| Abonare la RSS

Ursus, berea si romanii

November 23rd, 2010 Publicat in Editorial

Ştirea săptămânii trecute în Cluj a fost închiderea fabricii de bere Ursus din Cluj de către multinationala SABMiller şi  mutarea producţiei la fabrica din Buzău. Înainte să vă arătăm cine sunt vinovaţii şi de ce s-a ajuns aici, vom face o scurtă recapitulare a istoriei fabricii Ursus de la Cluj.

Scurt Istoric

Prima atestare documentară a fabricii de bere din Cluj datează din 1878 când fabrica se numea Fabricile de Bere Unite. Ulterior fabrica a fost rebotezată Fabrica de Bere Înainte iar mai târziu în Ursus SA. În anul 1958 a fost implementat procesul de pasteurizare a berii iar mai târziu în 1994 berea blondă a fost înlocuită cu Ursus Pils. Tot în 1994 fabrica este privatizată iar acţionarul majoritar devine grupul german Brau und Brunnen. Ulterior SABMiller devine acţionar principal iar fabrica funcţionează în cadrul grupului Ursus Breweries.  În 2004 proprietarii decid să mute sediul social la Bucureşti, acesta fiind primul pas în pierderea identităţii berii Ursus al doilea fiind scoaterea sintagmei “Bere Cluj” de pe eticheta berii Ursus iar pasul final este închiderea fabricii de bere din Cluj în anul de graţie 2010.

Câteva cuvinte şi despre proprietar. SabMiller este o companie multinaţională cu originea in Africa de Sud dar cu sediul în Londra, fiind al doilea fabricant de bere din lume după Anhauser-Busch InBev. Printre mărcile fabricate de SabMiller la nivel mondial amintim: Peroni Nastro Azzuro, Pilsner Urquell, Miller Genuine Draft, Grolsch.

Cine este vinovat ?

1. Consumatorii

Românii suferă la capitolul consum de bere de câteva obiceiuri proaste. Într-o ţară în care salariul mediu pe economie se situează undeva la 350-400 euro, o mare majoritate a populaţiei băutoare de bere bea numai mărci premium precum Heineken, Becks, Carlsberg şi aşa mai departe. La fel ca şi cu maşinile unde toţi vor BMW si Audi, românii nu suportă nici clasele inferioare de bere. Dacă celor mai mulţi nemţi nu le este ruşine să bea un Oettinger (bere low cost, cea mai vanduta bere din Germania), celor mai mulţi dintre români le este ruşine să bea bere Ciucaş, Azuga, Noroc, Neumarkt sau alte mărci mai ieftine.

Evident toţi vin cu motive inventate cum că X marcă de bere ar fi mai specială, mai bună, etc. Odată la un revelion am făcut un concurs de recunoscut beri. Cum s-a desfăşurat concursul. S-au turnat 6 sau 7 mărci diferite de bere în tot atâtea pahare fără ca vreunul din concurenţi să ştie ce bere este in pahar. Ei trebuiau pe baza gustului să recunoască berea şi să treacă pe o foaie de hârtie numele berii din pahar. Rezultatul a fost cât se poate de slab. În medie concurenţii au recunoscut o marcă de bere din 7 dar nicidecum preferata. Eu însumi am recunoscut 1 marcă: Ursus – o să vă spun mai târziu de ce am recunoscut Ursusul.

2. Localurile din România

Pentru că cei mai mulţi dintre patronii de localuri suferă de o sărăcie cruntă şi nu işi permit să aştepte încă o lună după Q7, ei acceptă două mese şi trei scaune în bar sau restaurant de la Tuborg, Carlsberg, Heineken sau cine ştie ce marcă. Evident scaunele, mesele, umbrelele, paharele – totul sunt inscripţionate cu marca respectivă. Însă nu e de ajuns că le fac reclamă gratuit mai trebuie să plătească un preţ:  nu au voie să vândă alte mărci decât cele ale producătorului care are marca inscripţionată pe scaun, masă şi şorţul barmanului. Chiar atât de râu am ajuns ? Ne vindem pentru orice ? Eu deja am oroare când intru în câte o cârciuma din asta de fiţe care nu are decât bere de la un singur producător. În ultima vreme Tuborg a fost marca care apărea agasant, fie la Taverna, fie la Euphoria Biergarten sau multe altele. Cine nu vrea Tuborg, Carlsberg sau Holsten ce face ? Eu vreau o bere românească şi nu mai intru în astfel de localuri!

