| Abonare la RSS

2009 – ocazia ratata a turismului romanesc

March 17th, 2009 | 2 comentarii | Publicat in Turismul in Romania de

2009 va ramane cu siguranta in istorie alaturi de 2008 ca si perioada marii crize ce a zguduit intreaga lume. Criza este de obicei un prilej de reasezare a economiei, de reorientare a pietelor si de redefinire a unor fluxuri economice. 2009 ca an al crizei ar fi putut aduce cu adevarat relansarea turismului romanesc prin reorientarea fluxurilor de turisti.

Dat fiind ca in aceasta perioada fiecare cauta sa economiseasca cat mai mult destinatiile mai ieftine vor fi la mare cautare in 2009. Si in general in Romania preturile la anumite lucruri sunt mai mici decat in alte tari. La alte produse si servicii sunt insa mai mari. Daca cei care detin afaceri in turism ar fi inteles sa mai lase din preturi, sa ofere servicii de calitate am fi putut fi marii castigatori ai acestei crize.

Dar nu, la noi oamenii de afaceri se multumesc sa ii jecmaneasca pe cei cativa turisti pe care ii au, in loc sa castige mai putin pe cap de turist dar de la mult mai multi turisti. Filosofia care primeaza este ca fiecare patron trebuie sa scoata inca din primul an investitia facuta si daca se poate sa isi cumpere si o masina de teren de macar 50000 de euro ca sa aiba ce arata la prieteni. Este deja notoriu cazul unei partii de schi din nordul tarii unde s-au investit cateva milioane de euro si unde imediat in primul an s-a pus taxa de urcare de 10 lei cu telescaunul la o partie de aproximativ 1000 metrii lungime. Pai multumim, la asemenea preturi putem schia si in Austria pe partii de la 5 km lungime in sus.

Asa ca in 2009 vor creste austriecii, bulgarii si alte natii care au inteles sa mai lase din preturi pe segmentele lor, iar cei de la noi vor astepta dupa tichetele de vacanta date de pomana de catre guvern.

Share
Tags: , , ,

Cum sa reduci costurile unei vacante

March 7th, 2009 | Nu sunt comentarii | Publicat in Sfaturi utile de

Criza economica mondiala afecteaza tot mai mult vietile oamenilor. Si odata cu acestea si vacantele, concediile, calatoriile noastre sunt afectate de criza. Suntem nevoiti sa reducem costurile si sa economisim cat mai mult, de oriunde se poate. In lista de mai jos va vom arata cum puteti sa economisiti sau sa aveti o vacanta mai ieftina, fara sa fiti nevoiti sa renuntati la ea.

Transport

1) Odata ajunsi la destinatie folositi pentru transport mijloacele de transport in public. Este mult mai ieftin decat cu autoturismul personal sau taxiul.

2) Nu inchiriati masina decat daca este absolut necesar.

3) Daca puteti evitati sa mergeti cu masina in vacanta. La multe hoteluri se percep taxe de parcare.

4) Familiarizati-va cu zona si neaparat sa aveti o harta. Puteti economisi astfel bani la transport.

Timp liber

1) Unele muzee  au zile cu intrare gratuita sau la un pret redus.  Aflati care sunt acele zile si mergeti atunci sa le vizitati.

Mancare si bautura

1) Cumparati bautura de la magazine si nu de la barul hotelului deorece acestea din urma au preturi foarte piperate de cele mai multe ori

2) Cautati restaurante ieftine sau puteti sa va cumparati mancare de la magazine. De cele mai multe ori mancarea din restaurantul hotelului este scumpa.

3) Evitati restaurantele “de fite”. Aflati unde mananca localnici si mergeti acolo. E probabil mult mai ieftin decat in restaurantele pentru turisti.

4) Daca aveti inclus micul dejun la hotel sau pensiune, nu il ratati si incercati sa va satisfaceti foamea. Veti economisi astfel in orele urmatoare cel putin pe partea de mancare, bautura si cafea.

5) Daca plecati la plimbare luati o sticla de apa de la magazin, veti evita sa dati mult mai multi bani pe aceeasi sticla de apa la diversele chioscuri din gari, aeroporturi sau zonele turistice.

Cazare

1) Cautati cazari mai ieftine, nu va rezervati camera la primul hotel care va iese in cale.

2) Daca negociati cu o pensiune intotdeuna cereti prima data pretul pe o noapte. Dupa aceea cereti-le sa reduca pretul pentru mai multe nopti.

3) Puteti sa va cazati la hostel unde preturile sunt mici. De cele mai multe ori sunt 4-6 paturi intr-o camera si veti nimeri cu straini dar acest mod de cazare este foarte utilizat in strainatate si aveti astfel sansa de a cunoaste oameni noi. Daca  sunteti un grup de 4-6 atunci este si mai indicat sa mergeti la hostel.

4) Daca exista campinguri amenajate in zona puteti sa va luati cortul cu dumneavoastra. Este foarte ieftin sa stai la cort iar in campingurile moderne exista toate facilitatile (wc, dus, apa calda)

Comunicatii

1) Vorbiti la telefon doar strictul necesar. Lasati povestile pentru cand ajungeti acasa.

2) Daca aveti internet in camera puteti utiliza serviciile de mesagerie instanta (Yahoo Messenger, Skype) pentru a conversa cu rudele sau cunostiintele dvs. E mult mai ieftin decat la telefon sau chiar gratis.

3) Daca nu aveti internet la hotel cautati zone cu wifi gratis din apropiere, in cele mai multe locuri exista.

4) Inainte de a pleca cumparati un ghid al zonei. Acesta va va feri de multe incurcaturi si va va furniza informatii pretioase pentru a va face vacanta mai ieftina si mai placuta.

Diverse

1) Duceti baterii reincarcabile si incarcator pentru aparatele electrice care folosesc baterii. Veti evita astfel sa dati banii pe baterii.

2) Inainte de a pleca in vacanta nu uitati sa opriti toate aparatele electrice din casa si de preferinta sa le scoateti din priza. Economisiti astfel energie si evitati eventualele accidente nedorite.

Si nu in ultimul rand va recomandam sa nu mergeti niciodata in vacanta pe credit. Vacanta trebuie sa fie o perioada de relaxare si liniste. Daca va trebui sa va stresati pentru cum o sa platiti concediul atunci nu va fi o vacanta deloc. Mai bine mai strangeti bani si utilizati sfaturile noastre pentru a avea o vacanta adevarata.

Share
Tags: , , ,