| Abonare la RSS

O dezamagire din Delta si cateva sfaturi pentru Camping Delfinul

October 4th, 2012 | Nu sunt comentarii | Publicat in Review de

camping_dolphin1_8918801715Am fost și în acest an în Delta Dunării la Sfântu Gheorghe. Din motive obiective am reușit să ne facem timp pentru această excursie tradițională deja doar în prima săptămână din Septembrie. Zis și făcut, cu câteva săptămâni înainte am verificat situl Campingului Delfinul, locul de cazare preferat în Sfântu Gheorghe. Și spre stupoarea noastră am aflat că în acest an campingul se închide la sfârșit de august.

Am pus mâna pe telefon și am sunat la telefonul afișat pe site (un telefon de București pentru că se pare că acolo au sediul). Un domn îmi explică politicos că într-adevăr campingul se închide la sfârșit de august pentru că nu este rentabil pentru ei să îl țină deschis în septembrie. Această afirmație este cel puțin ciudată și am rămas foarte dezamăgiți pentru că de obicei era plin la început de septembrie și nouă chiar ne plăcea atmosfera din camping. Dar asta este ne-am conformat și am căutat altă locație. Până la urmă ne-am hotărât pentru pensiunea Spiritul Deltei.

Evident când am ajuns acolo am fost șocați de cât de multă lume era în Sfântu Gheorghe, și totuși cei de la Delfinul spun că nu este rentabil să țină deschis campingul. Hai să vedem un pic de ce cred eu că au probleme:

1. Angajații

La Camping Delfinul sunt angajați tot felul de indivizi care de obicei nu sunt localnici (sunt aduși de la Tulcea sau București – am auzit). Gradul lor de implicare este minim. Acum doi ani, tot în septembrie,  dimineata la 7 si ceva stăteam la coada la bar să ne luam o cafea și spre marea noastră dezamăgire nu era nimeni să deschidă barul până pe la 8 și ceva. Asadar am mers in centru la magazin să ne luăm cafea. Seara la 8 băieții de la bar erau plecați deja la pescuit așa că am rămas fără bere fiind nevoiți să mergem în centru la barul dintre sălcii. De asemenea angajații sunt foarte reci și se comportă de parcă mi-ar face o favoare că îmi dă o bere contra cost.

2. Proasta organizare

Am auzit că in numeroase ocazii unii care se pretind turiști s-au cazat la cort în camping fără să plătească nimic. De ce ? Pentru că nimeni nu verifică dacă ai plătit sau nu așa că unii au profitat de acest lucru ani la rând. Nu cred că este chiar așa de dificil de pus la punct un sistem pe baza căruia cei care au campat acolo să fie verificați cumva și să se incaseze taxele de cort.

Dacă ar fi rezolvate aceste două probleme cred că gradul de ocupare ar putea crește nu numai în septembrie ci și în restul sezonului. Din păcate cu aceasta atitudine nu fac decât să directioneze cu mâna lor turiștii spre pensiunile din Sfântu Gheorghe ce apar ca ciupercile după ploaie.

Share
Tags: , ,

Impresii din Camping Delfinul – Sfantu Gheorghe

August 26th, 2009 | 4 comentarii | Publicat in Jurnal de calatorie, Review de

Camping DelfinulOptiuni de cazare in Sfântu Gheorghe (Delta Dunării) sunt multe. Sunt şi pensiuni, sunt şi cazările la particulari, există şi vilele de la Green Village şi există Camping Delfinul. Am ales această ultimă locaţie pentru a ne petrece concediul, din raţiuni de cost şi atmosfera de la camping. Pentru că încă nu era sezon la inceput de iulie căsuţele erau la 55 de RON iar cortul la 15 RON.