Am fost acum un an în Cehia, la Praga. Am fost de-a dreptul stupefiat că în baruri, restaurante nu se vindea decât aproape exclusiv bere din Cehia. Nu tu Tuborg, nu tu Carlsberg, nimic, doar bere cehească. Mai târziu din pură curiozitate am căutat şi alte beri şi se găseau în câteva supermarketuri, dar doar câte o marcă-două străină. In rest doar de-ale lor.

Din păcate românii sunt naţionalişti doar cu gura, când e vorba de bani sintagma  “frate, frate, da brânza e pe bani” e de mare actualitate. E şi asta printre cauzele scăderii popularităţii Ursus în Cluj şi probabil şi în alte zone. Nici dacă vrei nu găseşti Ursus în localuri/restaurante.

3. SabMiller

a) Pierderea identităţii berii Ursus

SabMiller este insă principala vinovată pentru distrugerea berii Ursus. La o primă vedere oricine ar putea crede că au avut un program sistematic de eliminare din Cluj a acestei mărci. În primul rând au mutat sediul social la Bucureşti, evident angajaţii de acolo nefiind clujeni nu puteau să aibă acelaşi ataşament faţă de brandul Ursus precum clujenii. A urmat scoaterea sintagmei “Bere Cluj” de pe etichetă motivată cu scuze puerile: “Aceea a fost o decizie legată de prezenţa acestei mărci la nivel naţional”, spune Gary Whitlie – preşedintele Ursus Breweries.

Îi sugerez domnului Whitlie să ia în mână un Becks sau un Stella Artois şi să privească atent etichetele. Pe Stella Artois scrie “Leuven” – care este numele oraşului belgian aproape anonim în care a fost creată această bere. Leuven are aproape 91.000 de locuitori. Dar în Leuven işi are sediul şi producătorul berii Stella Artois şi anume Anhauser-Busch InBev, cel mai mare producător de bere la nivel mondial cu o cotă de 25% din piaţa berii şi a 5-a companie producătoare de bunuri de larg consum de pe Terra.

De asemenea dacă domnul Whitlie se uita la Becks va vedea că pe Becks scrie Brauerei Beck & Co – Bremen Germany. Deci şi oraşul Bremen apare pe Becks cu toate că nu se mai fabrică doar acolo şi se vinde aproape în toată lumea. Exemplele enumerate dovedesc că dacă un producător vrea să îşi păstreze rădăcinile şi cel mai important lucru – tradiţia unei beri, atunci se poate. Şi vorbim de mărci care sunt prezente la nivel mondial, nu la nivel naţional.

S-a zis de mai multe ori că ar fi problematică fabrica din centrul Clujului pentru că în zilele noastre industria trebuie să fie la marginea oraşului. Evident acesta este un motiv bun, insă relocarea fabricii la marginea oraşului nu reprezenta un cost extraordinar pentru o companie multinaţionala de talia SabMiller. Pentru majoritatea clujenilor dar şi a miilor sau zecilor de mii de studenţi “la fabrica de bere Ursus” rămâne însă un reper de neuitat, mai ales şi datorită apropierii de campusul studenţesc Haşdeu. Să sperăm că “minifabrica” promisă în locul ei va fi totuşi realizată.

b) calitatea berii din ultima perioadă

Spuneam că singura bere care am recunoscut-o la test a fost Ursus. Din păcate nu pentru că ar fi fost foarte bună. Ci pentru că era aşa de fără gust, fără personalitate incât am zis – asta sigur e Ursus. Dacă citim puţin câteva comentarii pe internet vom vedea şi părerea utilizatorilor de net: http://www.evz.ro/detalii/stiri/ursus-inchide-fabrica-din-cluj-napoca-912846.html , http://ziuadecj.ro/economic/adio-ursus-galerie-foto–55639.html

Printre cele mai frecvente reproşuri este faptul că dă mahmureli groaznice şi se mai pomeneşte că s-ar face cu chimie multă, cu extract de malţ, etc. În orice caz calitatea berii de 2-3 ani incoace nu mai e aceeaşi cu ce a fost inainte.

