la munte unde în caz c? se întunec? o surs? de lumin? poate ajuta mult. De asemenea un cu?it, pentru t?iat sau confec?ionat diverse lucruri v? va fi de ajutor.

6. Verifica?i mijloacele de transport. Cu orice mijloc de transport a?i merge verifica?i disponibilitatea acestuia. Dac? merge?i cu trenul sau autobuzul verifica?i programul de circula?ie al acestora ?i procura?i-v? bilet din timp. Dac? merge?i cu autoturismul personal verifica?i dac? acesta este în stare adecvat? pentru o asemenea excursie. Nu uita?i de benzin? suficient? dac? merge?i la munte, unde nu sunt benzin?rii la tot pasul.

7. Verifica?i locul de cazare. Face?i rezerv?ri pentru cazare din timp ?i verifica?i disponibilit??ile unit??ii. Dac? merge?i cu cortul asigura?i-v? c? acesta nu este rupt sau dac? îî lipsesc componente.

8. Verifica?i informa?iile disponibile despre destina?ie. S-ar  putea ca muzeul pe care dori?i s? il vizita?i s? fie în renovare sau parcul de distrac?ii s? fie inchis. De multe ori turi?tii se confrunt? cu asemenea probleme în cazul în care nu se documenteaz? în mod corespunz?tor despre destina?ia lor.

9. Procura?i-v? h?r?i sau GPS. Ni?te h?r?i bune sau un GPS de naviga?ie v? pot ajuta enorm pentru a economisi timp în c?utarea diverselor obiective de pe drum.

10. Nu uita?i s? v? lua?i ?i ceva provizii. Mai ales dac? merge?i în zone mai pu?in locuite, cu magazine mai pu?ine. Dar ?i dac? merge?i în mijlocul civiliza?iei s-ar putea întâmpla s? nu pute?i avea acces pentru o vreme la magazine sau restaurante. Pune?i câteva sandwichuri ?i ap? de b?ut in bagajul dvs.

Cam atât. Complet?rile sunt binevenite. Pute?i l?sa un comentariu pe blog.

Share
Tags:

Aici Blog.Ropedia.ro, bine v-am gasit

June 1st, 2007 | 1 comentariu | Publicat in Ropedia.ro de

Pentru o mai buna comunicare cu vizitatorii Ropedia.ro, lansam astazi Blog.Ropedia.ro , prin intermediul caruia va vom anunta cele mai noi stiri din domeniul turistic, noutatile privind Ropedia.ro si multe alte informatii utile calatorilor in Romania, totul pentru ca vacanta dvs. sa fie perfecta.

Astfel Ropedia.ro anunta inceperea dezvoltarii versiunii 2 a siteului, versiune mult superioara celei actuale si care credem ca va atrage si mai multi vizitatori, calatori si drumeti. Versiunea 2 pe langa informatiile actuale va permite ofertantilor de servicii turistice, fie ele hoteluri, pensiuni fie agentii de turism sa isi creeze un cont pe Ropedia.ro si sa isi publice ofertele. Data lansarii se va anunta ulterior.

Folosim aceasta ocazie pentru a va indemna sa rasfoiti siteul nostru si sa ne transmiteti opiniile dvs., sugestiile si doleantele in ceea ce priveste Ropedia.ro

Share
Tags: , , , ,