| Abonare la RSS

In recunoastere la Baisoara

January 18th, 2010 | 2 comentarii | Publicat in Schi si zapada de Ropedia.ro

Duminica 17 ianuarie 2010

Pornim nu foarte devreme spre Băişoara. De această dată nu mergem la schi. Mergem să ne relaxăm, mergem la zăpadă, deorece la Cluj nici urmă de nea. Drumul spre Staţiunea Muntele Băişorii nu este printre cele mai bune drumuri pe care le poate visa un şofer care ţine la maşina lui. Sunt şi porţiuni mai bune. Drumul a fost insa curat, nu era zăpadă pe carosabil decât chiar când am ajuns în staţiune.

După o scurtă pauză de cafea pornim să explorăm staţiunea dar mai ales pârtia de schi. Cu toate că zăpada nu este mare (aproximativ 15 cm) peste tot sunt turişti, amatori de schi şi săniuş. Nu lipsesc nici comercianţii de tot felul. De la ceai sau vin fiert la inchirieri de echipament de schi sau ATV-uri sunt de toate.

Drumul spre pârtie este mai aglomerat decât ne aşteptam. Odată ajunşi acolo primul lucru care ne sare în ochi este pasajul teleschiului deasupra potecii. Deasupra noastră trec schiorii care urcă spre vârf.

Pârtia de la Băişoara este o pârtie medie ca dificultate. Nu este nocturnă iar pârtia in sine datorită stratului subţire de zăpadă nu se prezintă într-o condiţie excelentă. Pe alocuri sunt nişte bolovani, în alte locuri se vede iarba de sub covorul de zăpadă. Nu ar fi stricat un tun de zăpadă totuşi. Pentru că temperatura este sub zero grade, deci s-ar fi rentat producerea zăpezii artificiale.

Cu toate acestea sunt schiori în număr mare , chiar mai mare decât m-aş fi aşteptat. Dar teleschiul dublu face faţă cu brio celor care nu s-au putut abţine de la o tură pe zăpadă. Mai că îmi pare rău că nu am venit echipat pentru schi.

Mergem la puţin săniuş, un pic de plimbare şi peste ceva vreme pornim spre casă. Urmează incă o săptămână de aşteptare. Poate va ninge  şi vom avea zăpadă suficientă pentru schi!

Update: Pretul unei urcari cu teleschiul era 4 lei

  • Share/Bookmark
Tags: , , , , ,

Sezon de schi prelungit si in judetul Covasna

March 27th, 2009 | Nu sunt comentarii | Publicat in Schi si zapada de Ropedia.ro

comandau5Vremea rece din ultima perioada a facut ca stratul de zapada sa fie consistent in zonele montane inalte. Partiile de schi sunt deschise si in judetul Covasna unde schiorii pot alege dintre partia de la Şugaş Băi si partia de la Comandău.

In ceea ce priveste accesul in statiuni lucrurile sunt putin mai diferite astfel ca in zilele de sambata si duminica din Sfantu Gheorghe circula si autobuze spre Şugaş Băi cu plecare la orele 10 si 14 din Sfantu Gheorghe si plecare la orele 13 si 17 din statiune. Spre Comandău nu există insa curse regulate, puteţi folosi doar maşina personala.

  • Share/Bookmark
Tags: , , , , ,