Ce urmează?

Ei işi poziţionează produsul Ursus ca şi “cea mai importantă bere premium de pe piaţă” (http://www.ursus-breweries.ro/marci/). Ei fraţilor berea nu se poziţioneză printr-un slogan inventat undeva în vreun birou de marketing obscur. Berea se poziţionează ca bere premium prin tradiţie şi calitate. E posibil că SabMiller a reuşit să distrugă aceste două lucruri în doar câţiva ani? Consumatorii vor decide.

Degeaba vreţi voi ca ei să creadă că sunteţi Heineken, Stella Artois sau Carlsberg dacă ei vă văd ca pe o bere care a fost cândva bună dar nu mai e ce a fost şi care nici măcar nu se mai fabrică la Cluj, de unde a pornit. Ei vor cumpăra berile amintite iar vouă nu vă rămâne decât să vă închideţi fabricile şi să plecaţi de unde aţi venit.

Ce rămâne de făcut din punctul de vedere al consumatorului

Ei, în primul rând nu mai bem beri produse de SabMiller: Ursus, Timişoreana, Ciucaş, Stejar, Azuga, Redds, Peroni Nastro Azzuro, Pilsner Urquell, Miller Genuine Draft, Grolsch.

În al doilea rând sprijinim berile autohtone. Din păcate nu au rămas multe. Printre puţinele care se mai fabrică la locaţia iniţială este Ciuc, restul fie au fost mutate, fie au fost închise. O altă marcă de tradiţie care din păcate nu se mai fabrică la Reghin este Silva – dar care în continuare este bună. Bergenbier din păcate s-a mutat de la Blaj la Ploieşti, fiind o altă victimă a globalizării conduse de marile corporaţii.

Poate că de fapt asta ne trebuie, să bem mărci aduse de afară, iar când peste ani o să vină un turist străin sau vreun nepot din Spania să ne intrebe care sunt berile tradiţionale româneşti, vom putea să îi spunem cu privirea înfiptă în pământ că “au fost odată demult şi beri româneşti“….

Share
Autor: Taguri: , , ,

12 comentarii pentru “Ursus, berea si romanii”

  1. Sebastian spune:

    Situatia prezentata are in mare masura legatura cu globalizarea si cu economia de piata. Producatorii de bere vor sa produca cat mai mult, sa vanda cat mai mult, in piete cat mai mari si cu cat mai mare profit. Si asta nu e neaparat rau, atat timp cat calitatea se pastreaza sau chiar creste, daca apar sortimente noi etc.

    In definitiv, consumatorii vor sa bea o bere buna … iar localurile vor sa atraga consumatorii oferind o bere care place. In final va castiga berea de calitate si localul care stie sa o promoveze. Eu de exemplu, de ceva vreme, ma axez doar pe bere nefiltrata si ma duc mai des in localurile care ofera aceasta bere. Indiferent daca berea Ursus e facuta sau nu in Cluj, tot nu as bea-o daca nu e de calitate in cele din urma.

    Pe de alta parte, acest fenomen de “dezradacinare” a unor marci, lasa loc liber celor ce doresc sa creeze o marca exclusiv locala.