Check in

Odată ajunşi la Sfântu Gheorghe am aflat repede de la localnici unde este situat complexul Delfinul. Trebuia să urmăm drumul principal din sat spre mare până vedem campingul. Am pornit şi după ce am mers aproximativ 400 m, am ajuns acolo. Evident trebuia să ne cazăm la recepţie. Aici spre marea mea surpindere am dat de căteva fete destul de înţepate care ne-au întâmpinat cu o atitudine demnă de ofiţerii securităţii. Una dintre domnişoare era să facă criză de panică că nu am reuşit să scoatem în 10 secunde buletinele cerute cu insistenţă demnă de o cauză mai bună. Înţelegeam dacă era ditamai coada în spatele nostru, însă nici vorba.

casute

Toalete şi duşuri

După aşa o primire am inceput inspecţia campingului destul de precauţi. Însă de aici au inceput surpizele plăcute. Primul obiectiv: duşurile şi toaleta. De acestea se legau temerile mele cele mai mari, în sensul că mă gândeam că vor fi cel puţin insuficiente pentru atâta lume şi va fi coadă.  Insă la camping Delfinul există două clădiri cu duşuri, toalete şi spălătorie la standarde occidentale, cu dotări moderne, apă caldă permanentă, cu o curăţenie  impecabilă şi spre liniştea mea în număr suficient.

Cazare

Căsuţele sunt destul de micuţe, au două paturi insă sunt curate şi echipate corespunzător. În spatele acestora se află locurile de corturi, dotate cu prize pentru incărcătoare de telefon, baterii, etc. Totul amenajat cu gust, cu alei pietruite şi copaci plantaţi peste tot şi în marea de nisip din Sfântu Gheorghe aici exista iarbă care este udată permanent.

Camping Delfinul - restaurantMăncare şi băutură

După ce ne-am acomodat şi am despachetat am pornit spre restaurantul din camping să gustăm preparatele din peşte atât de mult lăudate. Restaurantul “cu autoservire” are un sistem aparte de servire. Te duci, îţi comanzi mâncarea, o plăteşti, după care aştepţi să te strige. Când este strigată comanda ta mergi şi ridici tava cu mâncarea comandată.  Şi trebuie să vă spun că saramura de ştiucă servită aici şi cu care am inceput concediul din Delta Dunării – este excelentă. Printre alte mâncăruri comandate aici şi pe care le recomand se află scrumbia la grătar şi morunaşul la grătar. Pentru alte specialităţi tradiţionale apelaţi la localnici. Voi reveni cu un articol doar pe tema mâncărurilor servite în Deltă.

Preţurile sunt comparabile cu restaurantele din marile oraşe, chiar mai ridicate pentru anumite băuturi. Este oarecum de înţeles deorece tot ce se găseşte aici trebuie adus cu vaporul de la Tulcea sau Murighiol.

Camping Delfinul - cinemaTimp liber şi distracţie

Există în camping Delfinul un cinema în aer liber unde rulează în fiecare seară câte un film. Şi rulau filme noi, din cele care rulează la cinematografe. De exemplu într-una din seri rula Îngeri şi Demoni. Accesul la aceste filme este gratuit (inclus în pachet cum ar veni). La fel stă treaba şi cu discoteca, însă sincer nu am intrat în discotecă pentru că am trecut de vârsta aceea. În plus era lume puţină şi cam mulţi minori.

Câteodată, după un program afişat peste tot în camping se ţin şi recitaluri de muzică folk, jazz şi altele pe scena amenajată la cinematograful în aer liber. Noi am prins un recital de muzică folk.

Comunicaţii

Există semnal de telefonie mobilă, atât Orange cât şi Vodafone. În cadrul campingului există un hotspot pentru internet wireless care este gratuit. În ceea ce priveşte bancomatele, există un bancomat BRD în centrul satului, la Complexul Comercial de la care am reuşit să retrag bani.

Plaja

Plaja din Sfântu Gheorghe este situată cam la 1 km de Camping Delfinul. Mulţi parcurg traseul acesta pe jos dar există şi un trocărici (tractor sau jeep după caz) cu remorcă, care contra sumei de 2 lei vă va duce până la plajă. Plaja este foarte lungă cu lume puţină existând loc suficient pentru toată lumea şi are un aspect mai sălbatic. Aici nu veţi găsi terase sau chioşcuri alimentare. Dacă vreţi să beţi sau să mâncaţi luaţi-vă provizii pentru că pe plajă nu veţi găsi. Merită să veniţi aici şi noapte pentru a vedea licuricii de apă existenţi doar aici şi la Gura Portiţei. Aceştia pe întuneric luminează în apă, oferind un spectacol extraordinar.

Camping Delfinul - corturiServirea

Servirea este punctul cel mai slab al complexului Delfinul. Personalul este adus aici din alte locuri (Tulcea, Bucureşti) şi au un stil foarte enervant de interacţiune cu clienţii. Am amintit deja de femeile de la recepţie. Şi chelnerii au acelaşi stil de a vorbi cu clienţii. De parcă mi-ar face mie o favoare că îmi dă o bere. Păi deocamdată nu eu iau salariul din banii ăia.

