| Abonare la RSS

Grindul Chituc

February 2nd, 2010 | 4 comentarii | Publicat in Jurnal de calatorie de

Inainte de toate trebuie sa stii ca pana sa iesi din Vadu trebuie sa iti faci provizii de apa, sa verifici daca ai combustibili suficienti si sa renunti la idea preconceputa ca la mare te asteapta pe plaja o hoarda de localnici serviabili care te indeamna la o bere rece, o inghetata sau alte apanaje ale unui concediu comod pe litoral. Daca asta iti doresti ramai in Mamaia sau nu depasi macar zona Corbu.

Desi pana in anii trecuti zona Vadu era arhisuficienta pentru o dupaamiaza de weekend sau orice altfel de dupamiaza linistita in care puteai face o plaja si un exercitiu de relaxare in solitudine, dupa caz in costumul lui Adam daca esti amator, in ultima vreme fasia edenica pana nu mai de mult a devenit supra-aglomerata iar drumul de placi din beton un calvar. Asa ca am decis intr-o zi sa mergem mai in nord, pe acea fasie de nisip numita Grindul Chituc, dupa cum te anunta si panourile destul de imprecise inca din Vadu. Imprecise pentru ca il anunta dar nu te sfatuiesc pe unde sa si ajungi. Desigur, cei mai temerari povestesc ca este “doar” un drum de cateva ore pe jos de-a lungul baltilor sau chiar pe malul marii… Insa desi cu rusinare si autocompatimire pentru nevolnicia resurselor motorii inascute, va relatam solutia mai putin autopenitenta. Nu va trebuie decat o masina 4X4 sau o Dacie 1300, dupa caz. Din experienta, daca ai o Dacie si o poti urni din loc, macar o sa renunti fara parere de rau la ea in momentul in care va ramane intepenita in nisip sau se va rupe puntea intr-unul din santurile “naturale” sadite de cei de la Apele Romane in incercarea de a proteja biosfera. Vei considera cu usurare ca participi la un program Remat adhoc.

Sa ne intoarcem la drum… Dupa cum spuneam, pe acest drum spre plaja Vadu, care este mai degraba un dig placat cu beton printre mlastini, exista o anume bifurcatie, in termeni mai precisi o intersectare a drumului principal cu alte doua drumuri care pleaca alandala prin papuris. Acolo trebuie sa faci pe unul dintre acestea stanga, cotind, printre paraiturile si o eventuala atingere cu scutul a pietrelor prezente, spre nord. Drumul este bineinteles o carare pe nisip, mai exact doua carari, paralele, care se vor intersecta pana la urma, asa ca nu te obosi sa alegi, amandoua sunt la fel de sinuoase, pline de capcane in nisip si la fel de inguste. Din cand in cand apare o zona de roca care face zdruncinaturile si mai afurisite. Daca nu treci de treapta a doua si nu pui frana brusc, vei ajunge la prima bariera, un post de paza pe care un neavizat il poate considera capatul drumului. Am avut curiozitatea de a opri pentru a afla ca de fapt nu ne impiedica nimeni sa mergem mai departe. Si am mers inca aproximativ 15 km. Peisajul este fascinant, linistea de asemenea… Fauna te surprinde, la fel si seara si te gandesti ca este de mirare ca mai misca ceva in zona aceea in afara de tauni si alte insect cu trompe insetate. Aici ma opresc si va repet de mai multe ori, ca sa intelegeti: daca nu aveti un noroc chior sa nimeriti cand bate vant puternic dinspre mare ori sa ploua cu galeata, trebuie neaparat sa aveti Autan, Autan, Autan… Uiti de apa, combustibili si orice altceva…prioritatea este supravietuirea imediata.

Urmatoarea bariera este cea pazita cu strasnicie de cei de la Apele Romane, mai mult sau mai putin incoruptibili, si consta intr-un pod cu bariera peste canalul ce leaga lacul de mare. Se spune ca dincolo nisipurile sunt si mai grozave, albe chiar, dar cum noi nu cautam atoli de corali, ne-am intors cativa kilometri si am croit cu cauciucurile drum pana pe plaja prin vegetatia specifica, adica iarba si tufe de spini care in general pot ascunde ce este mai rau, insa noi am sperat in ce este mai bine.

Asa ca dupa trei santuri, o groapa plina cu apa si multe injuraturi am strabatut fasia ce desparte plaja de drum, pana ce am ajuns la cativa metri de mare. Cunoscand posibilitatea de a te trezi luat de valuri am ales o duna mai inalta atat pentru corturi cat si pentru masina, cu toate ca teoretic toata zona este perfect inundabila pe timp de furtuna. De mentionat ca in zona nu exista decat o singura liniuta instabila de semnal, si aceasta fiind pana la urma o situatie generatoare de relaxare…in fond cei de la 112 nu te-ar lua in serios daca ai avea necazuri.

Am stat trei zile pe grind, fara sa reusim sa trecem mai departe spre Periboina. Am platit amenda pentru campare in biosfera, nu am lasat nimic nedegradabil in urma si am ramas cu cateva lucruri esentiale in minte. Celebra vaduva neagra exista (desi noi am ratat o astfel de intalnire), la fel ca si multe alte specii de paianjeni mai putin veninosi pe care trebuie sa ii indepartezi cu grija din cort seara pentru un somn odihnitor…

In august miliarde de moluste fosforescente transforma noaptea valurile marii in jerbe de luminite, un spectacol fantastic…

Iar pentru pescarii inraiti, mitul cu baltile bogate in pesti ramane in picioare, desi noi nu am prins decat carasei ce fac placerea pescuitului sa para o deviatie rusinoasa.

Aprecierea maxima ramane pentru linistea si intimitatea unui loc rar vizitat de civilizatie, un loc cu plaje salbatice, curate, cu pericole naturale de bun simt care te fac sa pricepi ca mama natura a avut altceva in plan decat siguranta specie umane, un loc perfect pentru romantici inraiti si pentru cei in cautarea echilibrului interior. Asta desigur pana cand se termina gheata din lada frigorifica, sarea de pe piele face déjà straturi ce iti provoaca mancarimi insuportabile iar nisipul omniprezent in mancare, bautura si prin toate orificiile cu care corpul uman este prevazut te fac sa apreciezi din nou conditiile oferite la cateva zeci de kilometrii, la preturi “rezonabile”.

Share
Tags: ,