    In acest moment, daca vrei sa faci o bere in Cluj, pe care sa o promovezi ca atare, esti singur pe piata! Un avantaj imens pentru cei ce au capacitatea sa-l exploateze. Dar, cu mare grija si la calitatea produsului! 🙂


  2. Mihaela Cîmpean spune:

    Da… este o oportunitate mai ales că forță de muncă calificată există. Forță de muncă care acum trebuie să se reporfileze total pentru că nu mai este altă firmă care produce bere în Cluj. Din păcate o nouă fabrică nu are în spate tradiția ci trebuie să și-o facă în mult timp, dar se poate.
    Pe de altă parte, e MARE păcat de berea românească, noi am privatizat valorile și le-am dat la investitori străini, cărora nu le pasă de tradiție ci doar de bani, și care dacă au găsit un loc mai ieftin, chiar dacă au mulți bani, vor folosi acel loc, vor reloca, vor schimba, vor distruge. Cel mai bine ar fi fost ca un român să cumpere firma, și să o îmbunătățească, să îi păstreze tradiția și să o extindă. Altfel ar fi fost dacă s-ar fi produs bere Ursus ȘI în alte tări, nu să vină străinii și să ne distrugă tradiția, și noi să nu putem face nimic împotrivă.
    Si, da! Totul pleacă de la consumator, uite Sebi vrea bere nefiltrată, de ce să nu producă “Ursus CLUJ” și bere nefiltrată de BUNĂ calitate la Cluj pentru că are cerere și pentru că vrem să păstrăm tradiția…
    Tradiția s-a dus când am vândut la straini…


  3. Anamaria spune:

    Asta inseamna globalizare, outsourcing si economii de scara. Asa ajungem noi sa cumparam produse ieftine, pentru ca producatorii se axeza pe costuri si pret, nu pe calitate sau traditie. E exact acelasi principiu ca si la supermarket, de unde cumparam produse mai ieftine decat la magazinele de specialitate, dar cu un pret socio-economic mai mare: salarii minime pt anagajatii din supermarket, rabaturi la calitate, costuri mai mari la producatori, importuri mai ieftine, afectarea industriilor nationale, falimentul micilor magazine locale si asa mai departe.

    Si ca si cu berile, supermarketurile exista pentru ca exista cerere pentru ele. Si da, cererea vine de la noi, de la consumatori. La nivel individual, avem zero putere de convingere. Insa daca am fi uniti ca si grup, am putea infleunta. Asa ca solidarizez cu Laci si nu mai cumpar Ursus. N-o sa fie o mare pierdere pt ca si asa nu sunt un consumator important de bere, dar e un inceput.

    In final, mi se pare ca agentii economici se impart in 2 categorii – cei care isi construiesc economii de scara si cei care supravietuiesc pe nisa. Cei cu economiile de scara – gen supermarketuri, dar si SabMiller – beneficiaza de acces la resurse, au dimensiuni mari si costuri unitare reduse, creeaza eficiente operationale (productie, distributie, marketing etc.) si isi permit astfel sa atraga clientii prin preturi reduse. Cei cu nisa au costuri unitare mai mari si atrag clienti prin anumite aspecte ce le diferentiaza, gen o calitate superioara, o piata locala, sau – in cazul Ursus – traditie. SabMiller pare insa sa aiba alte planuri si sa implementeze strategii de scara, in loc de nisa. Asta e pretul pe care il platim ca societate pentru ca ne dorim produse mai ieftine.


  4. Florin spune:

    Tineti minte cand eram studenti nu ne permiteam alta bere decat Ursus “verde” ? Ce vremuri! Pacat ca s-a dus si Ursusul, cum au trecut multe alte lucruri bune.


  5. cuibus spune:

    Total de acord cu tine!
    Sper ca romanii se vor trezi odata si o data si sa-si apere produsele locale!

    Adio Ursus!
    http://cuibus.ro/blog/adio-ursus-fuck-miller.html

    De astazi nu mai beau URSUS! ADIO URSUS!
    http://www.facebook.com/UrsusRomania#!/event.php?eid=103096276428440


  6. Romania Turistica spune:

    Eu sunt din Brasov, si un fenomen similar s-a petrecut cu marca locala Ciucas. De fapt, aici la Brasov, povestea de groaza a inceput cu eliminarea marcii Aurora, considerata o marca premium, chiar si inainte de 89. Berea Aurora era foarte apreciata de consumatori, dar cu un areal de distributie restrans. La momentul preluarii fabricii de bere “Aurora SA” de catre SabMiller, au desfiintat din start marca Aurora, iar berea ciucas a devenit brusc, mai proasta. Fara gust, acidulata ca apa minerala. In ceea ce priveste eliminarea Aurora, a fost o miscare de marketing, deoarece, toate terasele branduite cu aurora au fost rebranduite cu Ursus.