Impresii finale

Per total mi-a plăcut la Camping Delfinul, condiţiile sunt excepţionale,  preţurile sunt bune la cazare, decente la mâncare şi băutură. M-a surprins numărul mare de turişti străini de aici şi faptul că aceştia spre deosebire de români nu au nici o problemă în a dormi la cort sau în căsuţe.

Calificativele noastre:

  • Condiţii:  nota 9
  • Servire:   nota 6
  • Preţuri:   nota 8
  • Măncare: nota 9

Share
Tags: , , , , ,

La Sfantu Gheorghe in Delta Dunarii a inceput festivalul de film Anonimul

August 11th, 2009 | Nu sunt comentarii | Publicat in Festival de

Camping DolphinIeri 10 august a inceput cea de şasea ediţie a Festivalului Internaţional de Film Independent Anonimul. Acest eveniment se desfăşoară la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării. Festivalul este găzduit de complexul Green Village şi Camping Delfinul şi se desfăşoară între 10-16 august 2009. În timpul zilei proiecţiile au loc în sălile de cinema din cadrul complexului Green Village iar seara filmele sunt proiectate pe ecranul gigant în aer liber de la Camping Delfinul, aflat chiar vizavi de Green Village.

Festivalul Anonimul are o structură competiţională ce cuprinde secţiuni de lungmetraj, scurtmetraj ficţiune şi scurtmetraj animaţie. În cadrul secţiunii de lungmetraj vor intra în competiţie 7 filme:

UZAK IHTIMAL/ WRONG ROSARY in regia lui Mahmut Fazil Coskun, Turcia 
Tiger Award, Festivalul International de Film de la Rotterdam, 2009

TULPAN in regia lui Sergei Dvortsevoy, Kazakhstan 
Un Certain Regard, Cannes 2008 
East of West, Festivalul International de Filmde la Karlovy Vary, 2008

CEALALTA IRINA in regia lui Andrei Gruzsniczki, Romania 
Locul al 3lea, Festivalul de Film de la Bergamo, 2009 
Premiul Zilelor Filmului Romanesc, Festivalul International de Film Transilvania, 2009

TREELESS MOUNTAIN in regia lui So-Yong Kim, Coreea de Sud 
Premiul Netpac, Festivalul International de Film de la Pusan, 2008 
Premiul Juriului Ecumenic, Forum – Berlinale 2009

UNA SEMANA SOLOS/ A WEEK ALONE in regia Celinei Murga, Argentina 
Cel mai bun regizor, Festivalul International de Film de la Salonic 2008 
(Celina Murga a castigat Premiul pentru cea mai buna regie la prima editie a Festivalului de film ANONIMUL, 2004 cu filmul Ana y los otros/ Ana si ceilalti)

STELLA in regia lui Sylvie Verheyde, Franta 
Nominalizare Cel mai bun actor in rol secundar pentru Benjamin Biolay, Premiile César 2009 
Cel mai bun scenariu, Festivalul International de Film de la Flanders, 2008

199 RECETAS PARA SER FELIZ/ 199 TIPS TO BE HAPPY in regia lui Andrés Waissbluth, Chile 
Premiul Juriului, Festivalul de Film Valdivia, 2008 
Festivalul International de Film de la Rotterdam, 2009

În cadrul secţiunii de scurtmetraj de ficţiune vor fi proiectate 24 de pelicule iar la secţiunea scurtmetraje de animaţie vor intra în competiţie 18 pelicule.

Festivalul va cuprinde şi un program întitulat Eco Docs, ce a fost lansat în 2007 şi în cadrul căruia se vor prezenta producţii care abordează probleme globale cu care se confruntă în prezent omenirea. Un aspect inedit şi o premieră în acelaşi timp îl reprezintă faptul că în acest an premiile nu vor fi acordate de juriu ci de publicul prezent la Festivalul Anonimul.

De asemenea în acest an organizatorii au pus un accent deosebit pe mediatizarea festivalului, fiind invitaţi şi o serie de bloggeri de renume precum Zoso, Bobby Voicu, Arhi, Victor Kapra şi alţii.

Mai multe informatii pe pagina oficiala a festivalului.

Share
Tags: , , , , ,