    Oricum, problema principala, este ca au reusit trasforme o bere buna in “pisoarca”. Valabil in ambele cazuri.


  7. Laurie Allen spune:

    Da… este o oportunitate mai ales că forță de muncă calificată există. Forță de muncă care acum trebuie să se reporfileze total pentru că nu mai este altă firmă care produce bere în Cluj. Din păcate o nouă fabrică nu are în spate tradiția ci trebuie să și-o facă în mult timp, dar se poate. Pe de altă parte, e MARE păcat de berea românească, noi am privatizat valorile și le-am dat la investitori străini, cărora nu le pasă de tradiție ci doar de bani, și care dacă au găsit un loc mai ieftin, chiar dacă au mulți bani, vor folosi acel loc, vor reloca, vor schimba, vor distruge. Cel mai bine ar fi fost ca un român să cumpere firma, și să o îmbunătățească, să îi păstreze tradiția și să o extindă. Altfel ar fi fost dacă s-ar fi produs bere Ursus ȘI în alte tări, nu să vină străinii și să ne distrugă tradiția, și noi să nu putem face nimic împotrivă. Si, da! Totul pleacă de la consumator, uite Sebi vrea bere nefiltrată, de ce să nu producă “Ursus CLUJ” și bere nefiltrată de BUNĂ calitate la Cluj pentru că are cerere și pentru că vrem să păstrăm tradiția… Tradiția s-a dus când am vândut la straini…


  8. constantin i. spune:

    Mai fratilor!….dar se mai foloseste si ingrediente naturale in reteta de fabricare a berii?…de dupa revolutie, la cativa ani, mai toate plantatiile de hamei, din tara, au fost desfiintate iar padurile din tevile metalice care serveau la realizarea plafoanelor de sustinere, a plantatiilor, inalte de 7-8m, au fost vandute la fier vechi.Sute si sute de hectare au fost devastate si devenit parloaga. Asa s-au intamplat cu cele de langa Orastie sau cele de la Gherla,care asigurau productia, nu numai pentru fabricile din Ardeal,dar mai si exportau.In tara au mai fost si alte plantatii, dar au au avut aceeasi soarta.Atunci,si chiar pe vremea impuscatului,beai o bere consistenta,fie blonda sau neagra,dar simteai gustul acela excelent care intradevar, merita denumirea de aliment si nu de bautura, asa cum este consemnata in registrul alimentar,sper ca nu ma insel. Acum, sa ma iertati, dar cand bei o bere, parca bei pi… de iapa.Apatoasa, acidulata,parca-i apa minerala, fara gust de drojdie,de malt sau cereale,fara acele arome naturale.Ma tem, si sunt sigur ,ca si in acest domeniu, Eurile sunt folosite in loc de produse naturale. Pacat!……atunci isi merita soarta.
    MAI TINETI MINTE DRAGI OLTENI CE BERE SE MAI BEA PE TIMPUL IMPUSCATULUI, LA BERARIA “TREI CRACI” DE LANGA FABRICA DE BERE DE LA CRAIOVA, CAND TOATE AUTOBUZELE CU MUNCITORI, CARE VENEAU DE LA FABRICILE SI UZINELE DIN ZONA SE OPREAU LA O BERE BLONDA SAU NEAGRA. Tinerii care nu stiu, sa-i intrebe pe parintii si bunicii lor. ACEA BERARIE, stiu ca fost rasa, dar renumita fabrica de bere,cea mai moderna la timpul acela,mai fiinteaza? Sau a avut aceeasi soarta?……..Nu peste mult timp, v-om auzi si despre bere,acelas banc,ca evreul, care si-a chemat fiul langa patul de suferinta,ca sa-i spuna inainte de sa moara,un mare secret si anume,ca:”Vinul se mai fabrica si din struguri”


  9. Voicu M. I. spune:

    Articolul despre berea produsa de SABMiller in Romania este scris cu o crasa partinire sau cu o mare lipsa de informatii despre piata berii din Romania. Daca autorul avea habar de ceea ce se intampla la noi pe piata berii ar fi stiut ca o simpla inlocuire in articol a numelui SABMiller cu StarBev (ABInBev), Carlsberg sau Heineken ar fi dus la aceleasi concluzii. Toti cei 4 mari jucatori de pe piata noastra au in portofoliu atat branduri internationale cat si locale. Nici unul nu e mai breaz decat celalalt din simplul motiv ca au distrus brandurile locale si ii omoara incet, incet pe putinii producatori locali ramasi in competitie. Asa cum SAB are in portofoliu Ursus, Timisoreana, Azuga, Stejar la fel si Heineken are Ciuc, Silva, Bucegi, Gambrinus si Neumarkt, ABInbev are Bergenbier si Noroc, iar Carlsberg are Skol. Toate aceste marci sunt asa zis locale, dar de cand au intrat pe mana internationalilor si sunt facute “pe calculator” nu mai putem spune ca sunt de-ale noastre. In plus ele se fac acum in oricare din fabricile din aceste grupuri, deci a disparut si culoarea locala. Si ca sa ma refer din nou la articol, la fel se intampla si in Cehia care e data ca exemplu pozitiv. Si acolo exista aceste firme internationale care au cumparat branduri locale si fac acelasi lucru ca si la noi. Desigur, acolo mai sunt mici berarii locale, dar iata cateva exemple de beri asa-zis locale ale marilor producatori: Pilsner Urquell, Radegast si Kozel sunt ale lui SAB; Staropramen, Ostravar, Branik, Vratislav sunt ale lui StarBev (fosta ABInBev) si Kroshovice, Starobrno, Hostan si Zlaty Bazant sunt ale lui Heineken. Si atunci nu vi se pare ca agresivitatea fata de SABMiller are in spate ceva interese??? Caci, dupa cum am aratat, toti marii producatori fac la fel … Iar zicala cu “frate, frate..” citata de autor se aplica la fel de bine chiar acestuia!


  10. Ropedia.ro spune:

    @Voicu M.I.
    Articolul prezinta doar fapte, nu face supozitii si nici nu manipuleaza cum o faceti dumneavoastra scotand din context afirmatiile noastre si scuzand atitudinea SABMiller cu sintagma “si altii fac la fel”. Ma intreb eu atunci, apararea acestei companii de catre dvs. cu atata convingere nu are in spate ceva interese ?


  11. marian poteleanu spune:

    Am cunostinta care a lucrat la Heineken. Cei de la Ursus puneau niste aditivi in bere pentru a-i grabi “fierberea”. Am simtit-o pe pielea mea cand am baut beri produse de Ursus(Ursus, Timisoreana, Peroni-preferata mea cand a aparut in Romania). Bei o bere seara si dimineata te ca.. imprastiat. Si Ursus era buna la incaput, dar acum isi bat joc de oameni. Eu din pacate o simt, de la atatia aditivi. Mai bine prefer berea importata din super market.


  12. Voicu M.I. spune:

    Am intrat intamplator pe site dupa multa vreme si am vazut raspunsul Ropedia.
    Se pare ca nu ati inteles chiar nimic din cele scrise de mine. Mai cititi o data.
    Eu nu aparam pe SABMiller ci ii acuzam pe toti marii jucatori de acelasi comportament, atat in tara cat si in afara ei.
    Aruncatul cu vorbe ca “manipulare” sau “interese in spate” nu fac decat sa imi confirme faptul ca tinta articolului era doar acel producator.
    O minima informare in piata berii din Romania si mai putina patima ar fi putut face din articol ceva credibil. Asa, ramane doar un text “la comanda”.


Comentati acest articol